CAPITOLUL 5 – NU MAI VREAU SA TRAIESC

– Ajutoooorrr….sa ma ajute cineva.

– Taci proasto. Esti in mijlocul padurii, nu te aude nici naiba.

– Mai bine hai sa plecam Luis.

– Ce ma? Dupa ce ca mai tarat pana aici acum vrei sa plecam? Ce? Nu-ti place tipa? Uite cum tremura…. lasa draga ca te incalzesc eu imediat.

Am vrut sa fug, dar nefericita de mine, am calcat pe niste crengi uscate care trosnira sub adidasii mei. M-am dat inapoi si m-am rezemat de trunchiul gros al copacului unde statusem mai devreme. De ce am plecat de acasa? Ce ma fac acum?

– Hey… e cineva acolo? Se auzi vocea tipului cu numele Luis. David, ai auzit si tu nu? il intreba acesta alarmat.

– Nu am auzit nimic.

– Du-te dracu, eu ma duc sa vad ce este, tu ai grija de domnisoara sa nu scape.

– Oricine ai fi….te rog ajuta-ma, striga fata plangand.

Mi-am pus mana la gura si am incetat sa mai respir. Pasii se auzeau mai aproape de copac.

– E cineva aici? Iesi afara de unde esti. Nu-ti facem nimic, striga el si se apropie mai mult de copac.

Mi-am lipit si mai mult picioarele ca sa nu-mi vada adidasii si m-am lipit mai mult de trunchi. Stateam cu ochii atintiti la copacul din fata mea, cu gand sa alerg pana acolo. Dar nu pot fugi. O sa ma vada, asa ca raman la locul meu. La un moment dat, nu am mai auzit nimic. Am ascultat in liniste si credeam ca a plecat. Mi-am aplecat putin capul sa privesc dupa copac si atunci o mana puternica imi era pusa peste gura. Am incercat sa tip, dar mana nu ma lasa nici sa respir.

– Hey David, i-a uite ce avem aici. Se pare ca avem noroc in seara asta. Una tu si una eu, spuse acesta tragandu-ma cu spatele din locul acela si ma duse langa individul celalalt.

– Nu stiai ca nu e bine sa umbli singura la o ora tarzie intr-un loc atat de nesigur ca asta? ma intreba Luis. Daca esti fata cuminte, s-ar putea sa-ti dau drumul cat de curand, da? Iti dau drumul la gura, dar daca te aud ca tipi, aia esti…ai inteles? Am dat din cap in semn ca aprob. Cand mi-a dat drumul la gura, m-am intors rapid cu fata spre el si i-am tras un genunchi acolo unde-l doare cel mai tare. Isi impreuna mainile si cazu in genunchi. M-am intors si am luat-o la fuga.

– Tarfa dracu…ce stai boule, du-te dupa ea si prinde-o, tipa el la celalalt.

Nu m-am uitat inapoi si am alergat cat am putut. Dar dupa putin timp m-am impiedicat si am cazut. Picioarele nu vroiau sa ma ajute, tradatoarele. Cand sa ma ridic, o mana ma apuca de par si ma trase in sus. Tip de durere, dar ma trezesc cu o palma peste fata si cad din nou. Lacrimile au inceput din nou sa curga. M-am intors cu fata spre el stand in fund si cu ochii in lacrimi m-am uitat lung la el. Functionase de multe ori chestia asta si ma rugam sa functioneze si acum. Dar mi-am adus aminte ca ultima data cand acei indivizi mi-au furat poseta cu bani, am facut acelasi lucru si nu a functionat.

– Nu te uita asa la mine. Fii fata cuminte si ascultatoare. Nu-ti vom face rau, imi spuse acesta si ma trase de jos.

Inima imi bubuia de frica. Stiam ce o sa se intample mai departe, dar chiar nu vroiam ca imaginatia mea sa o ia razna. Asteptam o minune sa apara de undeva. Cu o mana ma apuca de talie, iar cu cealalta ma apuca de par si ma duse langa Luis. Ma arunca la picioarele lui si am cazut cu fata pe pamantul rece. Se auzeau niste suspine si incercam sa vad ale cui sunt, dar mi-am dat seama imediat ca sunt ale mele.

– O sa mi-o platesti. Pentru ce mi-ai facut, o sa platesti. Vrei sa stii cum? Dandu-mi ce ai tu mai bun si mai scump.

 Se apleca si ma ridica de pe pamant pana am fost in picioare in fata lui. Ohhh, nuuuu. Imi puse o mana la gura si ma lipi de trunchiul unui copac. Cu cealalta mana imi descheie geaca. M-am zbatut dar nu am reusit sa ma clintesc nici macar un centimetru.

– David, ajuta-ma. Tarfulita asta chiar nu vrea sa stea cuminte. Se pare ca o cauta cu lumanarea.

Am inceput sa tremur si cu ochii inlacrimati ma uitam la David. Se incrunta cand ma vazu dar isi schimba imediat privirea. Veni langa mine si-mi lua mainile, ducandu-le impreunate deasupra capului meu, lipite de copac.

– Asa-i mult mai bine. Sa vedem ce avem noi aici, spuse Luis si-mi trase bluzita alba in sus.

– Luis, hai gata. Ajunge cat te-ai distrat. Las-o, hai sa mergem.

– Ce? Nu dragule….distractia de abia acum vine, spuse acesta privindu-ma cu o dorinta arzatoare.

Sutienul meu se inchidea in fata si l-a desfacut dintr-o singura miscare. A zambit si s-a tras putin mai inapoi, uitandu-se la mine.

– Ce avem noi aici? O priveliste foarte frumoasa, imi spuse el si-si puse o mana pe un san strangandu-l.

Am icnit de durere si am inchis strans ochii. O durere surda ma cuprinse. Ma trase de langa copac si ma tranti pe pamant. Am incercat sa dau din picioare, sa-l lovesc dar el se aseza cu fundul pe ele.

– Ce stai ca boul si te uiti? Tine-o bine. Vreau sa gust putin din dulceata asta.

Celalalt veni langa mine si-mi tintui mainile. Nu asa vroiam sa fie prima mea relatie sexuala………..

Nu stiu cat timp a trecut. Minute, ore, zile. Stateam intinsa pe pamantul umed si rece, strangandu-mi genunchii la piept. Nu mai simteam dererea. Eram amortita. Eram batuta, zgariata, umilita…..violata. Am incercat sa ma ridic, dar nu-mi simteam picioarele si am cazut din nou la pamant. M-am asezat pe burta si am inceput sa ma tarai. Mainile imi tremurau, erau pline de julituri iar unghiile erau rupte. Aveam pamant sub ele, incercand sa ma agat de ceva ca sa pot scapa. Mi-as dori sa fie doar un cosmar…mi-as dori sa ma trezesc in patul meu, in camera mea, sa-i vad zambetul lui Charlie, sa merg la scoala, sa-i vad pe colegii mei, sa-l vad pe ….Edward. Gandul la el ma facu sa merg mai departe, tarandu-ma in continuare. De ce ma gandesc la el? Ii urasc. Il urasc. Urasc tot ce tine de sexul masculin. Nu mai vreau in viata mea sa cunosc pe cineva. Toti sunt niste jigodii. Nu mai vreau nimic….doar acasa. Nu mai puteam plange, toate lacrimile mele se risipira de atata durere. Eram amortita. Inima imi era amortita. Gandurile la fel. M-am oprit si m-am asezat langa un copac. Mi-am pus chipul pe pamantul rece si am ramas asa. Capul meu incepuse sa amorteasca si mai tare si intr-un final intunericul ma inghiti.

 O durere ascutita in abdomen ma trezi. Capul ma durea ingrozitor, scalpul si mai rau. Mai aveam par in cap? Inca mai simteam mainile lor tragand de parul meu. Pieptul ma durea si mi-am imbratisat corpul cu bratele. Imi era frig, hainele mele erau rupte. Blugii nu-i vedeam pe nicaieri, bluza era rupta in bucatele iar sutienul … era si el pe undeva. Noroc ca aveam geaca. Lenjeria intima disparuse. Mi-am legat geaca in jurul taliei si am inchis fermoarul, facand un fel de fusta in jurul meu. Mi-am legat partile rupte ale bluzei, sa stea cat de cat pe corp….bine…macar sa-mi acopere sanii. Bine ca aveam totusi adidasii in picioare. M-am tarat pe burta pana cand genunchii incepura sa sangereze si am inceput sa plang. Am stat asa cateva minute, apoi am incercat sa ma ridic in picioare. Un oftat de bucurie a iesit din pieptul meu cand am observat ca pot sa stau pe picioare, chiar daca genunchii mi se balanganeau din cauza frigului. Era intuneric…. oare cat o fi fost ceasul? Am inceput din nou sa plang cand m-am gandit la Charlie. Oare ce face acum? Ma cauta? Sau este acasa si ma asteapta. Am inceput sa fac pasi marunti sprijinindu-ma de orice copac. Ce se intamplase cu fata cealalta? Nu mai era acolo …. A reusit sa scape? Au luat-o cu ei?

Nu stiu cat am mers asa. Ore? Cred ca da. Oare am luat-o in directia cea buna? E drumul spre casa? Am continuat sa merg si la un moment dat am zarit niste luminite miscandu-se rapid inn departare. Am inspirat puternic si am inceput sa strig:

– Hey….aici….ajutor, dar nu-mi iesi decat o soapta ragusita. Mi-am adunat toate puterile si am incercat sa merg mai repede. Greseala. M-am impiedicat si am cazut. M-am ridicat in fund si am inceput din nou sa plang. Incepusem sa bat cu pumnii pamantul rece. Dupa cateva minute, m-am ridicat din nou. Haide Bella, rezista. Ai trecut tu prin altele mai grele si ai mers mai departe. Mergi….mai ai putin. In curand vei fi acasa. Hai….nu te lasa, imi spuneam eu in gand incurajandu-ma.

Intr-un final, am ajuns acolo unde am vazut luminitele. Era un drum. Inseamna ca acelea erau faruri? Un strigat de bucurie incerca sa iasa din mine. Am reusit sa scot doar un geamat. M-am oprit acolo pe marginea drumului asteptand sa vina cineva. Dar nu veni nimeni. Drumul asta nu era populat? Nu stiam unde eram. Nu recunosteam drumul. Nu era sosea….era un drum de pamant. Oare iesisem din Forks? Unde naiba eram? M-am hotarat sa merg mai departe. M-am uitat spre cer si am observat ca incepea usor sa se lumineze. Era deja spre dimineata? O fi fost vreo 4-5 ora? Am oftat si am inceput sa merg incotro ducea drumul. M-am oprit. In fata se vedea o intersectie. Cu greu am ajuns acolo. M-am uitat in jur sa vad un panou ceva. Nu era nimic. Acum ce fac? Picioarele imi inghetara, bratele la fel. Dar inima imi era si mai inghetata. Nu mai aveam viata. Mi-as dori sa mor in clipa asta. Nu sunt buna de nimic, sunt un nimeni. Exact cum a spus mama. Are dreptate. Nu sunt demna sa traiesc in lumea asta. Un motor ma trezi din gandurile mele negre. Ma uit agitata cand in dreapta, cand in stanga, sa vad de unde vine. Un fir de speranta incepu sa mi se agate de inima si sa o incalzeasca. Masina asta va trebui sa opreasca. M-am dus in mijlocul drumului si tremurand am stat acolo in picioare. Cine va veni acum, ori ma va omori calcandu-ma, ori va opri. Din departare, se auzi motorul masinii. Masina care ma va salva….sau nu. Incepusem sa vad niste luminite, ca flacara unei lumanari. Pe masura ce venea spre mine, luminitele incepura sa se mareasca. Daca merge cu viteza si nu ma vede? Mi-am ridicat usor bratele in sus, facand semne disperata sa opreasca. Masina venea rapid, luminile farurilor devenind din ce in ce mai mari. Nu ma mut din drum nici de-a dracu. Va opri sau ma va strivi ca pe un gandac. Bratele imi obosira dar eu nu le dadeam ascultare. Faceam semne in continuare. Era foarte aproape de mine. Mi-am tinut respiratia si am inchis ochii. Nu vreau sa-mi vad moartea. Cred ca m-a observat in ultima clipa, pentru ca am auzit cauciucurile scartaind de la frana brusca. Se opri la cativa centimetri in fata mea iar eu am cazut cu fata la pamant. Am auzit portiera deschizandu-se si pe cineva care veni rapid langa mine. Am simtit o mana pe umar si am incercat sa tip. Nu vroiam sa ma atinga cineva. Dar tipatul nu iesi, doar un geamat usor. Buzele imi erau vinete si inghetate.

– Domnisoara, sunteti teafara? V-am lovit? ma intreba omul acela panicat. Dumnezeule, ce ma fac? Am omorat-o? continua el.

Eu doar am gemut iar el a rasuflat usurat. M-a ridicat usor de jos si eu am incercat sa ma impotrivesc, dar nu mai aveam putere. Oricum….ce putea fi mai rau decat fusese pana acum? Eram cu ochii inchisi si am simtit cum sunt asezata pe ceva moale, apoi se inchise o usa. Am auzit pasi in jurul masinii, iar omul acela, salvatorul meu, intra in masina si porni motorul. 

Am deschis ochii si am observat ca sunt pe bancheta din spate. M-am ridicat usor in fund si m-am uitat la el. Se uita ingrijorat la mine prin oglinda retrovizoare.

– Ce ati patit? Va duc la spital, spuse el uitandu-se in continuare la mine.

– Unde sunt acum? am incercat eu sa spun intr-o soapta.

El se uita incruntat la mine incercand sa inteleaga ce spuneam. M-am apropiat putin de el si aproape ca i-am soptit la ureche:

– Forks.

– Forks? E in partea cealalta a padurii. Vreti sa va duc in Forks? Va duc la Politie…sau mai bine la spital, imi spuse el si intr-o intersectie vira la stanga.

– Spital…da…..si am cazut din nou in intuneric.

Auzeam zgomote ciudate pe langa mine. Nu-mi puteam deschide ochii. Pleoapele imi erau prea grele si obosite. Eram intinsa pe ceva moale. O mana calda mi-a atins degetele inghetate. Am tresarit si am incercat sa-mi retrag mana, dar nu puteam. Nu mai aveam vlaga.

– Bella? Scumpo trezeste-te. Sunt aici langa tine. Hai deschide ochii. Stiu ca esti constienta acum. Stiu ca ma auzi. Esti la spital. Fetita mea, reactioneaza cumva.

– Tati? am incercat eu sa strig, dar iesi doar o soapta greoaie. Corpul ma durea de parca as fi fost calcata de un buldozer. Am intredeschis un ochi doar pe jumatate, iar lumina din camera ma ameti si am inchis ochiul la loc. Apoi am incercat din nou, ochii incepand sa lacrimeze la contactul cu lumina puternica. Incepusem sa vad un chip langa mine ca prin ceata. Am clipit de cateva ori si lacrimile au inceput sa curga din nou. Am mai clipit de cateva ori pana cand imaginea devenise clara. Charlie era langa mine. Ochii ii erau umezi. Plansese?

– Tati, am spus eu uitandu-ma la el. Imi venea sa il imbratisez dar mainile imi erau prea grele.

– Bells, imi spuse el si un zambet ii aparu pe chip. Apoi se incrunta si se uita la mine lung. Bella, ce s-a intamplat? De ce esti in halul asta? 

O usa se deschise in momentul acela si un domn in halat alb intra inauntru. Chipul lui imi era cunoscut, dar de unde? Pana s-a apropiat de pat, eu am incercat sa rafoiesc prin mintea mea de unde ii stiu chipul.

– Domnisoara Bella Swan? imi spuse el incet cu o voce blanda.

Mi-am dat un sut mental cand mi-am dat seama cine era. Profesorul meu de psihologie. Dar ce cauta el aici? M-am incruntat incercand sa fac o legatura si el observa.

– Mda, stiu ce gandesti. Am doua locuri de munca. Predau cateva ore de psihologie la liceu iar in celelalte zile, lucrez in spital.

– Aha, am putut eu sa scot.

– Esti capabila sa vorbesti? Sau vrei sa te odihnesti? ma intreba el zambind.

– Bella, as vrea sa vorbesc ceva cu tine. Acum cat iti este inca proaspat in memorie. In momentul asta imi fac treaba de politist. Vreau sa-mi spui ce s-a intamplat.

Ohh, nuuuu. Cum pot sa-i spun asta? E un lucru rusinos. Si va suferi. Nu pot sa fac asta. Ce sa-i spun? Mi-am rupt gatul urcandu-ma intr-un copac? M-am aruncat de pe o stanca?

– Bella, ma intrerupse doctorul Cullen din ganduri. Eu stiu ce ti s-a intamplat. Te-am consultat…

– Nuuuu, am strigat eu si am inceput sa plang. Nu vreau barbati langa mine….nu vreau sa ma atinga nimeni. Plecati de aici, lasati-ma singura. Cum adica m-ati consultat? Adica v..v-ati uitat…acolo? Nuuuu….am strigat eu punandu-mi mainile la ochi.

– Nu Bella, nu eu…vorba vine. Eu nu sunt doctor ginecolog. Colega mea Melissa te-a consultat, dar fiindca te cunosc si il cunosc foarte bine si pe tatal tau, am decis sa am si eu grija de tine. Stai linistita, nu te-am atins, imi spuse el incercand sa ma calmeze.

Si a reusit. M-am mai calmat. Deci o femeie a…. umblat acolo. Am oftat si am inchis ochii.

– Bella, vreau sa-mi povestesti tot. Exact cum s-a intamplat. In primul rand cati erau si cum aratau? ma intreba Charlie aproape implorandu-ma.

– Tata, nu vreau sa vorbesc despre asta acum. De fapt, nu vreau asta niciodata.

– Bella, nu pot lasa asta asa. Ii vreau inchisi, ai inteles? Inchisi pe viata, nenorocitii. Gandeste-te Bella, ca nu esti prima si nici ultima fata care pateste asa ceva. Iti doresti ca ei sa fie in libertate si sa incerce sa profite si de alte fete nevinovate? Asta vrei? Vrei sa te urmareasca peste tot si sa puna din nou mana pe tine?

La gandul asta m-am cutremurat si un val de greata imi inunda gatul.

– Erau doi, am inceput eu intr-un tarziu. Dupa ce am plecat din casa, m-am indreptat spre padure. M-am afundat tot mai mult si la un moment dat am auzit voci si o fata care striga dupa ajutor.

– O fata? Mai era o fata? ma intreba Charlie. Doctorul Cullen isi lua un scaun si se aseza langa patul meu, privindu-ma.

– Am incercat sa fug dar am calcat pe niste crengi uscate si m-au auzit. Unul din ei m-a prins si am incercat sa scap, punand in aplicare ce m-ai invatat tu, spun eu tinand ochii in jos.

– Ce anume? ma intreba Charlie.

– Ei bine….i-am tras un sut direct in…. Stii tu.

– Foarte bine ai facut, imi spuse zambind doctorul Cullen.

– Pai….nu prea a fost bine. Dupa ce l-am lovit am incercat sa fug, dar celalalt m-a prins si m-a adus inapoi. Si nu mi-au mai dat drumul. Apoi s-a intamplat…ce s-a intamplat. Nu vreau sa intru in amanunte.

– Bella, trebuie, imi spuse Charlie.

– Ce? Nu tata. Nu vreau sa asculti asta, ii spun eu facand ochii mari.

– Dar Bella…

– Am spus nu. Nu, nu, nu. Macar nu acum, ii spun eu intorcand capul uitandu-ma in alta parte.

– Ok, imi spuse el oftand.

Se lasa liniste cateva minute. Era clar ca asteptau ca eu sa continui. Am oftat.

– Mi-am revenit la un moment dat si mi-am dat seama ca sunt singura. Plecasera. Nici fata aceea nu mai era acolo. Nu stiu daca a fugit sau au luat-o cu ei. Corpul ma durea si nu m-am putut ridica in picioare asa ca m-am tarat cat am putut. Am inchis ochii amintindu-mi si ochii mi se umezira.

– Am ajuns pe un drum si am oprit o masina. Nu ma gandeam ca o sa opreasca dar am zis sa incerc. Am stat in mijlocul drumului asteptand ori sa opreasca, ori sa ma omoare.

– Bella……

– Domnul acela m-a ajutat si m-a urcat in masina…i-am spus de Forks si atat…cred ca am adormit sau am lesinat, pentru ca nu mai stiu nimic.

– Ai lesinat. Imi pare rau Bella ca ai trecut prin asta. Nici nu stii cat de rau imi pare, imi spuse doctorul Cullen.

– Nu aveti habar, spun eu cu ochii inchisi.

– Cum aratau? ma intreba Charlie cu tonul putin ridicat.

– Amandoi cred ca aveau pana in 30 de ani. Erau imbracati ca motociclistii. Cu pantaloni luciosi, tricouri negre si geci de aceeasi culoare. Erau amandoi imbracati la fel. Unul avea parul tuns scurt, iar celalalt il avea pana la umeri, carliontat. Pe celalalt nu l-am observat prea bine, dar pe unul da. Avea ochii verzi. Cel cu parul lung. Charlie isi nota detaliile.

– Stiu si cum ii cheama, spun eu dupa cateva minute.

– Asta este foarte bine Bells, spuse Charlie incercand sa ma ia de mana, dar eu a retras-o imediat la atingere si m-am uitat urat la el.

– Ahhh, imi pare rau Bella, spuse el lasand capul in jos.

Am oftat si nu am mai spus nimic cateva secunde.

– Luis si David. Atat pot spune. Luis este cel cu parul lung. Nu mai vreau sa continui. Deja este prea mult. Te rog tata, nu ma mai intreba nimic.

– E in regula Bells, deocamdata este de ajuns atat, imi spuse Charlie zambind.

Cat de dor imi era de zambetul lui. Am incercat si eu sa schitez un zambet.

– Ok… Bella, eu ma retrag acum, spuse doctorul Cullen. Vei mai sta cateva zile aici si apoi vei merge acasa.

– Cateva zile? Nu pot pleca maine? il intreb eu.

– Nu. Este spre binele tau sa fii sub supraveghere aici si te rog sa accepti asta.

– Bine, am spus eu infranta.

Un ciocanit slab se auzi la usa.

– Da? spuse doctorul Cullen.

Usa se deschise si l-am vazut pe doctor zambind. M-am uitat spre usa si respiratia mi se opri.

– Edward?