Skip to content

CAPITOLUL 2

01/07/2012

 

–          Buna seara. Suntem agentii Teresa si David Anderson, de la FBI, spusera cei doi atunci cand Mike le deschise usa.

Eu eram pe canapea, speriata si imi frangeam mainile. Mike le facu loc sa treaca iar ei se dusesera direct in dormitor, cu echipa de criminalisti dupa ei. Ramasesem singura in incapere. Nu ma puteam gandi la nimic. Mintea nu ma mai ajuta. Dupa cateva minute, cei doi agenti se intorsesera impreuna cu Mike in camera de zi. In acel moment, intra pe usa mama lui Grace, plangand. Mike o sunase si pe ea. David a incercat sa o opreasca, dar ea s-a zbatut in bratele lui, strigand ca vrea sa-si vada fiica. A reusit sa scape sau mai bine zis David a slabit stransoarea si a lasat-o. Stiam ca va urma un tipat de groaza, de disperare. Mi-am acoperit urechile cu mainile si am inceput sa plang. Tipetele de groaza si vocea lui David sparsesera linistea. Dupa cateva minute, aparura cu totii si mama lui Grace se aseza incet pe canapea. Inima incepuse sa-mi bata cu putere. Nu mai exista cale de intoarcere, dar trebuia sa scap de aici. David ii facu semn lui Mike sa se aseze langa mine. Probabil observa ca eu m-am tras in celalalt colt, deoarece ma privea insistent dar nu spusese nimic.

–          Va rog sa va prezentati, spuse Agent Teresa.

–          Eu sunt Mike Carter, prietenul Elenei Duval.

–          Eu sunt Elena Duval, prietena cea mai buna a lui Grace. Ochii imi erau inca in pamant si nu indrazneam sa-I ridic.

–          Ce s-a intamplat? Cine a gasit-o pe Grace? Intreba agent David.

–          Eu am gasit-o, spuse Mike.

–          Mai era cineva in casa? Intreba Teresa.

–          Pai… Elena, a ajuns inaintea mea, spuse Mike uitandu-se la mine.

–          Si cum ai gasit-o tu primul daca Elena era déjà aici? Intreba David.

–          Grace era moarta cand am ajuns eu, spuse Mike.

–          Nu va mai jucati cu cuvintele si spuneti-mi adevarul, spuse David.

–          Va rog, spuneti-mi ce s-a intamplat, se ruga mama lui Grace de noi.

–          Elena, tu erai déjà aici cand a ajuns Mike, spuse Teresa.

Deja simteam cum ceilalti isi pierdusera rabdarea. Trebuia sa o fac acum.

–          Eu am omorat-o, am spus printre suspine. Mike ma apuca de mana sa ma linisteasca. Mama lui Grace facu ochii mari nevenindu-si sa creada. Agentii se uitau uimiti la mine. Incepusem sa plang si am ridicat privirea catre mama ei.

–          Imi pare rau, doamna. Imi pare sincer rau, nu am vrut.

–          Tu? Tu? Te-am considerat ca a doua fiica a mea si tu imi omori propriul copil? Tu? Ti-am dat de mancare, te-am imbracat, te-am spalat si te-am culcat in patul meu si tu… imi ucizi copilul? Unicul meu copil? De ce? Ce ti-a facut ea?

Nu mai puteam spune nimic. David ma privi insistent si ii facu semn Teresei sa-mi puna catusele. Veni in spatele meu si-mi facuse semn sa ma ridic de pe canapea. Imi impreuna mainile la spate si-mi puse catusele. Erau reci.

–          Iubirea mea, te rog sa nu-ti fie frica, o sa te scot de acolo, spuse Mike prefacandu-se suparat si ingrijorat. Domnilor, va rog sa fiti rabdatori cu ea, este destul de fragila.

Imi venea sa-l scuip direct intre ochi, dar chiar daca dorinta era mare, nu am facut nimic.

–          Vom vedea, spuse David apucandu-ma de brat. Sa mergem.

Nu a fost brutal asa cum m-am asteptat sa fie. Vazusem in filme ca cei condamnati erau bruscati, chiar si femeile. Ma asteptam sa ma impinga, sa deschida portiera si sa ma arunce pe bancheta din spate. Dar asta nu se intampla si eu am rasuflat usurata. In orice caz, nu eram o criminala, dar nu trebuia sa stie nimeni asta. Afara se lasase frigul, fiind sfarsitul lunii octombrie si ploile erau la ordinea zilei. Pana la sectia de politie am facut 10 minute cu masina. M-au scos din masina fara sa-mi adreseze vreun cuvant si m-au dus in camera pentru interogatorii. Toata lumea din sectie ne privea iar eu mergeam cu privirea in pamant, acceptandu-mi soarta. Macar la inchisoare eram departe de el. Nu avea sa ma mai atinga vreodata, sa ma mai bata pana ma lasa fara suflare. Un suspin a iesit fara voia mea. Ma lasasera singura acolo si-I vedeam pe cei doi agenti vorbind, uitandu-se din cand in cand la mine. La un moment dat, Teresa parea ca se cearta cu David, isi ridica mainile ca si cum ar fi spus “ fa ce vrei, eu nu ma bag” si pleca. David plecase si el. Atunci chiar ramasesem singura. Stand pe scaun, mi-am ridicat genunchii si mi-am pus capul pe ei. Eram atat de obosita si speriata. Si corpul ma durea ingrozitor. Mi-am inconjurat genunchii cu bratele si am inceput sa plang. Un scaun facu zgomot langa mine si am tresarit. Nu am auzit usa. David imi puse un pahar cu apa pe masa si se aseza pe scaun, privindu-ma, analizandu-ma. Ochii lui erau de un albastru intens, cu parul blond inchis, carliontat. Am lasat privirea in pamant si mi-am dat jos picioarele de pe scaun. Incepusem sa-mi frec incheieturile mainilor, acolo unde avusesem catusele. Facusem prostia sa-mi trag mainile prin catuse, iar acum ma plangeam ca-mi lasasera urme.

–          Bun, Elena Duval. Spune-mi cum s-a intamplat totul, spuse el foarte calm, rezemandu-se de spatarul scaunului.

–          Am omorat-o, am spus eu inghitind in sec.

–          Cum? Din cate am inteles, era prietena ta cea mai buna, erati ca doua surori, cum ai reusit sa o scoti din viata ta? Cum ai eliminat-o?

Cuvantul “eliminat” ma zgaria pe creieri.

–          Am vizitat-o aseara si ne-am certat, am spus eu in soapta.

–          De ce?

–          Nu il placea pe prietenul meu, spunea ca nu este de mine, ca am facut o greseala si m-am infuriat. Nu stiu ce a fost in capul meu, nu mai gandeam. Am luat cutitul care era pe noptiera ei si intr-un acces de furie am injunghiat-o.

–          Prietenul tau spunea ca esti o fata foarte sensibila. Cum ai reusit sa o injunghii direct in inima?

–          V-am spus, eram furioasa.

–          De ce Grace nu-l placea pe prietenul tau?

–          Nu stiu. Spunea ca avea ceva rau in privire, ceva diabolic. Mi-a spus sa stau departe de el dar eu nu am ascultat-o.

–          Si chiar asa a fost?

–          Nu. Este cel mai bun baiat din lume.

Am auzit cand el pufni in ras, dar nu mai spuse nimic. Se ridica de pe scaun si se indrepta spre usa.

–          Stii? Nu cred nimic din ce mi-ai spus. Dar pana la urma o sa aflu adevarul, spuse el serios si iesi din camera.

Oh Doamne. Am dat-o in bara. Am incercat sa fiu cat mai naturala. Ce ma fac acum? Oricum nu mai pot da inapoi, trebuie sa sustin ceea ce am inceput.

Dupa cateva zeci de minute, David intra in camera si ma lua de brat.

–          Hai, te duc acasa, spuse el calm.

–          Cum? Eu am omorat-o. Nu ma duceti acasa, va rog. Nu acasa. Am inceput sa plang de frica si m-am prabusit pe scaun.

–          Hmm, exact cum banuiam. Habar nu ai sa minti. Daca erai intradevar criminala, te-ai fi bucurat, dar tu sustii sus si tare ca esti vinovata si iti este frica sa mergi acasa. De ce?

Se aseza in fata mea pe scaun si astepta. Nu-I puteam spune adevarul. Totul incepuse sa se duca de rapa din cauza mea. Nu eram in stare sa ma prefac si sa-mi duc la bun sfarsit planul.

–          Mi-am dat seama ca ceva se intampla de cum am ajuns la voi acasa. Cand prietenul tau s-a asezat langa tine pe canapea, tu ai fugit de el. Am vazut ca-ti era frica. Stiam ca ceva nu este in regula. Dar am jucat dupa jocul tau, acceptand ca tu esti cea vinovata, iar acum, din cauza ta, am pierdut adevaratul criminal.

–          Cum adica l-ati pierdut? Am intrebat eu cu sufletul la gat.

–          Aha. Deci recunosti ca nu tu ai ucis-o prin faptul ca ma intrebi asemenea lucru.

Am lasat privirea in jos. Ce proasta sunt. M-am dat singura de gol. Nu mi-am dat seama ca el se juca in acel moment cu mine. Sau poate ca nu.

– Prietenul tau nu este de gasit, spuse il scrasnind usor din dinti. M-am jucat cu tine si adevaratul criminal este in libertate, bucurandu-se ca a scapat. Dar poate ca asta era planul vostru nu? Tu sa faci inchisoare in locul lui, iar el sa se bucure de libertate. Am dreptate? Eu stiu ca am. Asa ca te rog sa-mi spui ce stii. Absolut tot, cu detalii.

– Nu am ce sa spun mai mult. Eu sunt vinovata. Mike nu are nici o vina, am spus eu intr-un final.

– Si atunci el unde este? ma intreba el destul de calm.

– Nu stiu, am spus eu incet.

– Fie cum spui tu. Ramai in celula in noaptea asta, spuse el si se ridica de pe scaun. Facu semn unui gardian sa ma conduca.

-Maine o vom lua de la inceput. Sunt destul de rabdator, spuse el si iesi din camera.

Gardianul ma conduse pe un hol lung si ma baga intr-o celula incuind-o dupa ce am intrat. In celula din fata mea erau cativa tineri, care strigau, radeau si abia se tineau pe picioare. Ma vazusera si au inceput sa faca scene obscene, sa se apuce de gratii si sa dea din solduri ca si cum ar regula pe cineva. Nu m-am uitat la ei si m-am asezat pe pat. Celula era rece si incepusem sa tremur. M-am invelit cu o patura care era pe un scaun dar frigul patrunse déjà in oasele mele si incepusem sa dardai. Am inchis ochii si toate imaginile din ultimele zile mi-au venit in minte. M-am foit pe toate partile, incercand sa ma incalzesc. Chipul lui Mike era tot timpul prezent, ranjind la mine. M-am vazut in casa lui Grace, cu mainile pline de sange pana la coate. Mike statea langa mine razand si aratand cu degetul spre mine “ tu ai facut-o, tu….tu “. Stateam in genunchi, langa trupul fara viata al lui Grace. Cutitul era langa picioarele mele, iar chipul lui Mike se indeparta de mine tot mai mult cu acelasi ranjet pe fata. Am tresarit si nu mi-am dat seama unde sunt decat atunci cand ochii mei au inceput sa distinga gratiile de la usa. Fusese un vis doar. Eram transpirata si m-am ghemuit ca un fetus in pat, strangand patura in jurul meu. E groaznic. Sa fii inchis e groaznic. Ceilalti din fata mea se potolisera si acum dormeau imprastiati prin celula. Unii pe pat, altii pe jos, luandu-se parca la intrecere care sforaie mai tare. Din celula lor venea o duhoare de bautura si tigari. M-am strambat si mi-am acoperit nasul cu patura. M-am chinuit sa adorm si cand in sfarsit am reusit, se facu dimineata. O noua zi.

 

Anunțuri

From → CAPITOLUL 2

One Comment
  1. roxy permalink

    sper k v-or reusi sa-l prinda pe Mike, deoarece Elena nu merita sa plateasca pentru ceea ce a facut el. dar sunt reticenta, ar fi prea usor sa se rezolve lucrurile asa de repede.
    astept nu nerabdare sa postezi continuarea si daca se poate ar fi incredibil sa postezi si un nou capitol la „invata-ma sa te iubesc”, sunt foarte nerabdatoare sa continui, avand in vedere cum s-a terminat capitolul. :* >:d<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: