Skip to content

CAPITOLUL 25 – UN NOU MEMBRU AL FAMILIEI


BELLA POV

Nu am avut o noapte deloc usoara. M-am trezit in repetate randuri, am avut franturi de vise urate si imi era si teama de ceea ce voi discuta astazi cu ceilalti din casa. Nu mai aveam stare, asa ca m-am spalat, m-am imbracat si am ieit din camera, mergand tiptil ca sa nu trezesc pe nimeni. Am coborat scarile si deodata am auzit pe cineva vorbind. M-am apropiat usor si l-am vazut pe Damon in living, vorbind cu un catel, incercand sa-l scoata afara din casa. M-am dat mai deoparte si l-am urmarit.

DAMON  POV

– Haide dulceata. Vino dulceata.

Am deschis usa de la intrare si am incercat sa chem animalul sa iasa afara. M-am cam plictisit sa ma trezesc in fiecare dimineata sa o  scot la pisare. Uff.

– Haide dulceata, du-te la o mica plimbare. Haide, du-te. Vino la usa, unde te duci?

Catelul s-a dus langa canapea si si-a ridicat piciorul.

– Stop, nu. Stai. Lasa piciorul jos. Piciorul jos am zis. Asa, haide. Nu, maimutoi tampit.

Am alergat si l-am apucat de coada.

– Te-ai pisat pentru ultima oara aici, ai inteles?

L-am intors cu fata spre mine si-l tineam departe de haine. Nu mi-am dat seama ca nu apucase sa faca de tot, asa ca ce a mai ramas in el, a dat pe mine.

– Oh, maimutoi cu urechi de caine.

Am deschis usa si l-am dat afara.

– Nesimtitule.

– Neata Damon.

– Stefan!

– Unde e cainele?

– Care? Cum arata? Ala cu fata adorabila? am intrebat eu amuzat. Sper sa il gasesti. Il iubesc pe cainele ala.

– Damon, tu nu iubesti nimic.

Stefan iesi afara sa-si ia odorul.

– Pocitanie de caine.

Dupa cateva minute, Stefan intra nervos cu javra lui in brate. Mirosea ingrozitor.

– Hei, uite-ti catelul. Unde l-ai gasit? am intrebat eu amuzat.

– La casa vecina, intr-o cutie de gunoi. Manca cacat dintr-un scutec.

– Ups.

– Homalau fatalau nenorocit.

– Cu mine vorbesti? l-am intrebat eu.

– Cu tine idiotule. Daca nu stii sa ai grija de animale, de ce te mai bagi?

– Asculta fratior mai mic. In primul rand, javra ta s-a pisat langa canapea si in al doilea rand, nu am de gand sa-ti suport tie toate tampeniile. Asa ca i-ati javra la tine in camera. Sa nu mai vina dimineata la mine sa ma linga pe gura. Bleah, ptiu!

– Cainele asta ramane aici, Damon si incearca sa-l accepti.

– Ma mai gandesc.

– Nu fi rau. Uite, imi retrag toate cuvintele urate pe care ti le-am spus mai devreme.

– Mmm… bine. Daca vrei sa te iert complet, atunci curata mizeria facuta de el.

– Esti incredibil Damon.

– Stiu fratioare si te iubesc asa cum iubesc telecomanda.

Trecu pe langa mine si isi duse catelul in camera. Ce amuzant a fost. Am plecat in camera sa ma pregatesc pentru o noua zi.

 

CAPITOLUL 24 – FERICIREA NU ESTE PENTRU MINE


BELLA POV

– Mikael, mai avem mult pana acasa?

– In 20 de minute ajungem. O luam pe alt drum, de aceea nu-l cunosti. Esti emotionata?

– Da. Ce o sa spuna copiii tai cand o sa ma cunoasca? Ema nu ma place si ..

– Stai linistita. Am vorbit cu ei la telefon si le-am spus sa se poarte frumos….

Nici nu a apucat sa termine propozitia, ca se apuca de camasa, in dreptul inimii si se stramba.

– Esti bine? Mikael?

– John, du-ma la spital. Repede.

Mi-am tinut rasuflarea. Ceva se intampla. Deci el nu lua pastilele pentru stomac ci pentru .. inima. E bolnav.

– Bella, linisteste-te. O sa fiu bine.

– De ce mai mintit? De ce nu mi-ai spus? am soptit eu privindu-l in ochi.

– Nu am vrut sa-ti faci griji. Sa nu-ti fie teama. O sa am grija de tine in continuare.

– Nu-mi pasa de asta. Imi pasa de tine. Nu vreau sa patesti ceva. Mikael?

– John, mai repede. Ma simt rau.

Mikael se intoarse cu spatele la mine si se apleca, luand pozitia de ghemuit si se stranse tare de camasa. Am inceput sa plang de frica. Se rezema de bancheta si privi in fata. Lacrimile curgeau si m-am sters cu mana ca un copil mic. Ma privi trist si ma lua de mana, tinandu-ma strans.

– Sunt bolnav Bella. Dar asta nu ma impiedica sa am grija de tine in continuare.

– Taci, te rog. Nu vreau sa ai grija de mine. De tine cine are grija? Vreau sa te faci bine Mikael. Nu ma lasa singura.

– Micuto!

– Am ajuns domnule, spuse John, soferul personal al lui Mikael.

– Te rog du-o pe Bella acasa, spuse Mikael.

– Nu, merg cu tine, am spus eu.

– Bella..

– Merg cu tine si gata.

Am coborat repede din masina si impreuna cu John, l-am ajutat sa coboare. Am urcat treptele iar in fata usii spitalului, cazu gramada pe ciment. Am tipat si am deschis usa spitalului strigand dupa ajutor. Mai multi medici au venit repede, iar o asistenta striga dupa cineva sa aduca o targa. M-am lasat in genunchi si nu stiam ce sa fac mai intai. El se stramba de durere si incepu sa gafaie. Isi stranse ochii si cu mana cauta mana mea. I-am strans mana ca sa ma simta aproape. Am ridicat privirea si l-am vazut pe John vorbind la telefon. Am aflat mai tarziu ca vorbea cu copiii lui Mikael.

– Oh Doamne, Mikael. Rezista.

– Dati-va la o parte, spuse un medic.

M-am ridicat si le-am facut loc medicilor. Mikael a fost asezat pe targa si dus intr-o sala. Mi-au inchis usa in nas cand am vrut sa intru, apoi am vazut pe usa o placuta cu scris mare: Acces Interzis! John ma trase de acolo si ma duse pe hol. M-am asezat pe o banca si am inceput sa plang. Dupa 15 minute m-am ridicat si am inceput sa ma plimb neavand stare.

– John, cum e tata?

Am tresarit cand am auzit vocea Emei. Nici nu se uita la mine. Sau poate ca nu m-a vazut. In spatele ei erau doi baieti, la fel de speriati ca si ea. Am presupus ca sunt copiii lui, Stefan si Damon. Amandoi erau inalti, cu corp atletic, unul cu parul saten deschis iar celalalt brunet cu ochii verzi-albastri. Nu-i stiam dupa nume. Niciunul dintre ei nu s-a uitat spre mine.

– Nu stiu domnisoara, raspunse John, soferul.

– Dar ce s-a intamplat? intreba unul din baieti.

– Nu stiu sigur, dar cred ca a facut un atac de cord ceva.

– Unde este fata? intreba Ema.

John arata spre mine iar Ema se incrunta. Am incurcat-o. Veni spre mine furioasa.

– Stiai despre asta nu? Stiai ca este bolnav si ai vrut sa profiti de el pentru ca este bogat nu?  ma intreba ea furioasa.

– Nu este adevarat Ema.

– Taci. Esti o intrusa. Te bucuri ca este pe moarte nu? Ca sa ai acces la banii lui. Esti o tarfa.

– Ema, linisteste-te, spuse unul din baieti care veni spre noi.

– Damon, este o profitoare. Uite, ea este faimoasa Bella, care i-a sucit mintile tatei. Mai bine pleci de unde ai venit Bella. Nu avem nevoie de tine aici. Sper sa nu te mai vedem niciodata. Pleaca! striga ea la mine.

Am lasat privirea in jos speriata si am inceput sa plang. Incepuse sa ma doara burta. Saracutul bebe, prin cate trebuie sa treaca. Dar plec. Asa este cel mai bine. Nu am luat decizia corecta venind cu Mikael. Am crezut ca ceva se va schimba in bine, dar m-am inselat. Mai bine plec. Nu vreau sa se certe o familie din cauza mea.

– O sa plec. Vreau intai sa vad cum se simte Mikael si apoi plec. Nu vreau sa va certati din cauza mea. Eu nu am facut nimic.

– Da sigur.

Intre timp veni un medic si intreba daca noi suntem familia lui Mikael. Toti s-au adunat, numai eu m-am retras intr-un colt. Nu faceam parte din familia lui.

– L-am stabilizat, dar va anunt ca nu va fi pentru mult timp asa. Este grav bolnav. Cred ca stiti asta. Imi pare rau, dar in zilele urmatoare asteptati-va pentru ce este mai rau. Acum vrea sa va vada, pe toti. Va rog sa intrati cate unul si sa nu-l lasati sa vorbeasca prea mult. Are nevoie de odihna.

Ema se duse prima. Imi era mila de ea. Chiar eram o profitoare. Am profitat de bunatatea lui Mikael, de a ma ajuta. Intre timp, celalalt baiat cu parul deschis la culoare se apropie de mine si ma fixa cu privirea.

– Buna, eu sunt Stefan. Imi pare bine de cunostinta.

– Buna, sunt Bella, am spus eu intinzand mana.

– Nu te supara pe Ema, asa este ea.

– Are dreptate, nu trebuia sa vin. Mai bine plec.

– Nu, tata vrea sa vorbeasca cu toti.

– Eu nu fac parte din familie Stefan, deci nu cred ca vrea sa vorbeasca cu mine.

– Nu pleci pana nu vorbesti cu el, spuse celalalt baiat venind spre noi.

– Stefan, tu urmezi, spuse Ema.

– Cum se simte, ce ti-a spus? intreba Stefan.

– Intra si vorbeste cu el, spuse Ema. Va vorbi cu fiecare, spuse ea uitandu-se la mine.

Am inteles. Deci nu puteam pleca asa cum planuisem. Ma simt de parca as fi o fugara. Il priveam pe Damon care se asezase pe banca, tinandu-si capul in maini. El a fost singurul care nu prea a vorbit. I-am multumit in gand ca nu s-a luat de mine. Ema se asezase langa Damon si puse capul pe umarul lui. Plangea. Ma uitam la ei doi, frate si sora, cat de mult tineau unul cu celalalt si cat de mult tineau la fimila lor. Ma simteam atat de prost. Dupa ce Stefan aparu, Damon intra la tatal lui. Stefan se aseza langa Ema si o lua in brate. Pareau ganditori amandoi. Nu si-au vorbit unul altuia. Ei comunicau si cand taceau.Din cand in cand Ema imi arunca cate o privire iar Stefan la fel. Cred ca Mikael le-a spus ceva de mine. Nu mi-au vorbit. Dupa ce Damon iesi, trecu pe langa mine fara sa ma priveasca.

– Intra, imi spuse el.

Vocea lui era moale si m-a surprins ca nu a fost rautacios. El a stat cel mai mult, cred ca aproape jumatate de ora. Am tras aer in piept si am intrat. Mikael era intins in pat, cu ochii inchisi. Am inchis usa usor si am ramas rezemata de ea.

– Intra Bella, apropie-te, spuse el cu o voce pe care nu o recunosteam. Chiar atat de rau era boala lui?

M-am asezat pe pat si am asteptat. Nu puteam sa scot nici un cuvant. Ii analizam fiecare particica a fetei. S-a schimbat atat de mult intr-un timp atat de scurt. Era atat de palid. Cand a deschis ochii, m-am speriat si el a zambit. Mi-a luat mana intr-a lui. Era calda, chiar foarte calda, de parca avea febra.

– Te doare? am intrebat eu.

– Nu ma mai doare nimic. Sunt sedat, spuse el incet.

– De ce nu mi-ai spus nimic? De ce ai tacut? l-am intrebat eu.

– Nu am vrut sa stii niciodata. Nu vroiam sa-ti stric vacanta.

– Nici macar nu mi-am dat seama ca esti bolnav. Ai spus ca pastilele sunt pentru altceva si eu chiar te-am crezut. Ma simt atat de prost.

– Nu ai pentru ce Bella. Eu ma bucur ca am putut sa-ti ofer o vacanta asa cum meritai. Ma bucur ca am putut sa-ti ofer putina liniste. Bella, eu am ajuns la sfarsit. Sunt bolnav de mult timp. Vroiam sa fiu fericit atat timp cat mai aveam de trait.

– Deci m-ai folosit? Nu ti-a pasat de mine deloc? Nu ti-a pasat ca eu incepusem sa am incredere in tine? Asta este? Mai luat din Forks ca sa te distrezi cu mine?

– Nu. nu, nu! Nu gandi asa. Tot ce am spus ca vreau pentru tine este adevarat. Cand ti-am spus ca vreau sa-ti ofer ajutorul meu, ti-am spus adevaraul. Nu m-am gandit niciodata sa te folosesc. Imi pare rau daca gandesti asa. Te inseli Bella.

– Si acum? Ce o sa se intample cu mine? Am ramas din nou singura, am spus eu si am inceput sa plang.

– Nu plange draguto. Ii face rau bebelusului. Chiar daca eu nu o sa mai fiu, vei primi ajutor in continuare. Trebuie sa te tii si tu de promisiunea facuta. Adica sa te intorci la scoala, sa dai la facultate, sa te angajezi. Apropo, locul de munca de care ti-am zis, la compania mea, este liber si te asteapta. Vreau sa-ti ofer o viata mai buna, ca tu sa ai ce sa-i oferi copilului tau.

– Multumesc Mikael pentru toate astea, dar copiii tai? Ei ma urasc.

– Nu o sa mai fie asa. Am vorbit cu ei, le-am spus cate ceva despre tine si vei primi sprijin si din partea lor.

– Ce le-ai spus despre mine?

– Nu multe. Generalitati doar. Nu am intrat in amanunte.

– Bine. Nu vreau ca ei sa stie prin ce am trecut. Dar Mikael, nu pot accepta tot ce imi propui. Ma simt ca o intrusa in casa ta, in familia ta…

– Nu trebuie sa gandesti asa. Te rog, fa-mi pe plac si o sa vezi ca o sa-ti fie mai bine. Vreau doar sa ma asculti. Si te poti apropia de copiii mei. Sa stii ca ei nu sunt rai. Ema nu este asa cum o cunosti. Este o fata buna, doar ca a fost luata prin surprindere. Iar baietii, sunt foarte de treaba. O sa ai de furca cu Damon, este un tip mai dur, mai cinic dar nu trebuie sa-ti fie teama de el. O sa ajungeti sa va intelegeti bine. Bella, am o rugaminte la tine.

– Daca pot?!

– Sa stii ca Damon, ete detectiv particular. Atunci cand vei fi pregatita, vreau sa-i spui despre ceea ce ti s-a intamplat. Ii poate gasi pe nemernicii aia.

Mi s-a strans inima cat un purice cand mi-am amintit de ei.

– Nu cred ca pot Mikael. Este rusinos sa-i spun lui Damon ce mi s-a intamplat.

– Nu-ti cer sa-i dai detalii. Doar spune-i ce crezi tu, dar da-i amanunte despre ei. Hai ca esti fata descurcareata si puternica. Poti sa-i faci fata. Promite-mi.

– O sa ma gandesc.

– Nu te mai gandi. Promite-mi ca-i vei spune. Promite-mi acum.

– Bine, iti promit ca-i voi spune lui Damon, atunci cand voi fi pregatita.

– Multumesc.

– Pot sa te mai vizitez?

– Oricand, atat timp cat mai sunt in viata.

– Te rog, nu mai vorbi asa.

– Asta este adevarul si stiu ca doare. Te poti duce acasa cu ceilalti, vei locui in casa mea si vei face tot ce ti-am spus. In privinta banilor, sa nu-ti faci probleme, vei avea destui ca sa te pui pe picioare. Ii vei folosi cum crezi tu de cuviinta, dar cu cap.

– Nu vreau sa vorbim despre bani Mikael.

– Lasa-ma sa fac lucrurile cum vreau eu Bella.

– Eu nu am nici un cuvant de spus?

– Nu. Pana mor, nu ai nici un cuvant de spus.

M-am ridicat de pe pat si am vrut sa plec. Dar m-am oprit, m-am intors si l-am pupat pe frunte. I-am multumit pentru tot si am iesit. Toti stateau pe banca si ma priveau. Am inghitit in sec si am lasat privirea in jos. Damon s-a ridicat primul.

– Acum sa mergem acasa, spuse el si-mi facu semn sa-l urmez.

Am oftat si am plecat toti. Nimeni nu a scos nici un cuvant. Damon mi-a facut semn sa urc in masina lui, mi-a deschis portiera din fata fara sa ma priveasca. Eram si jenata de felul cum eram imbracata. Cu rochita alba, scurta pana la genunchi, cu sandalute.. parca mergeam in club. Imi era rusine ca mi se vedeau picioarele in halul asta. Am incercat sa trag de rochie, peste genunchi.

– Lasa rochia aia, am vazut destule picioare, nu trebuie sa-ti fie rusine, spuse Damon zambind.

Am rosit si mi-am intors privirea spre geamul din partea mea. Stefan si Ema nu au scos un cuvant tot drumul. Damon conducea repede si aveam senzatia ca o sa vomit. A dat drumul la muzica si am inceput sa ma mai relaxez. M-am lasat pe spate si cred ca am adormit.

– Trezeste-te porumbita. Ai ajuns la cuib.

O voce soptita imi rasuna usor in urechi. Era atat de aproape de mine, incat ii simteam respiratia calda, care ma gadila in urechi. Am deschis ochii speriata si de buimaca ce eram, am dat cu capul de portiera. Mi-am dat seama pe urma ca era Damon. M-am strambat si m-am frecat cu degetele in locul in care ma lovisem. Am auzit un raset usor. Cobori din masina si-mi deschise portiera. Ema si Stefan intrasera deja in casa. Mi-am luat poseta si am ramas neclintita langa masina. Nu vroiam sa intru. Mi se parea ca inauntru, in casa, era un cuib de viespi. John era in spatele nostru, scotea bagajele mele si le ducea in casa. Damon veni langa mine.

– Vrei sa innoptezi aici? Stiu ca este frumos sa dormi sub cerul liber, visand la stele, luna sau mai stiu eu ce… dar nu-i nimic mai bun decat un pat.

Am vrut sa deschis gura sa spun ceva, dar nu stiam ce. Asa ca am inchis-o la loc. L-am privit. Era atat de aproape de mine… si mare prostie ca l-am privit direct in ochii lui verzi-albastri, pentru ca m-am pierdut in ei. El s-a incruntat.

– Am ceva pe fata? Au ceva ochii mei?

Am inceput sa rad infundat si mi-am lasat privirea in jos.

– Esti draguta cand rosesti. Dar hai in casa, acolo ma poti privi ore intregi. Promit ca stau locului, spuse el amuzat.

– Damon…

– Da, da, stiu. Te simti prost, bla, bla, bla. Hai sa intram.

Ma lua de brat cand a vazut ca eu nu am facut nici un pas. Nu m-am impotrivit. Ce-o fi o fi. Am intrat in casa, iar Ema si Stefan ne asteptau in salon.

– Bella, te poti duce in camera ta. Maine dimineata ne intalnim cu totii jos si vom sta de vorba. Noapte buna, spuse Ema si trecu pe langa mine.

– Noapte buna, am spus eu celorlalti.

– Somn usor, imi spuse Stefan.

– Idem, spuse Damon.

Deja era frustrant felul cum se comporta cu mine. A spus bine Mikael ca voi avea de furca cu Damon. Dar daca il evit, poate ma lasa in pace. Am ajuns in camera mea, am facut dus, m-am schimbat si m-am bagat in pat. Of. Ce viata. Trec prin perioade atat de grele. Poate voi gasi o cale sa fie mai bine. Sunt o straina printre straini. Sunt singura cu puiul meu. Mi-am dat seama ca fericirea nu este pentru mine.

CAPITOLUL 23 – DETECTIV PARTICULAR


DAMON  POV

 

In drum spre casa, am primit un telefon in care eram anuntat ca am de lucru. Trebuia sa aflu cateva informatii despre o fata disparuta. Am 1 an de cand mi-am deschis o firma de detectivi particulari si sunt destul de solicitat. Lucrez mai mult noaptea, exact ca liliecii. Asa ca nu o voi vedea pe Bella in seara asta. Nu-i nimic. Asta poate sa mai astepte. Primisem indicii care ma duceau la cineva care o cunostea pe fata disparuta. Am intrat repede in curte, mi-am luat masina si am plecat. Tata inca nu se intorsese acasa.

M-am dus spre strada care mi-a fost mentionata la telefon, cautand casa unde puteam gasi raspunsurile. Si am gasit-o. Era o casă maronie, veştejită, ce avea în faţă un gazon maroniu, veştejit. Iarba dispăruse pe o porţiune mare în jurul unui palmier nemilos. Pe prispă se afla un balansoar singuratic, iar adierea de seara făcea ca ramurile unui copac  să lovească ritmic în pereţii  plini de crăpături. Un rând de haine gălbuie, doar pe jumătate spălate, dansau pe o sârmă ruginită din curtea vecină.

Am mai condus vreo cincizeci de metri, mi-am parcat maşina pe trotuarul de vis-a-vis şi m-am întors pe jos.

Casa avea o uşă dublă, cea exterioară fiind de fapt, o plasă contra ţânţarilor. Soneria nu funcţiona, aşa că am bătut în cadrul de lemn al primei uşi. S-a auzit târşiitul unor paşi înceţi, uşa interioară s-a deschis şi am văzut în camera prost luminată o femeie firavă care şi-a suflat nasul când a deschis uşa. Avea o faţă cenuşie şi buhăită, păr lăţos, care nu era nici şaten, nici blond, era prea potolit pentru a fi roşu şi prea murdar pentru a fi gri.

Corpul era înfăşurat într-un halat de baie diform, care nu mai avea de multă vreme culoare sau croială. Nu era decât ceva care o acoperea. I se vedeau foarte clar degetele de la picioare prin papucii bărbăteşti, de piele maron, tocită.

― Doamna Florian? Doamna Jessie Florian?

― Îhî, s-a auzit un sunet părăsind gâtul, ca un bolnav care se dă jos din pat.

― Sunteţi doamna Florian, cea al cărei soţ a fost mai demult patronul unui local numit Florian’s Dream? Mike Florian?

Folosind degetul mare, şi-a aşezat o şuviţă de păr peste una din urechile ei mari. Apoi a zis cu o voce grea, înfundată:

― Ce? Cum? Mike s-a dus de cinci ani. Cine ziceai că eşti?

Paravanul contra ţânţarilor era încă închis cu un cârlig.

― Sunt detectiv, am spus. Aş dori câteva informaţii.

S-a uitat fix la mine timp de un minut, minut lung şi deprimant. Pe urmă, cu efort, a scos cârligul şi s-a întors cu spatele la uşă.

― Intră, atunci. N-am avut mult timp să fac curat, a scâncit. De la poliţie, a?

Am păşit înăuntru şi am pus cârligul la loc. Un radio mare zumzăia în stânga uşii, într-un colţ al camerei. Era singurul obiect de valoare vizibil. Părea nou-nouţ. În rest, numai gunoaie: mobilă murdară, aşezată în dezordine, un balansoar de lemn, copie a celui de pe prispă, o masă pătată în cealaltă cameră, amprente uleioase pe uşa batantă de la bucătărie. Câteva lampadare uzate, cu abajururi care odinioară fuseseră înzorzonate, dar care acum erau la fel de vesele ca rablele care mai circulă încă pe străzi.

Femeia s-a aşezat în balansoar, şi-a legănat papucii şi m-a privit. M-am aşezat la capătul canapelei şi m-am uitat la radio. M-a văzut. O falsă veselie, la fel de slabă ca ceaiul chinezesc, i s-a arătat pe faţă şi în voce:

― E singurul meu amic, a zis, apoi a chicotit. Mike a călcat strâmb? Pe mine nu mă prea vizitează poliţia.

Chicotul necontrolat avea substrat alcoolic. M-am lăsat pe spate şi am dat de ceva tare, mi-am răsucit mâna şi am descoperit că era o sticlă de gin goală. Femeia a chicotit din nou.

― A fost o glumă, a spus, dar sper din suflet că sunt o grămadă de târfe blonde acolo unde se află el acum. Cât timp a fost aici nu s-a săturat niciodată de ele.

― Eu mă gândesc mai mult la o roşcată, am zis.

― Cred că şi din astea i-ar prinde bine. Ochii ei nu mi se mai păreau la fel de tulburi acum. Nu-mi amintesc. Te gândeşti la o roşcată anume?

― Da. O cheamă Cornelia. Nu ştiu ce nume de familie folosea, dar nu era, oricum, cel adevărat. M-au angajat bătrânii ei să o găsesc. Localul dumneavoastră e acum un restaurant plin de alcoolici, şi, bineînţeles, cei de acolo n-au auzit de ea. Aşa că m-am gândit la dumneavoastră.

― Bătrânii ei nu s-au prea grăbit s-o caute, a spus femeia, gânditoare.

― Ies şi ceva bani din treaba asta. Cred că va fi nevoie s-o găsesc ca să pun mâna pe ei. Banii fac bine memoriei.

― La fel ca şi băutura. E cam cald, nu? Da’ ai spus că eşti copoi.

Ochii vicleni, faţa atentă, neclintită. Picioarele din papucii bărbăteşti nu se mai mişcau.

Am ridicat sticla moartă şi am scuturat-o. Apoi am aruncat-o într-o parte şi am scos din buzunarul de la spate sticla de whisky pe care o luasem din masina. Mi-am pus-o pe genunchi. Ochii ei s-au blocat într-o privire neîncrezătoare. Apoi o bănuială a început să i se furişeze în suflet ca o pisică, dar cu mai mult zgomot.

― Nu eşti poliţai, a şoptit. Nici un poliţai nu cumpără aşa ceva. Care-i poanta, dom’le?

Şi-a suflat din nou nasul, folosind una dintre cele mai murdare batiste pe care mi-a fost dat să le văd vreodată. Ochii i-au rămas aţintiţi asupra sticlei. Bănuiala s-a luptat cu setea, iar setea a câştigat. Ca-ntotdeauna.

― Cornelia era dansatoare şi cântăreaţă. Nu cumva o cunoaşteţi? Deşi nu cred că mergeaţi prea des la local.

Ochii de culoarea algelor priveau sticla. O limbă încărcată i-a umezit buzele.

― Doamne, asta da băutură, a oftat ea. Nu-mi pasă cine eşti. Dar ţine-o bine, meştere. Nu e momentul să-ţi cadă ceva din mână.

S-a ridicat şi, legănăndu-se ca o raţă, a ieşit din cameră şi s-a întors cu două pahare groase, murdare.

― Fără combinaţii. Bem doar ce-ai adus. I-am turnat o porţie care pe mine m-ar fi dat gata.

A apucat-o privind pofticioasă, a înghiţit-o ca pe o aspirină şi s-a uitat la sticlă, i-am mai turnat o porţie şi mi-am pus şi mie puţin. Şi-a luat paharul şi s-a aşezat în balansoar. Ochii ei erau deja cu două nuanţe mai închişi la culoare.

― Dom’le, chestia asta dispare repede la mine, a zis. N-apucă să facă valuri în pahar. Despre ce vorbeam?

― Despre o roşcată pe nume Cornelia, care lucra la localul vostru.

― Mda.

A biruit şi a doua porţie. M-am deplasat şi am pus sticla la capătul dinspre ea al canapelei.

A înşfăcat-o.

― Mda. Cine ziceai că eşti?

Am scos o carte de vizită şi i-am dat-o. A citit-o cu limba-ntre dinţi, a aşezat-o pe masa de alături şi a pus paharul gol peste ea.

― Mda, un particular. N-ai zis aşa, meştere. M-a atenţionat cu degetul, un reproş glumeţ. Da` băutura spune că eşti totuşi un băiat bun. În cinstea crimei!

Şi-a umplut paharul pentru a treia oară şi l-a golit. M-am aşezat, am început să învârt o ţigară între degete şi am aşteptat. Sau ştia ceva sau nu. Dacă ştia ceva, atunci putea să-mi spună sau nu. Simplu.

― Era o roşcată drăguţă, a zis încet, cu vocea îngroşată de alcool. Mda, îmi aduc aminte de ea. Cânta şi dansa. Avea picioare frumoase şi nu şi le ascundea. S-a cărat undeva. De unde să ştiu eu ce fac târfele astea?

― Păi, nu prea mi-am închipuit că o să ştiţi, i-am zis. Dar era normal să vin să vă întreb, doamnă Florian. Mai serviţi nişte whisky, pot să dau fuga să mai aduc dacă se termină.

― Tu nu prea bei, a zis brusc.

Am pus mâna în jurul paharului şi am înghiţit conţinutul suficient de încet, încât să pară mai mult decât era.

― Unde sunt babacii ei?

― Ce importanţă are?

― Bine, a rostit dispreţuitoare. Toţi copoii e la fel. Bine, frumosule. Orice tip care-mi dă de băut, îmi e prieten. S-a întins după sticlă şi şi-a pregătit a patra tură. N-ar trebui să mă trag de şireturi cu tine. Dar când îmi place de cineva, fac orice pentru el, dacă îmi convine. S-a hlizit. Era drăguţă ca o cadă de baie. Ţine-te bine de scaun şi ai grijă să nu cazi în gropi, mi-a zis. Am o idee.

S-a ridicat din balansoar, a strănutat, cât pe-aci să-i cadă halatul, l-a prins repede în jurul burţii şi m-a privit cu răceală.

― Nu trage cu ochiul, a spus şi a ieşit din nou din cameră, lovind tocul uşii cu umărul.

Am auzit paşii împleticiţi îndreptându-se către partea din spate a casei.

Crengile unui copac loveau monoton în peretele din faţă. Dintr-o parte se auzea vag fâşâitul hainelor înşirate pe sârmă.  În colţ, radioul mare, nou şi frumos şoptea despre dans şi dragoste pe un ton dulce şi dureros ca cel al unui bocet.

Apoi, din spatele casei s-au auzit diverse zgomote. Un scaun răsturnat, un sertar tras prea mult care s-a vărsat pe jos, cotrobăieli, izbituri şi blesteme. Apoi, sunetul unei chei întoarse în broască şi scârţâitul unui capac de ladă ridicat. Noi căutări şi bufnituri. O tavă a aterizat pe jos. M-am ridicat de pe canapea, m-am strecurat în sufragerie şi de acolo într-un hol scurt. Am privit de după o uşă deschisă.

Se afla înăuntru, legănându-se în faţa lăzii, încercând să apuce ceva din ea, apoi aruncându-şi nervoasă părul pe spate. Era mai beată decât credea. S-a aplecat şi s-a proptit de ladă, tuşind şi oftând. Apoi s-a lăsat pe genunchii noduroşi şi a vârât ambele mâini în ladă.

Când le-a scos, ţinea ceva în mâinile tremurânde. Era un pachet gros, decolorat de trecerea vremii, legat cu bandă adezivă roz. Încet, cu gesturi neîndemânatice, a desfăcut banda. S-a aplecat din nou pentru a ascunde un plic în partea dreaptă a lăzii. A lipit banda la loc, cu mişcări nesigure.

M-am furişat înapoi şi m-am aşezat pe canapea. Respirând zgomotos, femeia a revenit în cameră şi a rămas în uşă, clătinându-se, cu pachetul în mână. Mi-a rânjit triumfătoare şi a aruncat pachetul, care a aterizat la picioarele mele. Legănându-se, s-a întors la balansoar, s-a aşezat şi s-a întins după băutură. Am ridicat pachetul de pe podea şi am desfăcut banda roz.

― Uită-te la ele, a zis icnind. Poze din ziare. Nu că ar fi ajuns vreuna din târfe în ziar dacă n-ar fi trecut mai întâi pe la poliţie. Toţi ăştia sunt de la local. Asta-i tot ce mi-a lăsat ticălosul ― astea şi hainele lui vechi.

Am răsfoit prin teancul de poze strălucitoare ce înfăţişau bărbaţi şi femei prinşi în timpul dansului. Bărbaţii aveau trăsături ascuţite, de nevăstuică, şi erau îmbrăcaţi în tricouri şi pantaloni scurţi sau în costume extravagante, de clovn. Artişti ocazionali, lipsiţi de talent. Femeile aveau picioare frumoase şi îşi arătau pulpele cam prea mult. Dar feţele lor erau la fel de lipsite de trăsături, ca haina unui funcţionar de stat. Blonde, brunete, cu ochi mari, de vacă, cu privire prostească, ţărănească. Ochi mici şi neastâmpăraţi, în care se citea lăcomia vagabondului din stradă. Câteva erau evident vicioase. Una sau două ar fi putut avea păr roşcat. Nu-ţi puteai da seama din poze. Le-am privit degajat, fără interes, şi am lipit banda la foc.

― N-am de unde să le ştiu pe-astea, am zis. De ce să mă uit la ele?

Mi-a rânjit de deasupra sticlei pe care mâna ei dreaptă o strângea tremurând.

― Păi n-o cauţi pe Cornelia?

― E printre ele?

O umbră de viclenie i s-a aşternut pe faţă, dar nu s-a simţit prea bine acolo, aşa că a fugit în altă parte.

― N-ai o poză de-a ei, de la bătrâni?

― Nu.

Asta a deranjat-o. Orice fetiţă are pe undeva o fotografie, fie şi numai una în care e îmbrăcată cu o rochiţă scurtă şi are o fundă în păr. Ar fi trebuit să o am.

― Iar a început să nu-mi mai placă de tine, a zis femeia, aproape în şoaptă.

M-am ridicat cu paharul în mână şi l-am pus lângă al ei, pe marginea mesei.

― Toarnă-mi şi mie un gât înainte de a goli sticla.

A întins mâna după pahar, iar eu m-am întors, am mers repede prin sufragerie şi hol până la dormitorul bramburit în care se aflau lada deschisă şi tava trântită pe jos. O voce a strigat ceva în urma mea. Am vârât mâinile în dreapta lăzii, am simţit un plic şi l-am scos rapid.

Când m-am întors în cameră, am văzut că se ridicase de pe scaun, dar nu făcuse decât doi-trei paşi. Avea în ochi o licărire ciudată. O licărire ucigaşă.

― Stai jos, am lătrat la ea.

A clipit de două ori şi a încercat să-şi ridice nasul cu buza de sus, ocazie cu care mi-a arătat câţiva dinţi murdari într-un rânjet iepuresc.

O bătrânică minunată. Îmi plăcea să stau cu ea. Îmi plăcea s-o îmbăt ca să-mi ating scopurile sordide. Eram un tip straşnic. Eram bucuros că sunt aşa cum sunt. În meseria mea te loveşti de tot soiul de porcării, dar mie cam începuse să mi se facă greaţă.

Am deschis plicul pe care îl ţineam în mână şi am scos o fotografie lucioasă. Era la fel ca celelalte şi totuşi diferită, mult mai drăguţă. De la brâu în sus, fata purta un costum de arlechin. Sub coiful alb cu moţ negru în vârf, zulufii aveau o nuanţă închisă care ar fi putut fi roşie. Era fotografiată din profil, iar ochiul care se vedea părea vesel. N-aş putea spune că era o fată minunată şi inocentă; de altfel, nu mă pricep prea bine la asta. Dar era drăguţă. Oamenii se purtaseră frumos cu ea, cel puţin pentru mediul în care se învârtea. Totuşi, avea o figură foarte comună, iar frumuseţea ei era de duzină. Puteai vedea o grămadă ca ea pe orice stradă, la ora prânzului.

De la brâu în jos, poza arăta în principal picioare, picioare foarte frumoase, că veni vorba. În colţul din dreapta jos, scria:. „A ta, pentru totdeauna ― Cornelia”.

I-am arătat-o femeii, de la distanţă. S-a întins după ea, dar n-a ajuns.

― De ce ai ascuns-o?, am întrebat.

N-a emis nici un sunet, în afara respiraţiei greoaie. Am pus fotografia înapoi în plic şi plicul în buzunar.

― De ce ai ascuns-o?, am întrebat iar. Ce o face deosebită faţă de celelalte? Unde e fata?

― E moartă. Era o fată bună, dar a murit, copoiule. Cară-te.

Sprâncenele ei pătate şi groase s-au mişcat în sus şi în jos. Mâna s-a deschis, sticla de whisky a alunecat pe podea şi a început să se verse. M-am aplecat ca să o ridic. A încercat să-mi tragă un şut în faţă. M-am ferit.

― Asta tot nu explică de ce ai ascuns-o, am zis. Când a murit? Cum?

― Sunt o biată bătrână bolnavă, a mormăit ea. Cară-te, ticălosule.

Am rămas uitându-mă la ea, fără să zic nimic, fără să mă gândesc la ce anume aş putea spune. Am făcut un pas şi am pus sticla, acum aproape goală, pe masa de alături.

Ea se uita fix la covor. În colţ, radioul murmura plăcut. Afară a trecut o maşină. O muscă a intrat bâzâind pe una din ferestre. După un timp, femeia şi-a mişcat buzele şi a început să vorbească podelei, o înşiruire fără sens de cuvinte. Apoi, a râs şi şi-a dat capul pe spate; din gură îi curgea saliva. Mâna dreaptă s-a întins după sticla pe care a golit-o, lovindu-şi dinţii. După ce s-a golit de tot a ridicat-o, a scuturat-o şi a aruncat-o spre mine. Sticla s-a dus într-un colţ, s-a rostogolit pe covor şi s-a oprit lovind pragul cu un zgomot înfundat.

Mi-a rânjit încă o dată, apoi ochii s-au închis şi a început să sforăie.

Poate că se prefăcea, dar nu-mi mai păsa. Mă simţeam brusc obosit, foarte obosit. M-am dus la uşă, am deschis-o şi am ieşit. Radioul încă mai murmura în colţul lui şi femeia încă mai sforăia în scaunul ei. M-am uitat repede la ea, peste umăr, înainte de a închide uşa.

Avea ochii tot închişi, dar ceva îi lucea sub pleoape. Am coborât scările şi am mers pe drumul crăpat ce ducea în stradă.

Una din perdelele casei vecine era trasă şi o faţă îngustă şi concentrată era lipită de geam, privind afară; era faţa unei bătrâne cu păr alb şi nas ascuţit.

„Bătrâna Spioană” îşi controla vecinii. Pretutindeni se află una ca ea. I-am făcut cu mâna. Perdeaua s-a tras la loc.

M-am întors la maşină, m-am urcat în ea, am condus până la secţia de poliţie şi am urcat la etajul doi, intrând în mica vizuină urât mirositoare a altui detectiv cu care colaboram, pentru ai da informatiile capatate, apoi voi merge acasa, voi bea poate o sticla de coniac, o voi vedea pe Bella, imi voi face poate o laba-doua, voi face dus si apoi nani-nani.

CAPITOLUL 22 – FAMILIA


ATENTIE – CONTINE  PASAJE  EROTICE

EMA  POV

– Alo? Stefan? Cand ajungi acasa? Am vorbit cu tata la telefon si ajunge diseara din Italia. Ok. Te astept. Frac’tu este deja acasa, vorbeste pe messenger cu Sandra. Deja stiu cum se termina. Are chef de o zgaltaiala. Il cunosc eu. Hai ca te astept. Vreau sa o cunoaste-ti si voi pe Bella. Ti-am spus ca seamana cu mama? Cred ca de aia umbla tata cu ea. Ok. Vino repede. Pa.

Am inchis telefonul si am urcat la etaj, sa vad ce face fratiorul meu. Sigur. Vorbea pe mess cu Sandra. Ea este cea care il face fericit. Fericit, adica… ghiciti voi. Dar nici fratele meu nu este mai prejos. Cred. Este inalt, sexy, sarmant… si din discutiile avute cu el, se descurca bina in pat. Eiiii… il mai trag si eu de limba.

– Vine Sandra?

El se intoarse si ranji la mine. Ochii ii sclipeau.

– Aha, am inteles. Deci vine sa te faca fericit.

– Ema, tu nu ai treaba? Data viitoare iti aduc un vibrator, ca sa nu ma mai urmaresti.

– Damon, esti patetic.

– Mersi draguta, acum dispari si incearca sa nu stai pe langa usa cand vine Sandra la mine. Du-te si te plimba. Fa o pauza.

– Bine infierbantatule, dar vezi ca in maxim 4 ore. tata o sa vina acasa.

– Si ce?

– Pai vrei sa te gaseasca cu Sandra in pat?

– Ori e prima data?

– Damon ?!

– Hai pleaca. Pa.

– Pa nesuferitule. Dar imi povestesti dupa… cum a fost?

– Esti o mare perversa. Culca-te si tu cu unul ca sa vezi cum e. Cum sa-ti spun eu?! Esti nebuna?

– Hai pa. Am glumit.

 

DAMON  POV

 

– Sandra, esti nebuna. Cum sa vin la tine? Stii ca trebuie sa te feresti. Nu vreau sa te vada nimeni cu mine. E destul ca stiu doar Stefan si Ema. Iar de curand a aflat si babacu meu. Eu o sa te feresc cum pot, daca ai si tu grija. Nu vreau sa ma trezesc cu sotul tau la usa mea. Stiu draga mea ca iti place sa fii cu mine… si mie imi place. Si stii foarte bine ca relatia noastra se bazeaza doar pe sex, nimic mai mult. Nu-ti pot oferi mai mult. Te rog sa nu incepi sa plangi. Bine, vin la tine daca sotul tau vine maine seara, dar sa stii ca nu pot sta mai mult de doua ore. Bine, vin. Pa.

Am inchis telefonul si l-am aruncat pe pat. Fir-ar… am inceput sa ma excit numai gandindu-ma la ea. A zis ca ma asteapta goala? Mmm. Delicios… ca o prajiturica. Saraca fata, are nevoie de cineva care sa o faca sa se simta bine. Imi tot spune ca sotul ei nu o satisface. Sunt casatoriti de 6 luni. Nu exista preludiu, nu tu mangaieri, nu tu sarutari. Zice ca termina repede si apoi adoarme, iar saraca fata ramane nesatisfacuta. Am cunoscut-o la o petrecere. Nu mi-am dat seama ca este maritata si am curtat-o. Era doar cu prietenele ei, caci sotul ei era plecat in delegatie, fiind medic. Dupa cateva pahare, am ajuns intr-o camera. A fost pentru prima data cand a avut orgasm, asa mi-a spus dupa. Pai cu un tip ca mine, sexy cum sunt, era normal sa fie asa. Am avut ceva femei la activ si am invatat ce le face placere.

Asa ca mi-am luat haina si am plecat la Sandra. Pe saraca Ema, am scos-o la plimbare degeaba. Nu-i nimic. Mai ia si ea o gura de aer proaspat. In 10 minute de mers pe jos, am ajuns la ea acasa. Cand mi-a deschis, era imbracata cu o  camasa  destul de scurta si cam transparenta. Ochii mei au cazut pe sanii ei goi, fara sutien. Stiam ca nu poarta nimic pe dedesubt. M-a luat de mana si apoi a sarit in bratele mele sarutandu-ma. I-am bagat mainile in par sarutand-o dur. Apoi am luat-o in brate si am dus-o in dormitor.

 

SANDRA  POV

Fara sa iti iei privirea de la mine te-ai dezbracat in liniste. Ochii ti se plimbau flamanzi peste trupul meu adormit de atata timp . Ai luat din dulap 5 esarfe . Ai legat cate o esarfa de fiecare din cei patru piloni ce sustin patul , apoi , incet ,  mi-ai ridicat mainile si le-ai legat, apoi picioarele .

Ai adus din bucatarie o cana cu gheata si ai ras satisfacut cand ai vazut ce fata am facut . Te-ai asezat pe marginea patului si  cu toata puterea mi-ai rupt camasa . M-am speriat si am inceput sa tip , trezita parca din vis de miscarile tale brutale , mi-ai acoperit ochii cu mana si ai luat cea de-a cincea esarfa pe care ai folosit-o ca sa ma legi la ochi . Jocul asta ma excita. Am inceput sa ma lupt , incercand sa scap din stransoare. 

–  Nu te impotrivi ca nu iti va fi bine, imi spuse el la ureche.  Ti-am auzit vocea si m-am linistit , insa nu am renuntat la atitudinea mea ; imi placea rolul pe care il jucam .

Ai luat un cub de gheata si l-ai plimbat pe buzele mele , in jos pe barbie si de-a lungul gatului . Pielea mea se infiora de placere simtind picaturile de apa . O alta bucata de gheata a ajuns pe piept , inconjurandu-mi sanul , fara sa imi atinga sfarcul . Am inceput sa ma lupt din nou.

– Nu … te rog nu imi face asta.  Am tras de legaturile de la maini ca si cum as fi vrut sa scap , desi asta era ultimu` lucru care putea sa imi treaca prin minte . 

– Renunta . Nu o sa scapi . Cu cat tragi mai tare de legaturi , cu atat ele se vor strange mai mult . 

Ai ajuns cu gheata sub buric , dar nu mi-ai atins inca zona pubiana . Gheata se topea repede pe pielea mea fierbinte si , dintr-o data , ai apasat un cub pe unu` din sfarcuri , facandu-ma sa ma arcuiesc . 

– Tarfa , iti place asta ! Ce-ar fi sa te las legata , ca sa te gaseasca sotul tau asa , cand s-o intoarce acasa ?

Te-am rugat sa te opresti , da` tu ai continuat . Sfarcul meu era de-a dreptul inghetat , dar te-ai aplecat , si l-ai luat in gura ta calda , umeda . Ohhh…ce senzatie minunata…  Ma simteam asa de bine  ! Ai ajuns cu gheata intre picioarele mele,  apoi cu degetele ai inceput sa te joci . Corpul meu era in flacari , eram gata pentru tine , desi ma luptam spunand „NU” in continuare .

Ti-am simtit penisul pe coapsa , devenea tot mai tare . Ma simteam asa de bine ! Un cub de gheata a ajuns inauntrul meu , impreuna cu doua degete d-ale tale . Ai tinut gheata acolo , dar foarte curand s-a transformat in apa .
Nu te-ai oprit decat cand eram gata de un orgasm , dar nu m-ai lasat sa il am .

– Vezi , tarfa , ca-ti place ?!

Eu puteam doar sa protestez , dar stiam amandoi ca as fi dat orice sa ma pot atinge atunci , sa imi provoc singura orgasmul .

Dar respiratia mi s-a oprit . Te-am auzit desfacand un fermoar si stiam ce urmeaza . Am simtit ceva tare apasat pe buze .

– Deschide , mi-ai zis . Dar eu imi tineam buzele stranse.

– Bine…, atunci o sa te fac sa suferi.

Sexul mi-a vibrat cand te-am simtit miscandu-te intre picioarele mele. Am auzit fasaitul moale al vibratorului care il aveam in sertar . Nu a fost prima data cand m-am jucat cu el, iar tu stiai asta.  Soldurile mi s-au ridicat. Ai miscat vibratorul urias in mine  . Gemetele erau din ce in ce mai zgomotoase . Eram disperata sa termin .  Soldurile mele pulsau , incercand sa se miste contrar miscarilor degetelor tale. Dar , exact in momentul in care eram gata sa explodez , te-ai oprit . Am tipat din nou , de data asta de frustrare .

– Ti-a ajuns ?  Am soptit ca da.  Te-ai urcat pe mine dar doar ma necajeai . Ma rugam de tine sa intri si m-ai penetrat cu putere . Te miscai cu furie in mine , apoi mai incet, dar nu a durat mult si am explodat amandoi . Apoi ai inceput din nou sa te joci cu mine. Degetele tale faceau minuni.

– Damon, opreste-te, nu mai pot. Mi-am simtit trupul in flacari si nici unuia din noi nu i-a venit sa creada ca am putut sa termin atat de puternic din nou . Mi-am tinut respiratia, apoi ne-am intins in pat , imbratisati . In mica noastra lume se mai petrecuse o minune .

 

DAMON  POV

Eram ametit. Stateam langa ea tinand-o in brate. Era atat de tanara. Ma bucur ca am putut face ceva pentru ea. Dar a venit momentul sa o las in pace. Nu mai putem continua asa. Este naiva si neatenta. In orice moment pot fi prins. Eu nu voi pati mai nimic, decat vreun pumn – doi intre ochi, dar ea va avea de suferit foarte mult. Nu stiu ce va face mai departe, daca vor ramane impreuna sau nu, dar nu vreau eu sa fiu cel care le destrama casnicia. Asa ca va trebui sa o las. Acum.

– Sandra?

– Da? Vrei sa pleci?

– Da.

– Te rog, mai stai.

– Nu pot.

– Atunci mai vii si maine?

– Nu.

– De ce? Am facut ceva rau?

Se intoarse cu fata spre mine si era trista.

– Nu draga mea. Nu ai facut nimic rau. Ai fost superba. Dar asta trebuie sa se termine aici si acum.

– Adica? Ce vrei sa spui? Damon?

– Adica nu o sa ne mai vedem.

– De ce? Te rog, nu ma lasa.

– Sandra. Nu pot continua asa. Te plac, dar…

– O sa divortez si vin la tine.

Am ramas uluit.

– Nu. Esti proasta daca faci asta.

M-am ridicat din pat si m-am imbracat. M-am dus la baie sa ma spal pe maini  si ea veni dupa mine.

– Te rog Damon, nu ma parasi. Am nevoie de tine.

Am oftat si m-am uitat in ochii ei. Plangea. Nu suport sa vad cand o fata plange. Am imbratisat-o si am sarutat-o pe par.

– Sandra, te plac. Mi-ar fi placut sa ne mai vedem, dar nu asa. Nu vreau sa-ti strici casnicia din cauza mea.

– Dintr-o data ai devenit familist? Parca nu-ti pasa de asta!

– Familist am fost mereu, dar imi pare rau ca nu ai observat. Trebuie sa plec. Te rog sa ma intelegi. Nu se poate.

Am sarutat-o pe frunte si am iesit din camera. Am ajuns la usa de la intrare. M-am uitat in urma dar nu am vazut-o coborand dupa mine. Asta este bine. Am oftat si am plecat, probabil pentru totdeauna din viata ei. Stiu ca sufera. Dar nu ma pot intoarce. Ma duc acasa. In seara asta o sa o cunosc pe fata lu’ babacu’ meu. Ema mi-a spus ca are 19 ani. 19 ani? Se tine bine batranu’. Ii place carnea proaspata. Am ras in sinea mea si m-am indreptat spre casa.


 

CAPITOLUL 21 – VACANTA


MIKAEL  POV

 

– Ema? Ai sosit. Dar singura? Unde sunt ceilalti?

– Buna tata. Ei vin maine, au decis sa mai stea o zi. Eu am venit astazi pentru ca maine am treaba. Doar stii ca am expozitia de pictura. Nu pot sa lipsesc. Cine stie, poate cineva imi va cumpara macar un tablou.

– Cum sa nu? Doar esti o fata atat de talentata.

– Pai seman cu tatal meu nu?

– Era bine daca erati cu totii, aveam ceva sa va spun.

– Maine seara tata, ne poti spune. Este ceva grav?

– Nu draga mea. Numai ca eu in seara asta plec.

– Unde pleci?

– In Italia.

– Si nu vii maine cu mine la expozitie? Tata, mi-ai promis.

– Stiu, numai ca am luat decizia fara sa-mi aduc aminte ca ti-am promis. Iarta-ma. Am apucat sa iau biletele.

– Biletele? Nu te duci singur?

– Pai… nu. Ema, am cunoscut pe cineva.

– Pe cineva? O femeie?

– Da.

– Wow tata. Te felicit. Stiam eu ca am un tata sexy si rupe randurile printre femei.

– Ema iar vorbesti ca fratele tau? Ii imprumuti vocabularul?

– Scuze tata. Cand o pot vedea? O cunosc?

– Nu o cunosti. Imediat o sa o vezi pentru ca este aici, locuieste cu noi.

– A da? Asa repede ai adus-o si in casa? Tata? De cand o cunosti?

– De cateva luni. Am adus-o cu mine. Hai sus la etaj, i-am dat camera de langa a ta.

 

 

BELLA  POV

– Isabella, pot sa intru?

– Sigur Mikael, e deschis.

– Bella, vreau sa ti-o prezint pe fiica mea, Ema. Ema, ea este Bella.

In prag aparu o fata blonda, cu parul lung si ondulat si cu niste ochi albastri, atat de frumosi. Era subtirica, avea un trup superb, bine lucrat. Se uita la mine cu niste ochi mari, analizandu-ma din cap pana in picioare. Eu am fost prima care a intins mana, sa facem cunostinta. Ea nu a spus nimic, doar se uita la mine, apoi la tatal ei si se incrunta.

– Tata, ea este femeia de care vorbesti? Despre ea este vorba? Ce se intampla cu tine? Uita-te la ea. E o mucoasa, abia iesita de pe bancile scolii. Eu nu o sa accept asa ceva. Ti-ar putea fi fiica. Cati ani ai Bella?

– Aaa, eu.. am 19 ani. Am inghitit in sec.

– 19? Tata, e mai mica decat mine. Nu sunt de acord. Stai sa vezi cand o sa ajunga fratii mei maine.

– Ema! Calmeaza-te.

– Nu tata. Stii ceva? Fa ce vrei. Eu plec la Victoria in seara asta.

– Ema, asculta.

– Nu. Poti sa pleci tata. Pleaca in Italia. Plimb-o. M-ai dezamagit complet. Iar tu Bella, sper sa nu faci multi purici in casa asta. La ce ai venit? A daa. Esti o materialista. Ai vazut ca tata are bani si la ce te-ai gandit? Poate te capeti si tu cu ceva nu? I-ati gandul. Nu voi fi niciodata de acord cu relatia voastra. Sa vedeti ce panarama iese cand vor afla fratii mei. O sa zbori de aici.

– Nu am nici o relatie cu tatal tau…

– Taci mucoaso. La revedere tata si iti urez calatorie sprancenata. Eu am plecat. Mi-e sila de voi. Mi-e sila de tot.

– Ema, nu fi obraznica.

– Eu obraznica? Tata, uita-te la tine. Dar vorbele nu mai au nici un rost. Faptul este deja consumat. Am plecat.

Iesi repede din camera si tranti usa. Avea lacrimi in ochi.

– Bella, nu o baga in seama, o sa-i treaca.

– Mikael, nu este bine ceea ce facem. Te indepartezi de copiii tai. Nu este bine. Mai bine lasa-ma sa plec. Ma intorc in Forks.

– Nu. Nu te mai intorci in Forks. O sa plecam in Italia. Ea o sa aiba timp la dispozitie sa se obisnuiasca cu ideea. Uite, ti-am facut pasaport.

Scoase din buzunarul camasii un plic. In el se afla pasaportul meu.

– Toate sunt gata. Diseara la ora 19 avem avion. Biletele sunt la mine.

– Mikael.

– O sa fie Bella, o sa vezi. O sa-i treaca. Nu-ti mai face atatea probleme. Ma duc sa-mi fac bagajul.

Iesi din camera si ma lasa singura. Ma simteam ca o intrusa. Ca un hot. Nu vreau sa fur nimic. Nu vreau banii nimanui. Dar fara ajutorul lui Mikael, ce as face? Nu am coborat in urmatoarele ore. Doar asteptam sa vina ora de plecare.

– Bella, hai sa mergem.

– Mikael, nu am luat nimic la mine. Nu am nici o haina, in afara de rochia de la tine si de alte lucruri de la Alice. Mi-am luat blugii, ma simt mai comod asa.

– Foarte bine. Nu-ti face probleme in privinta hainelor. Asculta-ma Bella. Lasa-ma sa te ajut. O sa devii o doamna adevarata. O sa te invat tot ce pot. Acum hai sa mergem.

Am iesit din camera si cand am trecut pe langa camera Emei, am oftat.

– Ema a plecat. O sa-i treaca, stai linistita.

Am iesit din casa, am urcat in masina si am plecat la aeroport.

– Ai mai zburat vreodata cu avionul?

– O singura data.

– Nu ti-e frica nu? Stai linistita, daca o sa cazi, te prind eu, spuse el si incepu sa rada.

– Mikael…

– Stai linistita prostuto, nu o sa patesti nimic. Daca stai pe langa mine, nu o sa patesti niciodata nimic.

Imi mangaie obrajii, apoi se retrase, lua bagajul lui pentru ca eu nu aveam si ne-am imbarcat. Nu am facut mult, doar doua ore. Am coborat din avion iar o masina neagra ne astepta in parcarea aeroportului. Ne-a lasat la un hotel.

– O sa-ti placa aici. Este Hotelul Excelsior. Unul dintre cele mai elegante.

– Nu stiu ce sa spun Mikael.

– Nu spune nimic. Iti place?

– Da.

– Asta vroiam sa aud.

Un valet veni sa ia bagajele iar noi am intrat in hotel. La receptie, a cerut cheia si am urcat la ultimul etaj, la 10.

– O sa stam in aceeasi camera? l-am intrebat cu teama.

– Stai linistita. Am luat un apartament. Are doua camere, un living, bucatarie, doua bai si o terasa. M-am gandit la tot.

– Multumesc.

Apartamentul era superb. Geamurile mari ofereau o priveliste extraordinara.

– Vei incepe o viata noua, vei fi o femeie implinita. Dar pentru asta trebuie sa ma asculti.

– Multumesc pentru tot Mikael. M-am ridicat pe varfuri si l-am sarutat pe obraz. Mi-a zambit.

– Alege o camera, imi spuse el.

– Ok.

Am intrat in camera de langa living. Era mare, spatioasa, cu geamuri mari si un balcon. Semana cu camera mea de acasa. Acasa? Nu era casa mea.

– O iau pe asta.

– Foarte bine. Ai si baie proprie. Ma duc sa-mi desfac bagajele.

– Eu o sa fac dus si apoi cred ca o sa ma culc.

– Bine, atunci ne vedem maine dimineata. Iesim in oras.

– Ok. Noapte buna Mikael.

– Noapte buna Bella.

A doua zi am luat micul dejun la restaurant, chiar daca aveam bucatarie in apartament. Am urcat in camera si ne-am imbracat de iesit in oras. Am ajuns in fata unui magazin cu imbracaminte. Nu am vrut sa intru, dar m-a rugat atat de mult incat am renuntat la ideile mele. In magazin, proprietara, o femeie la vreo 30 de ani, l-a recunoscut pe Mikael. Arata foarte bine. S-au imbratisat iar el m-a prezentat ca fiind o prietena. Pe ea o chema Giulia. Era foarte zambareata. Cand s-au imbratisat, am simtit ceva. Nu stiu sa descriu sentimentul. Ca si cum nu as fi vrut ca el sa o imbratiseze. Mikael m-a luat de mana si am urmat-o pe Giulia. Abia atunci mi-am dat seama ca magazinul purta numele ei. M-a pus sa probez o gramada de rochii, bluze, toate foarte elegante si scumpe. Pentru o rochie la preturile alea, trebuia sa muncesc jumatate de an. Mikael ma indemna sa probez tot felul de haine. Giulia le aduna pe cele pe care ziceam ca-mi plac si ca-mi stau bine. Pe langa rochii si bluze, am probat pantaloni, fuste, camasi, lenjerie intima, paltoane de toamna, incaltaminte, ajunsesem si la posete, esarfe si alte accesorii. Imi placeau. Ma dezbracam deuna si ma imbracam cu alta. Giulia le lua si le punea pe toate deoparte, gramada, una peste alta. Nu mai vroiam. Cred ca puteam face febra musculara la maini si la picioare, la cat de multe am probat. La sfarsit, am ramas pe mine cu o rochita pena la genunchi, alba.

– Pot sa o iau pe asta? l-am intrebat eu jenata pe Mikael.

El a inceput sa rada.

– Numai pe asta? Dar pe cele pe care le-ai probat, nu ti-au placut?

– Ba da, foarte mult. Dar este de ajuns atat.

– Giulia, te rog. Impacheteaza-le pe toate. Hainele, incaltamintea si accesoriile. Le iau.

Am ramas cu gura cascata. Imi venea sa lesin.

– Nu Mikael. Costa o avere. Sunt mii de euro acolo. Si rochia asta este scumpa.

– Bella, este placerea mea. Vrei sa nu mai fii atat de enervanta?

Incepu sa rada si se duse la Giulia. O ajuta sa impacheteze si sa le aranjeze in sacose. Apoi scoase cardul si plati. Eu am ramas pe loc, uitandu-ma la hainele acelea care erau pentru mine. Nu poate fi adevarat. Este sigur un vis. Dar nu as vrea sa ma trezesc niciodata. Ne-am luat la revedere de la Giulia si am plecat. Am pus sacosele in masina, apoi am plecat pe jos sa ne mai plimbam. Picioarele ma dureau de la atata mers, dar la ce frumuseti vizitam, uitam de oboseala. Am fost la fantana dorintelor, am facut poze, ajunsesem sa ma pozez cu toate statuile pe care le vedeam.

Am stat acolo o saptamana. Am vizitat o gramada de locuri, am mancat in cele mai bune restaurante. Am hotarat sa mai stam trei zile.

– De ce ma privesti asa, l-am intrebat eu in timp ce luam masa la un restaurant.

– Astazi este ziua ta nu? ma intreba zambind.

– Oh, ma rugam sa nu-ti aduci aminte.

– Pai, mi-ai spus acum o saptamana, credeai ca uit asa repede?

– Fara cadouri Mikael.

– Prea tarziu. Deja ti-am luat ceva. Faci 19 ani Bella. Este o varsta atat de frumoasa.

Scoase o cutiuta neagra din buzunar si mi-o intinse.

– Nu mai spune nimic, doar deschide-o.

Sper ca nu este vreun inel. Nu ma cere in casatorie nu? Sper ca nu. Am deschis cutia si am ramas muta. Nu am putut sa spun nimic. De fapt asta imi ceruse si el. Era un set de bijuterii: o bratara, un lantuc cu o pietricica si o pereche de cercei. Erau din aur alb. Le lua din mana mea si le scoase.

– Te rog, ia-le.

Imi puse lantucul la gat si bratara. Cerceii i-am pus singura.

– Esti superba.

– Multumesc. Sunt atat de emotionata. Nu stiu ce e cu mine.

– Nu-ti face probleme, nu vreau sa te simti prost. Nu vreau sa-ti dau alt inteles pentru ca ti-am luat bijuterii. Pur si simplu ti le-am cumparat. Si vreau sa le porti.

In zilele care au urmat, ne-am plimbat, am vizitat Venetia, ne-am plimbat cu gondola dar a venit si ziua cand a trebuit sa plecam. O Doamne. Aveam atat de multe bagaje. Am venit aici fara nimic si acum marea majoritate sunt bagajele mele. Inainte sa iesim pe usa, a fugit in bucatarie si a baut un pahar cu apa. L-am vazut luand o pastila.

– Te simti bine?

– Da, cred ca de la mancare. Am luat o pastila sa nu am probleme cu stomacul.

– A.. ok.

In avion a mai luat o pastila, spunand ca din aceeasi cauza, a mancarii. Dupa ce am coborat din avion, ne-am dus la masina noastra, am pus bagajele in ea si ne-am indreptat spre casa. Incepuse sa-mi fie teama. Copiii lui cu siguranta sunt acolo si va iesi scandal.

 

 

 

 

CAPITOLUL 20 – PROPUNERI


– Buna dimineata Mikael, am spus eu cand am intrat in bucatarie si l-am gasit pe Mikael pregatind micul dejun.

– Buna dimineata Isabella. Cum ai dormit? Nu ai mai coborat de cand te-am lasat in camera.

– Am dormit bine, multumesc. Eram destul de obosita, am facut dus si am adormit. Toate evenimentele din ultima vreme m-au obosit fizic si psihic.

– Te inteleg. Te rog, ia loc. Am pregatit micul dejun.

Am tras un scaun si m-am asezat la masa. Nu am fost niciodata servita la micul dejun, mai ales de un barbat. Era imbracat in pantaloni de trening si un tricou. Nu semana deloc cu barbatul imbracat la costum. Nici macar nu s-a pieptanat. Parul ii era ravasit, dar arata foarte bine. Cred ca a fost un barbat foarte sexy in tinerete. Ups… am spus eu asta?

– Vrei sa iesim la o plimbare? Ti-ar prinde bine. Daca vrei sa alergam, te astept.

– Sigur ca da.

Dupa ce am mancat, am strans masa, am fugit in camera, m-am imbracat si am fost gata de plecare. Am alergat impreuna vreo doua ore, cu mai multe pauze decat sport. Am vorbit mult, ca niciodata si mai mult de atat…. am ras. Mikael are un simt al umorului incredibil. Ma simteam bine in preajma lui si eram mult mai relaxata. Numai cand deschidea gura sa scoata doua vorbe, deja te simteai mai bine. Vocea lui era calda si blanda. Mi-a propus ca in drum spre casa, sa ne oprim la o cafenea. Nu m-a interesat cu ce sunt imbracata, oricum nu ma alegea nimeni.

– Mikael, nu am luat nici un ban cu mine.

– Bella, te rog. Nu te-as lasa pentru nimic in lume sa platesti cafeaua, mancarea sau orice altceva cand esti cu mine. Am eu grija de asta. Tu comanda ce doresti. Nu te uita la preturi, te rog.

Am zambit si am comandat un ceai. Mi-a spus ca nu am voie sas beau cafea, fiind insarcinata. Mikael comandase si doua sandwich-uri. Chiar imi era foame dupa atata alergat. Mancam cu pofta si l-am surprins pe Mikael privindu-ma lung si zambind. Aproape ca m-am inecat si am dus repede servetelul la gura tusind in el.

– Stii melodia asta?

Nici nu bagasem de seama ca se auzea muzica.

– Nu, am spus eu.

– Canta despre dragoste. Despre cat de mult ajungem sa iubim persoana de langa noi, dar ea ori nu stie, ori iubeste pe altcineva.

– Si?

– Nimic, spuse el razand. Doar iti verificam cultura muzicala.

– Ah, nu cred ca am asa ceva, am spus eu uitandu-ma in jos, jucandu-ma cu degetele pe masa. Imi place muzica, o ascult, pana nu demult am cantat la pian.

– Si nu ti-ar placea sa continui?

– Ba da, dar … nu stiu. Un pian costa o gramada si…

– Nu incepe din nou, te rog. Iti cumpar unul daca imi promiti ca vei continua sa canti.

– De ce faci toate astea pentru mine? Nici nu ma cunosti bine. L-ai cunoscut pe Charlie ( mi s-a strans inima cand i-am pronuntat numele ), ati fost prieteni, dar eu?

– Ti-am mai spus. O fac din doua motive. Primul motiv este ca ai ramas singura si ai trecut prin momente de groaza. Vreau sa te ajut. Iar al doilea motiv, il stii.

Ah, da. Sotia lui. Cred ca a iubit-o foarte mult. El spune ca seman cu ea. Cu siguranta era o femeie foarte frumoasa, stilata, distinsa, cu un vocabular si o dictie extraordinara. Nu ca mine. Nu sunt nici frumoasa, nici stilata, nu am nici dictie, nu stiu cum sa ma comport in societate.

– Si ce-ti mai place? ma intreba el privindu-ma intens.

– Imi place dansul, dar eu nu prea stiu. Ma impiedic des si cad. S-ar putea sa-ti rup picioarele daca ai dansa cu mine.

– Ce spui daca te invit diseara la dans?

– La dans? Sa ma inviti? Nu cred ca este o idee buna.

– De ce nu? Te-as putea invata cateva miscari. Nu sunt chiar asa batran, spuse el razand.

– Nu esti deloc batran, arati foarte bine, dar… bine. O sa iesim la dans. De fapt nu.

– Bella, hotaraste-te. Da sau nu? ma intreba el dandu-si ochii peste cap.

– Nu cred. Am o caruta de morti in spate, Edward a fost inmormantat ieri, nu pot Mikael.

– Bella, lasa trecutul in urma. Ce a fost, a fost si nimic nu se va intoarce din trecut. Ai plecat din Forks, a fost decizia ta, ca sa incepi o viata noua. Edward nu mai este, Charlie, Angela la fel. Nu mai ai ce sa faci. In inima ta ai un loc pentru fiecare. Ii pastrezi acolo. Ei de sus te vad si te vegheaza. Crezi ca Edward sau Charlie se bucura cand aud ca vorbesti asa? Priveste inainte. Ajuta-ma sa te ajut.

– Ai dreptate Mikael. Dar doare.

– Stiu ca doare. Cu timpul se va cicatriza. Dar asta nu inseamna ca vei uita. Invata sa traiesti cu ce ai si cu ce vei avea de acum incolo. A venit timpul sa te gandesti si la tine.

– Bine, atunci voi merge cu tine diseara la dans.

– Ma bucur.

Zambea si ma privea mereu.

– De ce ma privesti asa?

– Ma faci sa rad, cand sunt cu tine uit de toate, ma simt bine. Tu te simti bine cu mine?

O Doamne, numai intrebari nepotrivite imi pune. Cum sa-i spun ca ma simt bine cu el? Ar putea crede ca profit de el, de banii lui? Daca spun ca da, ce va crede? Ca simt ceva pentru el, ca facem declaratii de amor? Nu nu nu.

– Ma simt bine cu tine Mikael. Imi place compania ta. Aproape ca mi-am dat un sut mintal. Cum am putut sa spun asta? Suna a declaratie? Nu.

– Bella, nu-ti fie rusine sa-ti exprimi sentimentele. Nu vreau sa te gandesti la mine ca la un barbat, ci ca la un prieten apropiat. Nu ca nu mi-ar placea, spuse el si incepuse rada.

Am inceput si eu sa rad cu el.

– Multumesc Bella.

– Pentru ce?

– Pentru tot, pentru ceea ce esti.

– Te rog, am spus eu inrosindu-ma.

– Mai mananci ceva? Ai mancat foarte putin.

– Nu, multumesc. Sunt putin emotionata.

– Da? Din cauza mea? Incepuse sa rada.

Nu am spus nimic din cauza ca  intrebarea lui m-a luat pe nepregatite. Ma simteam bine cu el, dar nu cred ca m-as putea indragosti. As putea fi fiica lui. Sunt de-o seama cu copiii lui. Si in plus nu voi fi acceptata in familia lui niciodata.

– Putem pleca acasa? am intrebat eu incercand sa schimb subiectul.

– Sigur ca da.

A platit si am plecat. Pe drum mi-a spus ca este director la o editura si mi-a propus sa lucrez cu el, ca asistenta lui. Nu stiu cu ce se mananca asta, dar i-am promis ca o sa ma gandesc. In timp ce urcam treptele sa intram in casa, m-a luat de mana. Am incremenit dar nici nu mi-am retras mana. M-am uitat in ochii lui si am observat ca era serios. Nu mai zambea. Incepuse sa-mi fie teama.

– Nu-ti fie teama de mine Bella. Nu ti-as face rau niciodata, spuse el jucandu-se cu mainile mele.

Ale lui erau atat de calde si moi. Imi saruta mana.

– Hai sa plecam in vacanta, imi spuse el.

– In vacanta?

– Ai fost vreodata in afara tarii?

– Nu.

– Hai sa mergem in Italia, te duc la Venetia.

Venetia, ce frumos. O vazusem doar la televizor.

– Dar copiii tai?

– Se descurca, o sa le spunem in seara cand vin. Si tot in seara asta plecam, daca esti de acord. Stam cat vrei tu si te plimb pe unde vrei tu. Vreau sa-ti arat si o alta lume in afara de cea pe care o cunosti deja.

– Totul se deruleaza atat de repede. Lasa-ma putin singura te rog.

– Sigur ca da, imi spuse si intra in casa.

– Ma plimb putin. O sa vin intr-o ora. Trebuie sa ma gandesc la tot ce am vorbit astazi.

– Sigur ca da. Ies si eu. Am putina treaba.

– Ok.

Am coborat scarile si am iesit din curte. M-am plimbat pe strazi, procesand toate informatiile. Si pana la urma ce sa fac in continuare? Sa plec cu el sau nu? Ce mi se poate intampla? Mai rau decat a fost pana acum, nu are cum sa fie. Totul se intampla atat de repede. El are grija de mine. Ce vrea in schimb? Sa ma indragostesc de el? Nu stiu daca as putea. Nu mi-a dat de inteles, dar daca era un om rau pana acum se intampla ceva. El doar vrea sa aiba grija de mine si sa-mi ofere tot ceea ce nu am avut eu vreodata. De ce atata graba? Imi pune intrebari la care vrea raspunsuri imediat. Ce se petrece? Tot gandindu-ma, nu mi-am dat seama ca ma plimbasem o ora si jumatate si m-am trezit in fata casei. Am intrat in casa dar nu l-am zarit pe Mikael. Nici copiii lui nu ajunsesera. Am urcat in camera mea si am gasit pe pat o cutie. Nu era acolo dimineata. Cine o pusese? Am deschis-o si am scos din ea o rochita scurta, neagra, cu bretelute, avand la piept cateva modele albe, foarte discrete. Langa ea era o pereche de sandalute negre cu cateva pietricele argintii si o poseta mica argintie. Erau pentru mine?

– Iti plac?

Am tresarit si m-am intors cu fata catre usa.

– Mikael. Tu le-ai luat?

– Mai este cineva in casa asta in afara de noi doi? ma intreba el amuzat.

– Nu. Sunt foarte frumoase, dar de ce mi le-ai luat?

– Off Bella, atatea intrebari pui. Pur si simplu ar vrut sa ti-o cumpar. Esti o fata frumoasa si trebuie sa ai si haine frumoase. Si asta nu e tot. In curand vom face o sesiune de shopping.

Ohh nu. Alice nr.2.

– Multumesc Mikael, dar chiar nu trebuia.

– Nu trebuie sa spui nimic. Doar accepta-le si gata.

Intr-o secunda deveni foarte serios si se intoarse cu spatele la mine. Se apleca putin si suspina. Isi puse mana la piept si stranse camasa.

– Mikael, esti bine? M-am dus la el si l-am intors cu fata spre mine.

– Sunt bine, nu am nimic. Zambi din nou, dar mi-am dat seama ca este un zambet fortat. Ce o fi patit?

– Mikael?

– Da?

– Ce-ti place la mine?

– Poftim? intreba el nedumerit.

– Te porti cu mine foarte frumos. Stiu ca nu-ti sunt indiferenta, de aceea te intreb ce-ti place la mine?

– Totul. Tineretea ta, zambetul tau, faptul ca esti puternica, naiva si inocenta. Toate astea imi plac la tine. Esti sensibila, sentimentala.

Aproape ca mi-au dat lacrimile. Mikael imi mangaie obrajii si ma stranse la piept. Nu am fugit asa cum ma gandisem prima data sa fac. Am stat acolo, cuibarita in bratele lui. El imi mangaia parul si-mi spunea ca totul va fi bine pentru mine de acum incolo. Imi placea, ma facea sa ma simt in siguranta. Asa ca de ce sa nu merg pe mana lui?

– Voi veni cu tine in Italia, i-am spus eu.

– Multumesc. Zambi si ma stranse din nou in brate. Pai cred ca ar trebui sa ne facem bagajele nu?

– Ce bagaje? Eu nu am nimic, am spus eu.

– Cum nu? In seara asta te vei imbraca cu rochia. Vom ajunge in Italia si de acolo iti vei cumpara tot ce iti doresti. Absolut tot ce vrei.

Se auzi o usa inchizandu-se in timp ce vorbeam.

– Tata, am ajuns acasa!

 

 

CAPITOLUL 19 – UN NOU INCEPUT


In ziua urmatoare, dupa inmormantarea lui Edward, Mikael m-a asteptat cat timp mi-am luat la revedere de la cei cunoscuti si am plecat, probabil pentru totdeauna, ducandu-ma catre o noua aventura a vietii mele. Nu mi-a fost usor sa-mi las prietenii in urma. Am plans pe umarul lui Alice, i-am imbratisat pe sotii Cullen si am plecat. Jack a incercat sa ma opreasca, mi-a spus sa stau alaturi de el, sa incepem o noua viata doar noi doi, dar asa cum am hotarat, i-am lasat pe toti si am plecat… din viata lor. Ei nu intelegeau de ce am luat decizia asta, a fost o surpriza pentru toti, dar a fost decizia mea si au respectat-o. Mikael nu a vorbit cu mine in masina, probabil stia ca nu o sa scot un cuvant si m-a lasat in pace. Dupa ce am urcat in masina si am pornit, am rememorat tot ceea ce imi fusese drag: case, pietre, iarba, copaci, scoala, magazine… totul in afara de padure. Ea imi provoca amintiri neplacute amestecate cu greata si groaza. Mi-am scuturat capul sa alung gandurile negre si am incercat sa privesc spre viitor. Mikael facuse rost intr-o singura zi de toate actele care imi trebuiau: certificat de nastere, pasaport etc, pentru ca originalele au fost arse in incendiu. Nu mi-am luat nimic de imbracat pentru ca nu aveam ce, in afara de rochia neagra pe care mi-o daduse Alice, o pereche de blugi, un tricou, o bluza si o pereche de adidasi. Am iesit din Forks si o data cu acest orasel am lasat o mica parte din viata mea acolo, pentru ca nu voi reusi sa o recuperez niciodata. Am incercat sa adorm, drumul era destul de lung, Mikael venise in oras cu masina personala asa ca nu aveam de ce sa mergem cu avionul. Era atat de liniste in masina, dar asta nu ma deranja. Mikael a inteles si in gand i-am multumit ca nu ma intreaba nimic. Mi-a lasat putin scaunul pe spate, cat sa stau mai intinsa si mi-a spus cu o voce soptita sa dorm. Mi-a zambit si apoi si-a intors privirea catre volan. Nu puteam adormi, gandurile si emotiile ma copleseau, imi strangeam cat de strans puteam ochii ca sa nu plang. Eram atat de obosita…..

– Isabella, trezeste-te, am ajuns.

Am deschis ochii si am vazut ca eram in fata unei case destul de mari, cu doua etaje, cu o parcare imensa, verdeata cat cuprinde si o fantana arteziana in mijloc. Era atat de frumos. Am ajuns atat de repede?

Am deschis portiera si am coborat. Nu mai era nici o masina in fata casei. Ar trebui sa mai locuiasca cineva aici nu? La cat de mare este casa. Mikael si-a luat bagajele iar eu mica geanta cu 3 haine. A deschis usa si m-a poftit inauntru.

– Intra, te rog. De astazi asta va fi si casa ta, imi spuse el bland.

Nu am spus nimic, doar am intrat incet, de parca imi era teama sa nu stric ceva. Living-ul era atat de mare, incat puteai tine lejer o petrecere. Peretii albi, mobila cu alb si negru, parea imensa. Si era atat de luminoasa.

– Locuiesti singur? m-am trezit eu vorbind.

– Nu. Am trei copii, doi baieti si o fata. Sunt plecati si vin abia maine seara. Asa ca ai tot timpul sa te instalezi si sa te acomodezi. Te poti plimba prin toata casa, poti sa vezi camerele, numai camera baiatului meu cel mare nu o poti vedea, deja am inceput sa te avertizez.

– Eu cred ca are dreptate, nu am de ce sa intru in camera lui sau a altcuiva, fara voia lor, este ceva intim.

– Sigur. Hai sa-ti arat camera ta. Noi avem multe camere goale, dar o sa-ti dau o camera aproape de a copiilor mei, la primul etaj. Camera mea este la parter, asa ca nu veti fi deranjati de prezenta mea.

Am zambit si l-am urmat. Am urcat la etaj. Coridorul era destul de lung, pe o parte si alta erau camere iar in capatul holului era un living destul de mare.

– Fiecare camera are baie proprie, imi spuse Mikael. Usile sunt la o distanta mare una de alta pentru ca aceste camere sunt mari, spatioase.

Erau 3 camere pe partea dreapta si 3 pe partea stanga.

– Ce peisaj iti doresti? ma intreba Mikael. Am padure si apa.

– Nu padure, am spus eu.

A dat din cap in semn ca a inteles.

– Pe partea stanga, spre padure, stau baietii mei iar fiica mea sta aici, la a doua usa. Tu vei sta langa ea, la a treia. E in regula?

– Oriunde doresti tu Mikael.

– Nu, unde te vei simti tu bine. In casa asta nu vei duce lipsa de nimic Isabella. Aici nu vei mai cunoaste tristetea, imi spuse Mikael, mangaindu0mi usor obrajii cu ambele maini.

Ciudat a fost ca nu m-am impotrivit. Avea mainile calde, pielea fina si ma simteam bine. A deschis usa camerei si am ramas cu gura cascata. Era foarte spatioasa, un pat mare pe mijloc, un televizor cat jumatate de perete era in fata patului, pe peretele de langa usa era un sifonier imens, cu oglinzi, pacat ca nu aveam ce sa pun in el, pe partea stanga geamurile porneau din tavan pana jos pe podea, iar intr-un colt aveam un birou, un PC conectat la internet si tot felul de gadget-uri. Langa birou era o usa care dadea pe terasa. Am deschis usa si am iesit. Terasa era mare, avea o bancuta sub forma de leagan, acoperita, langa ea o masa din lemn cu patru scaune, un sezlong so o alta masuta mai mica, cu o vaza cu flori. Iar peisajul era minunat. Soarele batea pana dupa pranz, cat sa stai sa te bronzezi privind lacul. Era destul de mare, iar langa un mic ponton, erau legate 2 barci cu motor si 2 hidrobiciclete.

– Am si iaht, dar nu aici, ci in port. Te voi plimba cu el, spuse Mikael.

– Multumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine Mikael. Esti foarte dragut, iar eu nu stiu cum sa te rasplatesc.

– Te vei intoarce la scoala, vei termina ultimul semestru, apoi vei da la facultate. Te voi ajuta intre timp sa ai o slujba bine platita, cu un program flexibil si …

– De ce faci toate astea? l-am intrerupt eu.

– Ti-am mai spus.

Nu a mai spus nimic si iesi din camera.

– Te las sa te acomodezi. Ma gasesti jos in biblioteca daca ai nevoie de ceva.

– Multumesc.

Am iesit pe terasa si m-am asezat in leagan. Era atat de placut. Dar ma tem. Nu stiu ce va fi in continuare. Maine probabil ii voi cunoaste copiii. Nici macar nu stiu ce varste au. Cred ca sunt mai mari decat mine sau macar de varsta mea. Am tras aer in piept si am intrat in camera, pregatindu-ma de un nou inceput al vietii mele, o noua aventura.