CAPITOLUL 3

DAVID  POV

 

–          Buna dimineata Teresa. M-am apropiat de ea si i-am furat din mana cafeaua pe care tocmai o facuse.

–          Hei, e a mea.

–          Mersi pentru cafea, esti o draguta. Tot esti langa masinaria asta, fa-ti alta.

–          Esti jalnic cateodata, spuse ea si isi lua un pahar de plastic.

–          De aia te iubesc, am spus eu si am pupat-o pe obraz.

–          David, trebuie sa discutam. Sa mergem in birou.

–          Ok sefa.

Stiam despre ce vroia sa vorbeasca. Am urmat-o in biroul ei si am inchisusa, apoi m-am intins pe canapeaua ei.

–          Imi poti spune si mie ce ai de gand sa faci? ma intreba ea.

–          In legatura cu ce?

–          Nu te mai prosti David. O avem aici, a marturisit ca ea a omorat-o pe Grace si tu vrei sa-I dai drumul?

–          Nu este vinovata, am spus eu sorbind incet din cafeaua fierbinte.

–          Ei pe dracu. Ce vrei sa faci? Nu am chef sa fiu suspendata din cauza ta.

–          Asta nu se va intampla. Iti promit. Criminalul este prietenul ei, Mike.

–          De unde stii? Ai avut vreo viziune? Le-ai citit mintile? David, ce faci tu acum este gresit.

–          Nu este nimic gresit. Ai incredere in mine Teresa. Stiu ce spun. Acum trebuie sa ne concentram pe Mike. Trebuie sa-l gasim.

–          Si cu ea ce faci? Spui ca nu este vinovata, dar ai lasat-o sa doarma in celula aia friguroasa.

–          Nu a vrut sa mearga acasa. Unui om care este la inchisoare, daca ii spui ca este liber sa plece si el spune ca nu vrea, nu-ti da de gandit?

–          A spus ca este vinovata.

–          Asta este de fatada. Ei ii este frica de ceva. Poate chiar de Mike, sunt sigur de asta. Am observat niste vanatai in jurul gatului ei si pe maini.

Teresa se gandi o clipa si ofta.

–          David, iti spun doar atat: sper sa faci ceea ce trebuie.

–          Asta si fac, crede-ma. O sa prindem criminalul, dar Elena este nevinovata. Voi vorbi din nou cu ea astazi. Poate reusesc sa scot adevarul de la ea.

 

ELENA  POV

Ma dureau toate oasele. Parca statusem pe un pat de cuie. M-am ridicat usor din pat si am inceput sa ma plimb prin celula. Ceva era gresit. David avea dreptate. De ce sa fiu inchisa cand stiam ca nu am facut nimic, in timp ce Mike era liber, bucurandu-se de viata? Dar nu mai puteam da inapoi. Trebuia sa continui cu minciunile. Voi sustine ce am spus si aseara. Pasi marunti se auzira pe hol. Acelasi gardian care ma aduse ieri, se opri in fata celulei. Nu ma privi, doar deschiseusasi-mi facu semn cu capul, ca pot sa ies. Ma duse din nou in camera de interogatoriu. Deja incepuse sa mi se faca greata gandindu-ma ca agentii Teresa si David imi vor pune aceleasi intrebari iar si iar. Dar nu vor scoate nimic de la mine. In camera nu era nimeni si m-am asezat pe scaun, asteptand. Incercam sa-mi pun ordine in ganduri, sa nascocesc minciuni pe care apoi sa le spun. Dupa cateva minute intra agent Teresa, privindu-ma neincrezatoare. Se aseza in fata mea si incepu sa rasfoiasca un dosar. Intra si David, aducand cu el un sandwich si o cafea. Mi le puse pe masa in fata.

–          Mananca, vom avea multa treaba, spuse el si se aseza pe scaun langa Teresa.

Am luat o gura de cafea fierbinte. Aroma ei se raspandise in gura si era foarte placuta. Am baut-o imediat si am simtit cum muschii incordati de frig se destind.

–          Elena, ti-am verificat dosarul. Nu ai nici o amenda, impozitele sunt platite la timp, lucrezi la un ziar ca reportera, deci cazierul tau este curat. De ce acum? Pata asta va fi permanent pe cazierul tau si fapta te va urmari toata viata, spuse Teresa.

David se rezema de spatarul scaunului si astepta calm raspunsul meu. Nu am spus nimic si mi-am impreunat mainile sub masa, frecandu-le si strangandu-le aproape sa-mi faram degetele.

–          Spune adevarul, Elena. Nu-ti fie teama. Daca intradevar nu esti vinovata, noi te putem ajuta. Iti oferim protectie totala, spuse David.

Gandurile mele o luau razna. Imi doream sa pot scapa de stresul si situatia care ma sufocau. Imi doream sa gust din nou libertatea, dar cand ma gandeam ce ma asteapta afara ma ingrozea. Si in timpul acela am luat o decizie.

–          As dori sa vorbesc doar cu agent David daca se poate, i-am spus eu Teresei.

Teresa dadu din umeri si se ridica de pe scaun. David schita un zambet in coltul gurii. Am asteptat ca Teresa sa iasa. Inusa, ea se intoarse si-I spuse lui David:

–          Vezi ce faci. Nu raspund pentru faptele tale. Se intoarse usor pe varfuri si iesi, tragandusadupa ea.

M-am indreptat pe scaun uitandu-mala Davidsi nu stiam ce sa spun, cu ce sa incep.

– Cine este vinovatul? ma intreba David si isi puse coatele pe masa. Uita-te in ochii mei si spune-mi adevarul.

Ma tintui cu privirea si parea sa nu-mi dea drumul.

–          Nu pot sa spun, am soptit.

–          Elena, o luam de la capat? Ma gandeam ca noaptea petrecuta in celula te-a facut sa te gandesti mai bine. Spune-mi doar daca tu esti vinovata. Doar atat, pe urma vom vedea ce este de facut. Iti repet. Te pot ajuta, de asta sa nu-ti fie teama. Doar spune-mi daca esti vinovata.

Am inghitit in sec si am privit in jos, spre pantofii mei. Apoi am incercat sa scot cateva scame imaginare de pe pantalonii mei negri.

–          Nu sunt vinovata, am spus eu si am inceput sa plang. Mike este vinovatul. Mi-am pus genunchii sub barbie si i-am inconjurat cu bratele.

–          Continua, ma indemna el calm. Aici esti in siguranta.

–          Eu si cu Grace ne cunoastem de mici. Ne cunosteam, am rectificat eu, inca nevenindu-mi sa cred ca ea nu mai este cu mine. Mamele noastre se cunosteau si ele de mici. Au crescut impreuna si au ramas prietene chiar si dupa ce ele au nascut. Eu si Grace am fost ca doua surori. Imparteam totul. Nu ne-am certat niciodata. In clasele primare am fost impreuna, in liceu la fel. Doar facultatea a urmat-o in alta parte, eu dand la jurnalism si ea la arte, la pictura. Dar am ramas in continuare la fel de apropiate. Nici cand ne-am facut prieteni nu ne-am despartit.

David scoase un pachet cu servetele din buzunar. Am luat unul si mi-am sters nasul. Incepusem sa tremur si el isi intinse mainile pe masa pana le apuca pe ale mele. Le intoarse si isi freca degetele mari pe incheieturile mele, dandu-mi o senzatie de relaxare. Am tras adanc aer in piept.

–          Cand l-ai cunoscut pe Mike? Ma intreba el.

Mi-am ferit privirea de a lui ca sa ma pot concentra.

–     In facultate. Eram in aceeasi clasa, dar in grupe diferite. Am inceput sa iesim impreuna in ultimul an. Eram atat de fericita. Il iubeam. Si el dadea semne ca ma iubeste. Cand mi-a propus sa ne mutam impreuna am crezut ca altceva mai bun si mai frumos de atat nu o sa traiesc. Iar el era bland, nostim.

M-am oprit si am inchis ochii. De acum incepea greul.

–      E in regula, continua, ma indemna David, ca si cum mi-ar fi ghicit gandurile. Continua sa-mi frece incheieturile cu degetele.

–      Grace nu a fost de acord cu relatia noastra si a incercat de multe ori sa-mi deschida ochii. Mi-a spus ca el nu pare ce este de fapt. Ca totul este o minciuna si dorea ca eu sa ma trezesc din visare. Nu i-am dat atentie si am continuat relatia. Ma gandeam ca este invidioasa, pentru ca ea nu avea pe nimeni iar eu eram fericita. Dar nu ne-am certat din cauza asta.

M-am uitatla Davidsi el ma privea atent, parca sorbindu-mi fiecare cuvant. Dadu din cap sa continui.

–        Ne-am mutat impreuna dupa ce am terminat facultatea. Totul a fost perfect pana in momentul in care eu mi-am gasit de lucru. Nu a spus nimic, dar se vedea clar ca nu ii convenea. Incepuse sa fie nemultumit, lipsea cam mult de acasa si cand il intrebam unde a fost, imi spunea ca-si cauta de lucru. Totul incepuse cu opalma. Pe urma mi-a promis ca nu o sa mai dea niciodata in mine iar eu l-am crezut. A fost un copil abuzat de tatal lui, lua bataie in fiecare zi iar daca mama lui intervenea intre ei, o batea si pe ea. Din cauza batailor, mama lui a murit iar Mike a ramas in grija tatalui. Pana intr-o zi, cand, satul de batai a fugit de acasa si s-a dus la bunici. Tatal lui nu l-a cautat niciodata. Se jurase ca el nu va face asta cu familia lui niciodata. Dar se pare ca nu a fost asa.

Incepusem sa plang si nu mai vroiam sa vorbesc. Amintirile erau crude.

–          Elena, este in regula. Nu se va mai atinge de tine. Il vom prinde si-l vom inchide. Nu trebuie sa-ti mai fie frica. Dar pentru asta, trebuie sa-mi spui absolut tot. Aminteste-ti ca nu esti singura.

–          Nu mai pot continua, am spus eu incercand sa-mi trag mainile din ale lui. Dar el ma apuca mai bine.

–          Inchide ochii, Elena. Inchide ochii si imagineaza-ti cum durerea dispare, incet. Imagineaza-ti cum ea se varsa prin venele tale, prin mainile tale, ajungand la ale mele. Da. Durerea ta va ajunge in mainile mele. Foarte bine. Acum respira usor.

Am facut asa cum mi-a spus, incercand sa nu rad la prostia asta cu disparutul durerii. Dar dupa cateva momente, chiar a functionat. Incepusem sa ma relaxez, asa ca am continuat.

–          Prima bataie adevarata a fost in ziua in care ma intorceam de la servici. Cumparasem niste ziare, cu gandul sa-l ajut sa-si gaseasca un loc de munca. S-a suparat atunci foarte tare pe mine, a devenit furios si m-a batut. Incerca sa dea doar in locurile care nu erau vizibile. La servici eram din ce in ce mai obosita si nu ma mai puteam concentra cum trebuie. Intr-o zi mi-a spus ca munca este mai importanta pentru mine si ca pe el l-am lasat deoparte. Intradevar, eram destul de solicitata, ma trezeam la fiecare telefon din partea sefilor, ma imbracam si plecam. Dar el a decis ca era timpul sa nu mai plec din casa. M-a batut atunci ingrozitor. Mi-a invinetit fata, in asa fel incat sa nu mai pot iesi din casa. Sa nu-mi mai apara chipul la televizor. Si mi-am pierdut locul de munca. Era fericit ca reusise. Mi-a spus ca o femeie gospodina, nu umbla aiurea la orice ora din zi si din noapte. Era gelos ca-mi petreceam multe ore de munca alaturi de baietii din echipa mea. In ziua aceea m-a violat si am ramas insarcinata. Lucrul asta nu I l-am spus lui Grace. Esti primul care afla asta.

M-am uitat in ochii lui David si am observat ca ochii lui albastri nu mai erau atat de calzi. Chiar daca parea calm, o furie era vizibila pe fata lui. Scrasnea din dinti dar nu spuse nimic.

–     Cand am aflat ca am ramas insarcinata, nu stiam daca sa ma bucur sau nu. Imi era frica sa-I spun. Nu stiam cum o sa reactioneze. Dar i-am spus si s-a intamplat exact ce credeam. M-a batut cu picioarele in burta pana am lesinat. M-a dus la spital si le-a spus doctorilor ca am cazut pe scari. Pierdusem copilul.

Am lasat capul in jos si am inceput sa plang si mai tare, gandindu-ma la bebelusul meu. David se ridica de pe scaun si se muta langa mine. Nu stia ce sa faca. L-am auzit oftand. Puse o mana pe bratul meu stang, apoi ma stranse in brate. Mi-am ascuns fata in camasa lui si nu ma mai puteam controla. Ma mangaie pe par incercand oarecum sa ma linisteasca.

–          Imi pare rau, am spus eu printre suspine, dandu-mi seama tarziu ca-I udasem camasa si o botisem in locul in care o strangeam in pumn.

–          Nu este nici o problema, spuse el bland.

M-a lasat sa plang pana cand m-am linistit. Lua un servetel si-mi sterse fata plina de lacrimi.

–          Hai sa plecam de aici, spuse el. Locul asta nu este pentru tine.

L-am privit ingrijorata, dar el m-a tras de mana si m-am ridicat de pe scaun. Scoase telefonul din buzunar si suna pe cineva.

–     Teresa, o scot pe Elena de aici. Iti povestesc cand ma intorc. O duc la garsoniera. Stai fara grija, stiu ce fac.Pa.

O Doamne, uitasem de Teresa. Sigur era sotia lui, deoarece aveau acelasi nume de familie si eu stateam in bratele lui. Daca intra si ne vedea? Cum de m-am lasat purtata de val? Dar ma simteam in siguranta cu David, trebuia sa recunosc asta.

–      Calmeaza-te, o sa te duc undeva unde vei fi in siguranta si nu o sa te gaseasca nimeni. Hai sa mergem.

Am iesit din camera si am pornit in urma lui. M-au durut ochii vazand lumina soarelui de afara, dar totusi era frig. Era sfarsitul lui noiembrie. Ma conduse la masina si-mi deschise portiera. M-am uitat in dreapta si in stanga, dar nu vazusem pe nimeni cunoscut. Am urcat in masina si m-am lasat pe spate sa nu ma vada nimeni de afara. Urca langa mine si dadu drumul la caldura. Apoi porni. Tot drumul nu am scos nici un cuvant. Dupa vreo zece minute, am ajuns in fata unui bloc. Am coborat din masina si am urcat pana la etajul trei, unde era garsoniera. Blocul era curat, situat la iesirea din oras. In interior, mirosea a var proaspat. In timp ce descuiausa, iesi o femeie in varsta din apartamentul alaturat. David o saluta politicos si ea intra repede inauntru.

–          Motiv de barfa, spuse el amuzat.

Am zambit si am intrat in casa. Garsoniera era foarte curata si mobilata cu mult bun gust.

–          Fa-te comoda. Eu trebuie sa merg la sectie, dar o sa trec diseara. Ai mancare in frigider, ai televizor, poti sa faci un dus. Poti folosi hainele Teresei, nu se supara.

–          Sotia ta nu se supara ca aduci o straina in garsoniera voastra?

El incepu sa rada, uitandu-se amuzat la mine.

–          Nu este sotia mea, este sora mea. Una din regulile principale in sectie, este sa nu te indragostesti de un alt coleg. Nu ai voie. Daca esti prins, ori te desparti, ori unul dintre voi pleaca la alta sectie.

–          Oh, nu am stiut.

–          Nici nu aveai de unde sa stii. Gata, am plecat. Te rog sa nu iesi din casa si sa nu te apropii de fereastra. Nu trebuie sa riscam, nu-I asa? Ma intreba el.

–          O sa fac asa cum spui.

–          Foarte bine.

Se duse lausasi o deschise.

–          Inca ceva, sa nu deschizi usa nimanui. Cu siguranta baba pe care ai vazut-o va veni pe aici. Este o femeie foarte curioasa din fire. Nu deschizi. Cu siguranta in momentul asta si-a pus scaunelul langausasa vada pe vizor.

–          Ok. David, multumesc pentru tot.

–          Trebuia sa-mi fi spus de ieri, spuse el si-mi dadu o suvita de pe obraz, dupa ureche.

Mana lui calda cand mi-a atins obrazul, m-a facut sa tremur.

–          Nu am avut incredere, am soptit eu.

–          Stiu. Ne vedem diseara. Dormi, esti epuizata.

Am dat din cap si am asteptat ca el sa iasa, pe urma am incuiatusa. Am inspectat putin garsoniera, apoi am facut un dus fierbinte, m-am imbracat cu o pereche de pijamale, am cautat ceva prin frigider de mancare si pe urma m-am bagat in pat. M-am chinuit putin sa adorm, dar nu am reusit. Am aprins televizorul, am dat sonorul la minim si am butonat canalele. Am tresarit cand am auzit o bataie in usa, apoi soneria. Eram sigura ca este femeia aceea. Am stat cuminte in pat, pana cand nu am mai auzit nimic. M-am ridicat usor si pe varfuri, m-am dus la usa sa ma uit pe vizor. Da, ea era. Statea rezemata de peretele din fata usii, uitandu-se cand lausa, cand la scari. Nu are decat sa stea pana vine David.

David. Ma simteam atat de linistita in prezenta lui. Nu puteam sa nu observ cat de simpatic era. Calm, priceput si se vedea ca isi cunoaste foarte bine meseria. Un zambet imi aparu pe fata si m-am bagat in pat. Dupa ceva timp, am adormit.

 

 

DAVID  POV

 

 

–          Teresa, am lasat-o pe Elena la garsoniera. Ma duc sa vorbesc cu medicul legist.

–          Medicul mi-a dat déjà raportul. Il am aici pe masa. Il poti citi. Iar ai avut dreptate. Trebuia sa ma incred in instinctele tale. Tu chiar nu gresesti niciodata?

–          Nu a stiut sa minta. Totul a batut la ochi. Nu a putut sa ascunda nimic.

–          Ce face? Cum se simte?

–          Era in regula. I-am spus sa foloseasca din hainele tale si sa se odihneasca. Nu te superi, nu-I asa Doamna Anderson?

–          Doamna?

–          A crezut ca esti sotia mea.

–          Pff. Nu m-as marita nici in ruptul capului. Este foarte bine sa fiu singura. Am déjà munca asta stresanta, nu-mi mai trebuie o alta bataie de cap.

–          Mi-a facut placere sa te vad. Acum plec. Vreau sa trec pe la familia lui Grace. M-a sunat doamna Olivia, mama lui Grace. Vrea sa vorbeasca cu mine ceva important.

–          Ok. Apropo, am pus filtre in tot orasul, sa nu scape Mike.

–          Foarte bine. Ne auzim mai tarziu.

Am luat raportul, l-am citit si am plecat. O voi lasa in pace in seara asta, darmaineva trebui sa continue povestea. O dorinta puternica de protectie m-a cuprins. O voi ajuta sa zambeasca din nou.

CAPITOLUL 2

 

–          Buna seara. Suntem agentii Teresa si David Anderson, de la FBI, spusera cei doi atunci cand Mike le deschise usa.

Eu eram pe canapea, speriata si imi frangeam mainile. Mike le facu loc sa treaca iar ei se dusesera direct in dormitor, cu echipa de criminalisti dupa ei. Ramasesem singura in incapere. Nu ma puteam gandi la nimic. Mintea nu ma mai ajuta. Dupa cateva minute, cei doi agenti se intorsesera impreuna cu Mike in camera de zi. In acel moment, intra pe usa mama lui Grace, plangand. Mike o sunase si pe ea. David a incercat sa o opreasca, dar ea s-a zbatut in bratele lui, strigand ca vrea sa-si vada fiica. A reusit sa scape sau mai bine zis David a slabit stransoarea si a lasat-o. Stiam ca va urma un tipat de groaza, de disperare. Mi-am acoperit urechile cu mainile si am inceput sa plang. Tipetele de groaza si vocea lui David sparsesera linistea. Dupa cateva minute, aparura cu totii si mama lui Grace se aseza incet pe canapea. Inima incepuse sa-mi bata cu putere. Nu mai exista cale de intoarcere, dar trebuia sa scap de aici. David ii facu semn lui Mike sa se aseze langa mine. Probabil observa ca eu m-am tras in celalalt colt, deoarece ma privea insistent dar nu spusese nimic.

–          Va rog sa va prezentati, spuse Agent Teresa.

–          Eu sunt Mike Carter, prietenul Elenei Duval.

–          Eu sunt Elena Duval, prietena cea mai buna a lui Grace. Ochii imi erau inca in pamant si nu indrazneam sa-I ridic.

–          Ce s-a intamplat? Cine a gasit-o pe Grace? Intreba agent David.

–          Eu am gasit-o, spuse Mike.

–          Mai era cineva in casa? Intreba Teresa.

–          Pai… Elena, a ajuns inaintea mea, spuse Mike uitandu-se la mine.

–          Si cum ai gasit-o tu primul daca Elena era déjà aici? Intreba David.

–          Grace era moarta cand am ajuns eu, spuse Mike.

–          Nu va mai jucati cu cuvintele si spuneti-mi adevarul, spuse David.

–          Va rog, spuneti-mi ce s-a intamplat, se ruga mama lui Grace de noi.

–          Elena, tu erai déjà aici cand a ajuns Mike, spuse Teresa.

Deja simteam cum ceilalti isi pierdusera rabdarea. Trebuia sa o fac acum.

–          Eu am omorat-o, am spus printre suspine. Mike ma apuca de mana sa ma linisteasca. Mama lui Grace facu ochii mari nevenindu-si sa creada. Agentii se uitau uimiti la mine. Incepusem sa plang si am ridicat privirea catre mama ei.

–          Imi pare rau, doamna. Imi pare sincer rau, nu am vrut.

–          Tu? Tu? Te-am considerat ca a doua fiica a mea si tu imi omori propriul copil? Tu? Ti-am dat de mancare, te-am imbracat, te-am spalat si te-am culcat in patul meu si tu… imi ucizi copilul? Unicul meu copil? De ce? Ce ti-a facut ea?

Nu mai puteam spune nimic. David ma privi insistent si ii facu semn Teresei sa-mi puna catusele. Veni in spatele meu si-mi facuse semn sa ma ridic de pe canapea. Imi impreuna mainile la spate si-mi puse catusele. Erau reci.

–          Iubirea mea, te rog sa nu-ti fie frica, o sa te scot de acolo, spuse Mike prefacandu-se suparat si ingrijorat. Domnilor, va rog sa fiti rabdatori cu ea, este destul de fragila.

Imi venea sa-l scuip direct intre ochi, dar chiar daca dorinta era mare, nu am facut nimic.

–          Vom vedea, spuse David apucandu-ma de brat. Sa mergem.

Nu a fost brutal asa cum m-am asteptat sa fie. Vazusem in filme ca cei condamnati erau bruscati, chiar si femeile. Ma asteptam sa ma impinga, sa deschida portiera si sa ma arunce pe bancheta din spate. Dar asta nu se intampla si eu am rasuflat usurata. In orice caz, nu eram o criminala, dar nu trebuia sa stie nimeni asta. Afara se lasase frigul, fiind sfarsitul lunii octombrie si ploile erau la ordinea zilei. Pana la sectia de politie am facut 10 minute cu masina. M-au scos din masina fara sa-mi adreseze vreun cuvant si m-au dus in camera pentru interogatorii. Toata lumea din sectie ne privea iar eu mergeam cu privirea in pamant, acceptandu-mi soarta. Macar la inchisoare eram departe de el. Nu avea sa ma mai atinga vreodata, sa ma mai bata pana ma lasa fara suflare. Un suspin a iesit fara voia mea. Ma lasasera singura acolo si-I vedeam pe cei doi agenti vorbind, uitandu-se din cand in cand la mine. La un moment dat, Teresa parea ca se cearta cu David, isi ridica mainile ca si cum ar fi spus “ fa ce vrei, eu nu ma bag” si pleca. David plecase si el. Atunci chiar ramasesem singura. Stand pe scaun, mi-am ridicat genunchii si mi-am pus capul pe ei. Eram atat de obosita si speriata. Si corpul ma durea ingrozitor. Mi-am inconjurat genunchii cu bratele si am inceput sa plang. Un scaun facu zgomot langa mine si am tresarit. Nu am auzit usa. David imi puse un pahar cu apa pe masa si se aseza pe scaun, privindu-ma, analizandu-ma. Ochii lui erau de un albastru intens, cu parul blond inchis, carliontat. Am lasat privirea in pamant si mi-am dat jos picioarele de pe scaun. Incepusem sa-mi frec incheieturile mainilor, acolo unde avusesem catusele. Facusem prostia sa-mi trag mainile prin catuse, iar acum ma plangeam ca-mi lasasera urme.

–          Bun, Elena Duval. Spune-mi cum s-a intamplat totul, spuse el foarte calm, rezemandu-se de spatarul scaunului.

–          Am omorat-o, am spus eu inghitind in sec.

–          Cum? Din cate am inteles, era prietena ta cea mai buna, erati ca doua surori, cum ai reusit sa o scoti din viata ta? Cum ai eliminat-o?

Cuvantul “eliminat” ma zgaria pe creieri.

–          Am vizitat-o aseara si ne-am certat, am spus eu in soapta.

–          De ce?

–          Nu il placea pe prietenul meu, spunea ca nu este de mine, ca am facut o greseala si m-am infuriat. Nu stiu ce a fost in capul meu, nu mai gandeam. Am luat cutitul care era pe noptiera ei si intr-un acces de furie am injunghiat-o.

–          Prietenul tau spunea ca esti o fata foarte sensibila. Cum ai reusit sa o injunghii direct in inima?

–          V-am spus, eram furioasa.

–          De ce Grace nu-l placea pe prietenul tau?

–          Nu stiu. Spunea ca avea ceva rau in privire, ceva diabolic. Mi-a spus sa stau departe de el dar eu nu am ascultat-o.

–          Si chiar asa a fost?

–          Nu. Este cel mai bun baiat din lume.

Am auzit cand el pufni in ras, dar nu mai spuse nimic. Se ridica de pe scaun si se indrepta spre usa.

–          Stii? Nu cred nimic din ce mi-ai spus. Dar pana la urma o sa aflu adevarul, spuse el serios si iesi din camera.

Oh Doamne. Am dat-o in bara. Am incercat sa fiu cat mai naturala. Ce ma fac acum? Oricum nu mai pot da inapoi, trebuie sa sustin ceea ce am inceput.

Dupa cateva zeci de minute, David intra in camera si ma lua de brat.

–          Hai, te duc acasa, spuse el calm.

–          Cum? Eu am omorat-o. Nu ma duceti acasa, va rog. Nu acasa. Am inceput sa plang de frica si m-am prabusit pe scaun.

–          Hmm, exact cum banuiam. Habar nu ai sa minti. Daca erai intradevar criminala, te-ai fi bucurat, dar tu sustii sus si tare ca esti vinovata si iti este frica sa mergi acasa. De ce?

Se aseza in fata mea pe scaun si astepta. Nu-I puteam spune adevarul. Totul incepuse sa se duca de rapa din cauza mea. Nu eram in stare sa ma prefac si sa-mi duc la bun sfarsit planul.

–          Mi-am dat seama ca ceva se intampla de cum am ajuns la voi acasa. Cand prietenul tau s-a asezat langa tine pe canapea, tu ai fugit de el. Am vazut ca-ti era frica. Stiam ca ceva nu este in regula. Dar am jucat dupa jocul tau, acceptand ca tu esti cea vinovata, iar acum, din cauza ta, am pierdut adevaratul criminal.

–          Cum adica l-ati pierdut? Am intrebat eu cu sufletul la gat.

–          Aha. Deci recunosti ca nu tu ai ucis-o prin faptul ca ma intrebi asemenea lucru.

Am lasat privirea in jos. Ce proasta sunt. M-am dat singura de gol. Nu mi-am dat seama ca el se juca in acel moment cu mine. Sau poate ca nu.

– Prietenul tau nu este de gasit, spuse il scrasnind usor din dinti. M-am jucat cu tine si adevaratul criminal este in libertate, bucurandu-se ca a scapat. Dar poate ca asta era planul vostru nu? Tu sa faci inchisoare in locul lui, iar el sa se bucure de libertate. Am dreptate? Eu stiu ca am. Asa ca te rog sa-mi spui ce stii. Absolut tot, cu detalii.

– Nu am ce sa spun mai mult. Eu sunt vinovata. Mike nu are nici o vina, am spus eu intr-un final.

– Si atunci el unde este? ma intreba el destul de calm.

– Nu stiu, am spus eu incet.

– Fie cum spui tu. Ramai in celula in noaptea asta, spuse el si se ridica de pe scaun. Facu semn unui gardian sa ma conduca.

-Maine o vom lua de la inceput. Sunt destul de rabdator, spuse el si iesi din camera.

Gardianul ma conduse pe un hol lung si ma baga intr-o celula incuind-o dupa ce am intrat. In celula din fata mea erau cativa tineri, care strigau, radeau si abia se tineau pe picioare. Ma vazusera si au inceput sa faca scene obscene, sa se apuce de gratii si sa dea din solduri ca si cum ar regula pe cineva. Nu m-am uitat la ei si m-am asezat pe pat. Celula era rece si incepusem sa tremur. M-am invelit cu o patura care era pe un scaun dar frigul patrunse déjà in oasele mele si incepusem sa dardai. Am inchis ochii si toate imaginile din ultimele zile mi-au venit in minte. M-am foit pe toate partile, incercand sa ma incalzesc. Chipul lui Mike era tot timpul prezent, ranjind la mine. M-am vazut in casa lui Grace, cu mainile pline de sange pana la coate. Mike statea langa mine razand si aratand cu degetul spre mine “ tu ai facut-o, tu….tu “. Stateam in genunchi, langa trupul fara viata al lui Grace. Cutitul era langa picioarele mele, iar chipul lui Mike se indeparta de mine tot mai mult cu acelasi ranjet pe fata. Am tresarit si nu mi-am dat seama unde sunt decat atunci cand ochii mei au inceput sa distinga gratiile de la usa. Fusese un vis doar. Eram transpirata si m-am ghemuit ca un fetus in pat, strangand patura in jurul meu. E groaznic. Sa fii inchis e groaznic. Ceilalti din fata mea se potolisera si acum dormeau imprastiati prin celula. Unii pe pat, altii pe jos, luandu-se parca la intrecere care sforaie mai tare. Din celula lor venea o duhoare de bautura si tigari. M-am strambat si mi-am acoperit nasul cu patura. M-am chinuit sa adorm si cand in sfarsit am reusit, se facu dimineata. O noua zi.

 

REZUMAT

Elena, o reportera la inceput de cariera, la un post de televiziune local, indragita de toti locuitorii Californiei, pentru reportajele sale, credea ca viata ei nu va fi niciodata mai buna de atat. Il avea pe Mike, iubitul ei din timpul facultatii iar in ziua cand au implinit un an, au decis sa se mute impreuna. O avea alaturi tot timpul pe Grace, prietena ei cea mai buna de cand mergeau la gradinita. Nu stia ca dupa putin timp, viata ei va lua o intorsatura neasteptata. Dupa ce prietena ei moare, Elena este nevoita, obligata sa marturiseasca si sa ispaseasca o pedeapsa, pentru o crima pe care nu a comis-o, incercand sa ascunda identitatea ucigasului.

CAPITOLUL 1

– Buna Grace, pot sa vin putin pe la tine? Trebuie sa vorbim.

– Sigur ca da, am ajuns deja acasa. S-a intamplat ceva?

– Nu pot vorbi la telefon, trebuie sa ajunga Mike acasa si o sa ma auda.

– Vino, pun de o cafea.

Am inchis telefonul si m-am imbracat rapid cu ce mi-a cazut la indemana. Trebuie sa o fac. Trebuie sa spun cuiva. Grace este prietena mea cea mai buna. Ne cunoastem de la gradinita. Suntem ca doua surori. Mereu mi-a fost aproape. Mai apropiata decat mama mea, pot sa spun. Ea este singura care ma poate asculta. Mi-a trecut prin gand sa ma duc la politie, dar imi este prea frica. Mai sunt 30 de minute si Mike o sa ajunga acasa. Daca nu ma grabesc, o incasez din nou.

Am luat cheile de la masina si am fugit. Am ajuns repede la Grace si dupa cum m-am obisnuit, am intrat direct, fara sa mai bat la usa. Era ca si cum ar fi casa mea. Grace facea parte din familia mea.

– Buna Elena. Hai pe terasa, imi spuse Grace si ma imbratisa de bun venit.

Cafeaua era deja pusa in cani, inca fierbinte. Nu obisnuiam sa bem cu cestile, erau prea mici pentru doua consumatoare de cafea. Prin venele noastre nu mai curgea sange.

– Ce s-a intamplat? Esti palida, ma intreba Grace, asezandu-se langa mine pe canapea.

– Trebuie sa-ti spun ceva, ceva ce ti-am ascuns timp de doi ani de zile.

– Deja ma sperii fato. Despre ce este vorba? Despre Mike?

– Pai… da.

– Va despartiti? Ma intreba ea si o urma de speranta am vazut in ochii ei. Nu l-a placut niciodata pe Mike. Eu si Mike ne-am cunoscut in timpul facultatii iar in ultimul an, am hotarat sa iesim impreuna. Aveam trei ani de cand eram cu el si aveam doi ani de cand stateam impreuna.

– Nu ne-am despartit, dar as vrea sa o fac si nu stiu cum.

– Elena, pur si simplu ii spui la revedere dobitocului. Nu stiu ce ai vazut la molaul asta.

– Daca ar fi asa usor…

– Atunci ce te impiedica? Nu esti maritata cu el, nu aveti copii, deci este foarte simplu. Ii spui pa, iti iei hainele si te muti cu mine. Doar stii ca asta este si casa ta.

– Stiu Grace si iti multumesc pentru asta.

– Hai sensibilo, spune. Care este problema?

– Este violent.

– Poftim? Cum adica… violent? Ti-a facut ceva? Il omor pe ingratul asta.

– Stai cuminte, nu face vreo prostie, te rog.

– Si de cand este asa?

– De doi ani, dupa ce m-am mutat la el. Nu era asa inainte, dar s-a intamplat sa-mi dea o palma si de atunci a pornit totul. Nici nu mai stiu cine este. Nu-l mai recunosc. Nu mai este baiatul pe care l-am cunoscut.

– Ei draci. Ai fost oarba. Eu nu l-am placut din prima si te-am avertizat. Stiam ca are ceva neplacut. Oricat de mult se straduia sa nu arate, ochii il tradau. Si in plus, avea nevoie de o pasarica.

– Nu e chiar asa…

– Ii iei apararea boului, dupa tot ce ti-a facut? Da-mi detalii. Vedem noi cum o rezolvam.

– Nu ma pune sa dau detalii, nu pot. Imi este prea greu si imi este frica.

– Nu ai anuntat politia?

– Nu. M-a amenintat ca voi suferi mult mai mult daca spun cuiva. Dar am rabdat destul, asa ca ti-am spus tie. Nu mai puteam. Trebuia sa vorbesc cu cineva despre asta si am venit la tine. Nu stiam ce sa fac.

– Ai facut foarte bine, Elena. Ramai cu mine in seara asta. Stii, noaptea e un sfetnic bun, o sa o scoatem la capat cumva.

– Stii ca te iubesc nu?

– Stiu, stiu. Draga de tine.

Veni mai aproape de mine si ma imbratisa cu putere. In secunda urmatoare am simtit un vibrat in buzunar. Sigur ma suna Mike. Am tresarit si am bagat mana in buzunar. Da, era el.

– Nu-i raspunde, imi spuse Grace.

– Trebuie, dar in momentul in care am vrut sa apas, Grace imi smulse telefonul din mana si-l arunca in camera direct pe pat.

– Nu Grace, trebuie sa vorbesc cu el. Tu nu-l cunosti. O sa o incasez din nou.

– Ii faci pe plac dobitocului? Nu raspunzi la nici un telefon. Grace se ridica de pe canapea si se puse in usa, ca sa nu pot trece. Intrasem in panica si am vrut sa o dau deoparte.

– Grace, isi va da seama ca sunt aici oricum si va veni.

– Lasa-l sa vina. Nu va putea intra in casa.

– Nu stii in ce te bagi, Grace.

Am tresarit amandoua cand am auzit usa de la intrare izbindu-se cu putere de perete.

– A venit. El este. Frica ma invalui din nou si am asteptat, inghetata.

Probabil ne vazuse de afara, pentru ca veni direct pe terasa. Cand intra, Grace se puse in fata mea, cu o fata zambitoare.

– Buna Mike. Ai venit la timp pentru o cafea.

– De ce nu-mi raspunzi la telefon, spuse el ca si cand n-ar fi auzit-o pe Grace.

– Nu l-am auzit, am spus eu inghitind in sec.

– Ti-am pus melodia aia degeaba?

Da, trebuie sa recunoscut ca el imi schimba melodiile la telefon. Si nu numai asta. Imi verifica toate contactele, mesajele trimise, primite. Zilnic. Deja devenise o obisnuinta, ca atunci cand intra in casa eu sa-i pun telefonul pe masa. Ma privea cu o fata triumfatoare in timp ce eu ma faceam tot mai mica. Bataile erau la ordinea zilei. El fusese abuzat de catre tatal lui cand era copil. Manca bataie pe paine.  Si mama lui patea acelasi lucru. Din cauza asta a si murit. Ultima data cand o batuse, aproape i-a sfaramat oasele si a bagat-o in spital. Corpul ei nu a rezistat. Tatal lui era foarte violent si un alcoolic. De putine ori l-am vazut treaz. Mama lui Mike murise cand el avea doar 14 ani. A fost traumatizat si mi-a promis ca mi-e nu o sa mi se intample nimic. Nu vroia ca viitoarea lui familie ( aici eram inclusa eu ), sa aiba de suferit. Mi-a promis ca el nu va fi ca tatal lui si sa nu-mi fie frica de el. Dar asta a tinut doar un an de zile. Prima palma am luat-o la o luna dupa ce m-am mutat la el. Inca nu-si gasise de lucru, dupa terminarea facultatii, dar nici nu se grabea sa caute. Intr-o zi, cand ma intorceam de la servici ( imi gasisem ca reporter la o televiziune locala ), am cumparat cateva ziare, in speranta ca isi va gasi ceva. Eram dispusa sa-l ajut. Era invidios ca eu imi gasisem imediat dupa facultate. Era gelos ca imi petreceam mai mult timp cu echipa, decat cu el. Era furios cand ajungeam tarziu acasa dupa un reportaj. Eram trezita noaptea de catre sefi, sa ma prezint la servici. Tot timpul eram pe drumuri, tot timpul aparea cate ceva. Lumea incepuse sa ma cunoasca, apaream la TV, fusesem premiata de cateva ori pentru reportajele mele. In momentul in care a vazut ziarele in mana mea, m-a intrebat pentru ce sunt. Credea ca ii arat vreun reportaj de-al meu. Imi spunea ca munca mea il sufoca si ca ar trebui sa fac o pauza. Mi-a spus sa aleg intre el si munca mea. Atunci am avut prima cearta. I-am spus ca vreau sa-l ajut sa-si caute de munca, pentru ca nu puteam trai numai din salariul meu de reporter. Atunci a fost prima palma. Su dupa ziua aceea, au urmat altele. Mi-a spus ca eu ar trebui sa stau in casa, ca o femeie gospodina si mi-a interzis sa ma mai duc la munca. Si ca sa fie sigur ca nu mai apar la TV, aproape m-a mutilat. Mi-a atras atentia sa nu anunt politia, pentru ca voi pati alte lucruri mult mai dureroase. Mi-a spus ca violenta lui se va rasfrange si asupra persoanelor pe care le iubesc.

– Hai acasa, imi spuse el si ma trase de mana.

Grace se baga intre noi incercand sa-l indeparteze.

– Ia mana de pe ea, tampitule. Stiam eu ca esti un animal. Cum ai putut sa dai in ea idiotule? Cum ai putut? Se rasti ea la Mike.

– Grace, termina. Merg acasa.

– Nu pleci nicaieri. Situatia asta se incheie acum, aici, spuse ea.

– Ce? I-ai spus? se rasti Mike la mine.

– Nu mi-a spus nimic Elena. Asta am dedus eu, dupa trei ani de cand sunteti impreuna. Dar daca ai intrebat asta, inseamna ca-mi confirmi banuielile. Gata, sun la politie.

– Grace, nu. Am strigat din nou dupa ea, dar ea se duse direct la telefonul din camera.

Mike mi-a dat drumul la mana si se napusti asupra ei. O apuca de par si o tranti pe pat. Eram ingrozita, nici macar nu puteam sa tip. Doar ochii mi se miscau, urmarind tot ce se petrece in camera. Grace il plesni cu toata puterea peste fata si asta i-a fost fatal. Mike lua cutitul de pe noptiera si-i strapunse pieptul. Cazu pe pat iar eu m-am napustit asupra ei. Ochii i se intunecau, respiratia ii devenea din ce in ce mai greoaie iar patul se umplea de sangele care ii curgea din piept. Ma privi speriata, o lacrima i se scurse pe obraz si ultima suflare a vietii ei, mi-o dadu mie.

– Grace, Grace. Am inceput sa plang si m-am napustit la telefon sa anunt ambulanta.

Mike imi dadu peste mana, lua telefonul si-l arunca de perete, facandu-l bucatele. Lua cutitul din pieptul lui Grace si mi-l puse la gat.

– Vezi ce patesti daca nu ma asculti? Te-am avertizat.

– Ai omorat-o. De ce? Nu ti-a facut nimic, doar ti-a spus adevarul. Am cazut in genunchi si mi-am acoperit fata cu palmele.

– Nu, tu ai omorat-o. Esti o criminala. Tu ai omorat-o.

CAPITOLUL 28 – PRIMUL SARUT

BELLA  POV

M-am trezit transpirata si tremuram. Am visat numai porcarii. Le-am dat uitarii pe celelate pentru ca doar unul mi s-a intiparit in minte. Damon. Eu si Damon. M-a sarutat. Iar in vis mi-a placut. Ne-am sarutat ca nebunii. Am fugit in baie si m-am spalat pe fata. Am facut un dus, m-am imbracat si am coborat la bucatarie. Cum il voi privi acum pe Damon in ochi? Chiar daca a fost doar un vis, l-am trait atat de intens de parca a fost real. Si acum parca simt buzele lui fierbinti peste ale mele. Oh Bella. A fost doar un vis. Nu era nimeni prin casa, cred ca erau in camerele lor. M-am uitat pe fereastra si le-am vazut masinile in curte. Da, erau acasa. Am mancat, am curatat masa si am plecat in camera. Am luat o carte si m-am asezat in pat.

DAMON  POV

Futu-i. E ora pranzului. Am sarit din pat, am facut un dus si m-am dus la bucatarie sa mananc ceva. Era liniste in casa. Astazi este o noua zi de odihna. Dupa tot ce s-a intamplat, nu are nimeni puterea de a face ceva. Dupa ce am mancat, m-am dus in living si am dat drumul la TV. Am aprins semineul, mi-am luat o sticla de whiskey si m-am asezat pe canapea. Simteam nevoia sa beau ceva tare, sa-mi inec toata amaraciunea din suflet. Dupa ce am baut cateva pahare, mi-am zis ca tot mai la indemana este sticla. M-am ametit destul de bine. Imaginile de la TV fugeau, iar eu parca ma invarteam prin camera, chiar daca stateam locului. Al naibii bautura.

BELLA  POV

Iar am adormit. Cartea era sub mine, cu toate ca nici macar nu stiu cum a ajuns acolo. Am coborat din pat, m-am pieptanat si am coborat la bucatarie sa-mi fac un ceai. In timp ce fierbea apa, m-am dus sa vad cine era in living, auzisem TV-ul. Am mers incet sa nu ma auda nimeni si m-am uitat. Era Damon. Statea langa semineu, uitandu-se adanc in fundul unui pahar. Era atat de ravasit. O sa treaca cu greu peste moartea lui Mikael. Sticla de langa el era aproape goala. Nu l-am vazut niciodata in starea asta. M-am retras incet si am intrat in bucatarie. Mi-am terminat ceaiul, l-am baut in liniste si am iesit din bucatarie.

– Bella…

Ah, m-a vazut. M-am intors si am intrat in living. Damon se ridica de pe canapea si veni spre mine. Chiar daca bause, nu se cunostea atat de tare. Inca mergea drept. Ma lua de mana si ma conduse langa semineu. M-am asezat pe canapea, iar el s-a asezat pe fotoliul din fata mea. Oare ce vrea sa-mi spuna? Nu spunea nimic, doar ma privea. Privirea lui ma tulbura. Mi-am adus aminte de vis si m-am inrosit. Am simtit un val de fierbinteala in obraji.

– De ce ma privesti asa? l-am intrebat eu.

– Nu am voie? ma intreba el zambind.

– Ai ceva sa-mi spui?

– Nu, spuse el.

Mai lua o gura de whiskey si puse paharul pe masa.

– Vreau doar sa ma uit la tine. Nu vreau sa vorbesc, nu vreau sa spun nimic, doar sa ma uit la tine.

M-a pufnit rasul si m-am ridicat de pe canapea.

– Damon, sunt sigura ca nu ma vezi bine. In ochii tai, in momentul asta, sunt diforma.

Aproape iesisem din living cand l-am simtit in urma mea. M-a apucat de brat si m-a intors cu fata la el. M-a lipit de perete si mi-a pus mainile deasupra capului.

– Nu fugi de mine Bella, nu ai nici o sansa, imi spuse el cu o voce seducatoare.

Am incercat sa-l imping, dar el era mult mai puternic decat mine. Nu-mi puteam misca mainile. Ma privea bland, imi analiza chipul iar eu am inceput sa intru in panica. Nu vroiam sa ma atinga nimeni in felul asta.

– Damon, da-mi drumul. Te rog, l-am rugat eu.

– De ce porumbito? Nu-ti fac nimic rau.

S-a apropiat mai mult de mine. Am inchis ochii si i-am simtit nasul pe obrajii mei. Parca ma mirosea. Cu nasul trasa linii pe obrajii mei, apoi pe gat.

– Ce frumos mirosi, spuse el.

– Damon, te rog. Ai baut.

– Ai fost vreodata sarutata frumos? ma intreba el.

– Damon, ajunge. Lasa-ma.

– Ai fost sau nu? ma intreba el.

– Da, am fost.

Pe dracu. Nici macar nu stiam cum se saruta.

– Mmm. Arata-mi. Dovedeste-mi.

– Nu face asta.

– Un sarut mic. Unul. Apoi te las.

– Nu.

– Atunci vom sta asa toata noaptea.

– O sa tip.

– Nu se va baga nimeni.

– Il chem pe Stefan.

– Indrazneste doar. Iti cer un mic sarut si apoi te las sa pleci. Stii? Incep sa cred ca nu ai fost niciodata sarutata cu adevarat.

– NU ESTE TREABA TA.

– Stiu. Unul mic si te las.

Ce aveam de pierdut? Nimic. Este doar un simplu sarut. Ce rau poate sa faca?

Isi lipi o palma de obrazul meu iar apoi cu degetele cobori spre buzele mele. Ma privi in ochi iar eu am simtit ca ma pierd. Am inghitit in sec si am inchis ochii, rugandu-ma sa se termine mai repede si sa fug in camera mea, singurul loc unde ma simteam bine.

Si-a aplecat capul apoi si m-a sarutat ca si cum ar fi avut tot dreptul . O suvita din parul lui  dezordonat mi-a cazut peste spranceana , cand si-a aplecat capul si mai mult apasandu-si gura pe a mea . Indrazneala lui m-a infuriat . Am incercat sa ma desprind din imbratisarea lui, dar duceam o lupta care era de la bun inceput pierduta , nu numai datorita fortei lui superioare , ci datorita mie insami si pasiunii care imi face sangele sa clocoteasca . Mi-am adus aminte de vis si mi-am dat seama ca in adancul inimii mele, chiar imi doream sa ma sarute. Recunosc ca n-am incercat prea mult sa ma eliberez din imbratisarea lui sau sa scap da limba lui jucausa care-mi mangaia buzele. In clipa aceea am simtit ca lesin . Mainile lui nu stiau ce era aceea buna-cuviinta. Ma cuprinse de mijloc iar cu cealalta mana ma lua de gat, impingandu-mi capul spre el cat mai mult.

– Mincinoasa mica, spuse el printre saruturi. Lasa-ma sa-ti arat eu un sarut adevarat.

Nu am apucat sa spun nimic, pentru ca imediat am simtit buzele lui lipite de ale mele. Am inceput sa tremur in bratele lui si nu era de la frig asa cum ma gandisem. Buzele lui erau ferme si fierbinti. Se juca cu limba pe buzele mele pana cand le-am intredeschis . Nu credeam ca sunt capabila de asa ceva. Ritmul era atat de lent, incat simteam ca ma inmoi. In momentul in care mi-am intredeschis buzele, respiratia lui mi-a umplut gura si m-a ametit de tot. Nu stiam daca din cauza sarutului sau a aburilor alcoolului. Mainile lui se jucau in parul meu si ma trase mai aproape, dar cu grija sa nu ma apese pe burta. Era o senzatie placuta, dar atat de puternica incat mi-a sters tot din minte. Mi se umezira ochii si cateva lacrimi au cazut pe obrajii mei. El s-a indeprtat putin si s-a incruntat. Se uita in ochii mei si apoi s-a aplecat din nou, sarutandu-mi bland obrajii, stergandu-mi lacrimile.

– Nu plange. Te rog, nu plange, spuse el printre micile saruturi. Nu vreau sa-ti fac nici un rau.

Se apleca din nou. Buzele mele erau incalzite de ale lui. Erau fierbinti, moi si dulci, cum niciodata nu imi trecea prin cap. Simteam ca plutesc doar daca ma tinea in brate. Stiam ca nu este bine ceea ce fac, dar nu mai aveam puterea sa ma retrag. Nu in momentul asta. Era imposibil. Am intredeschis gura si el si-a varat limba inauntru. Mirosea a alcool si menta, dar lucrul asta nu ma mai deranja atat de mult. Mi-am pus mainile pe pieptul lui si am incercat sa tin pasul cu el. Sarutul nu mai era atat de incet, devenise mai aprig. Isi apropie gura mai mult de a mea iar buzele noastre s-au contopit intr-un sarut ametitor. Isi puse o mana pe mijlocul meu iar cu cealalta se juca in parul meu. Dupa ceva timp, ne-am retras amandoi respirand greu. Isi puse degetele pe buzele mele si zambi.

– Sa nu te simti prost pentru ceea ce tocmai am facut. Sa nu-ti fie rusine. Sa nu te simti vinovata cu nimic. Nu am vrut niciodata sa-mi bat joc de tine. Nu mi-am pus in cap sa te sarut. Pur si simplu s-a intamplat. De ce anume iti este frica? Am simtit asta la tine. Am citit frica in ochii tai. De ce? Stii ca pot sa te ajut.

– Nu e nimic Damon, am spus eu cu vocea ragusita de emotie.

– Minti. Dar nu te oblig. Cand crezi ca este momentul, atunci imi vei spune, da?

– Multumesc pentru intelegere, i-am spus eu.

Am lasat privirea in jos. Jena incepuse sa puna stapanire pe mine. Ce-am facut? Tocmai am participat la un sarut. Cum am putut sa fiu atat de proasta? De ce l-am lasat? Am simtit mainile lui imbratisandu-ma. Isi puse barbia pe fruntea mea si ma tinu in brate.

– Esti plina de mister. Esti plina de ganduri negre.

Nu a mai spus nimic. Doar am ramas imbratisati cateva minute bune. Nici unul nu vorbea. Asta am vrut, asta am capatat. De ce nu ma pot bucura? Pentru ca poate maine, el va rade de mine, se va intoarce la Sandra, iar eu voi fi doar o alta pe lista lui. Dar mai este pana maine. Deocamdata incerc sa ma bucur de moment.

CAPITOLUL 27 – MOSTENIREA

BELLA POV

Noaptea a trecut foarte incet parca. Nu am putut dormi mai deloc. Situatia in care sunt ma inspaimanta. Am inceput sa traiesc tot timpul cu teama in suflet, nu mai am incredere in oameni si cateodata nici in mine. Parca viata nu-mi mai apartine. De mica am fost plasata cand intr-o parte, cand in alta. Niciodata nu am luat decizii singura, pentru ca nu aveam cum. Am 19 ani, sunt insarcinata, cu scoala neterminata si locuiesc intr-o casa straina, printre straini. Nu mai am pe nimeni langa mine. Cata nevoie am de o mama langa mine. Sa ma stranga in brate, sa-mi spuna ca totul va fi bine, sa ma sarute de noapte buna, sa-mi perie parul, sa-mi spuna o vorba buna, sa ma alinte. Cata nevoie am de afectiune. Mama. Oare ea ce mai face? Uneori imi pare atat de rau pentru felul cum m-am purtat cu ea! Buna sau rea, e totusi mama mea. Ar trebui sa o vizitez. Macar sa stiu ca ea este bine.

– Bella, pot sa intru? intreba Ema langa usa.

– Da, este deschis.

A intrat si am vazut-o plansa. Deci nu am fost singura care nu prea a dormit. Era imbracata deja.

– Tata a murit, Bella. Aseara a adormit si nu s-a mai trezit. A murit in somn.

Ma asteptam la asta. Stiam ca se va intampla rapid, dar parca totusi prea repede. Nu am putut sa plang. Am trecut prin momente atat de grele incat nu mai pot plange. Inima mea este goala. M-am apropiat de Ema. Vroiam sa o imbratisez, dar nu stiam cum va reactiona. Nu m-am mai gandit la ce avea sa se intample, asa ca m-am apropiat mai mult de ea si am strans-o in brate. Spre surprinderea mea, m-a imbratisat si ea si am inceput sa plangem amandoua. Damon si Stefan ne-au strigat de jos, sa ne pregatim sa mergem la spital. M-am imbracat, ajutata de Ema, care mi-a prins parul in coc si m-a dat cu pudra, ca sa nu se vada cat de palida eram. Dupa ce am fost gata, am plecat cu totii la spital. Dupa ce am coborat din masina, Damon m-a tras de brat langa el. Si am simtit un mic fior. Era pentru prima data cand ma atingea.

– Stai pe langa mine, te rog! spuse el.

– De ce? am intrebat eu.

– Nu pune prea multe intrebari. Doar stai langa mine. Ai venit intr-un cuib de viespi si ai nevoie de cineva care sa nu te lase sa intri acolo, intre ei. De aia iti spun sa stai langa mine. Nu raspunzi la nici o intrebare. Oricine ar veni sa-ti puna intrebari, nu raspunzi. Ma lasi pe mine sa vorbesc. Da?

– Da, Damon. Cum spui tu.

– Este pentru binele tau.

Chiar ma bucuram ca exista cineva care ma protejeaza in tot haosul asta si care incearca sa ma tina la linia de plutire, sa nu ma scufund de tot. Ema veni si ea langa noi. Chiar daca nu vorbea cu mine, simteam ca ceva parca s-a schimbat. Nu mai era atat de artagoasa. Nu stiam ce anume a schimbat-o, dar ma bucuram. Stefan mereu a fost dragut cu mine, asa ca nu am ce sa-i reprosez.

Am intrat in spital si ne-am dus in salonul lui Mikael. Dar el nu era acolo. Damon deveni furios si s-a dus la receptie. Nu era nici o ruda de-a lor acolo. Ceva s-a intamplat. Damon veni nervos catre noi.

– Au fost viperele aici. Au semnat hartiile si l-au luat.

– Cine l-a luat? intreba Stefan.

– Mama mea. Fiind prima sotie, a crezut ca i se cuvine ei dreptul asta. O sa stau eu de vorba cu ea.

– Damon, linisteste-te. Nu face vreo prostie, spuse Ema.

– O sa fiu cat se poate de calm, stai fara grija. Hai sa mergem.

– Ne ducem la mama ta? l-am intrebat eu.

– Da. Ceea ce am vorbit cu tine mai devreme, inca e valabil. Da?

– Da, i-am raspuns eu.

Am plecat cu totii spre d-na Salvatore. Cand am ajuns, erau o gramada de masini.

– Bun venit in cuibul de viespi, imi spuse Damon.

L-am privit cu teama. Nu stiam ce ma asteapta acolo.

– Damon, nu stiu daca este bine sa intru si eu.

– Hai cu mine. Nu-ti face probleme. Daca respecti ceea ce ti-am spus mai devreme, o sa fie bine. Stai pe langa mine.

Nu am mai zis nimic. M-a luat de brat si am pornit cu totii spre casa. Ema incepuse sa tremure. Acolo, inauntru, intins intr-un sicriu, se afla tatal ei.  Cand am intrat, toti din casa si-au indreptat ochii catre noi. Ma gandeam ca o sa-i vad ravasiti, dar nici unul nu plangea. Nici unul nu avea lacrimi in ochi. Singura care incepuse sa planga a fost Ema. A fugit spre tatal ei si a inceput sa planga. I-a mangaiat fata, mainile si incepuse sa vorbeasca cu el. Din pacate, Mikael nu-i va mai vorbi niciodata. Stefan s-a dus langa ea si a luat-o in brate. Damon m-a luat de mana si ne-am dus langa ei doi. Cativa fiori mi-au strabatut trupul. Ema s-a intors spre mine plangand, m-a privit cateva momente care mie mi s-a parut o eternitate si apoi m-a luat in brate. Incepuse sa planga si mai tare. Damon s-a dat mai deoparte si privea. Nu vazusem nici o lacrima in ochii lui, dar se vedea pe fata lui cat suferea. Se uita la noi doua imbratisate si apoi se incrunta cand vazu pe cineva care se indrepta spre noi.

– Damon, ai venit!

– Mama.

– Credeam ca nu mai vii, spuse ea smiorcaindu-se.

– Zau? Asa credeai? spuse el furios.

– Damon, controleaza-te. Stai linistit, ii spuse Stefan.

– Stati linistiti, nu fac nici o scena nimic. Dar nu credeam ca ai atat de mult tupeu in tine, incat sa-l aduci pe tata aici.

– Damon, eu l-am iubit mereu pe tatal tau. Si fiind prima lui sotie, m-am gandit ca….

– Ai gandit prost, o intrerupse el. Nu aveai dreptul sa-l iei. Cat timp a fost in viata nu ti-a pasat. Acum dintr-o data, iti pasa.

– Damon, nu-i asa. M-am gandit mult la el.

– Cum zici tu, nu vreau sa ma cert cu nimeni. Nu este momentul.

– Cine e fata asta? intreba mama lui cand ma vazu. Ce treaba are cu familia asta? De unde ai aparut in peisaj?

– Doamna, eu …

– E cu mine, spuse Damon.

Veni langa mine si ma trase langa el.

– E prietena ta?

– Te intereseaza atat de mult? intreba el.

– Pai, nu are cum sa fie prietena ta.

– Si de ce nu?

– Prietena ta este acolo, in colt.

Ne-am indreptat privirea spre fata din colt. Era o fata frumoasa, bruneta cu ochii verzi. Ma simteam destul de prost. Si de ce m-a deranjat faptul ca fata aia era prietena lui? Nu stiu.

– Bella, stai putin aici, imi spuse Damon. Ma intorc imediat. Ma duc sa rezolv problema.

DAMON  POV

– Buna Damon, spuse fata care se presupunea a fi prietena mea.

– Sandra. Ce cauti aici?

– Am venit sa fiu alaturi de tine in aceste momente grele. Mama ta se poarta foarte frumos cu mine, stii?

– Multumesc pentru sustinere. Sotul tau stie ca ai venit?

– Stie. I-am spus adevarul Damon. Divortez de el. Te iubesc si vreau sa fim impreuna.

– Dar la mine te-ai gandit? La ce vreau? Daca te vreau? Stii foarte bine care a fost relatia noastra. Nu te iubesc. Nu esti genul meu de femeie cu care sa intemeiez o familie. Ai facut o mare prostie venind aici. Stiai foarte bine pentru ce ne intalneam. Asa ca te rog sa te duci de unde ai venit.

– Damon, te rog. Te iubesc. De aceea divortez. Te vreau langa mine.

– Dar eu nu te vreau langa mine. Asa ca nu-ti ramane decat sa te impaci cu sotul tau sau sa-ti gasesti pe altcineva.

– Ai pe altcineva? ma intreba ea furioasa.

– Nu, momentan.

– Dar fata aia cine este? ma intreba ea aratand cu degetul spre Bella si Ema.

– Ema, e sora mea, am spus eu stiind totusi exact la cine se refera.

– Nu, cealalta.

– O prietena de familie.

– Nu te cred. Am vazut cum te priveste cand stai pe langa ea.

Sincer, nu m-am gandit niciodata la cum ma priveste Bella cand sunt pe langa ea. Nu am privit-o niciodata altfel de cum o privesc acum. O alta cucerire de-a tatalui meu. M-am uitat la Bella si ea a lasat privirea in jos. Se fastaceste cand sunt langa ea? Hmm. Si atunci am vazut-o pe Bella, mult mai bine. Nu era foarte frumoasa, dar era totusi destul de draguta incat sa intorci capul dupa ea. Avea totusi ceva care te atragea. Parea inocenta, dar cu siguranta nu este daca a reusit sa stea cu tata singuri intr-o camera in vacanta. Si totusi nu era asta. Era altceva. Dar o sa aflu..

– Damon, ma asculti? ma intrerupse Sandra din ganduri.

– Poftim?

– Nici tu nu-ti iei ochii de la ea. Ce are atat de special iar eu nu am? De ce pe mine nu poti sa ma privesti asa cum o privesti pe ea?

– Ea are suflet.

– Este insarcinata? Ai lasat-o insarcinata? De aia te-ai despartit de mine? ma intreba ea plangand.

– Da. De aia. Este insarcinata cu mine. Este prietena mea si o iubesc. De asta nu pot fi cu tine.

Cred ca a fost un soc pentru ea, dar ce aveam sa-i mai spun? Cum as putea sa o conving sa ma lase in pace? Asa ca am spus o mare si gogonata minciuna.

– La revedere Sandra si succes in continuare, i-am spus eu si am plecat de langa ea.

– O sa regreti Damon. Si tu si ea. O sa vedeti voi. Nimeni nu se pune cu Sandra.

– Mai ia o pauza draga. Incepi sa te incingi.

Am lasat-o acolo mormaind si m-am indreptat spre ai mei. Bella nu s-a uitat la mine. O tinea pe Ema de brat iar Stefan statea langa ele. Mama statea in spatele lor si zambea la mine. Mama si cu Sandra? De cand mama este interesata de o femeie pe care eu nu o vreau langa mine? Ceva pute. Si pute rau. Dar aflu eu. Am stat mai retras, nu am vorbit cu nimeni, doar priveam.

DUPA  3  ZILE

BELLA  POV

Astazi Mikael va fi inmormantat. Nu stiu exact ce s-a intamplat in ultimele trei zile. Damon nu prea a vorbit cu mine, ca de obicei. Stefan mi-a acordat atentie ca de obicei. Iar Ema? Surprinzator cum a inceput sa vorbeasca cu mine. De parca ceva sau cineva a facut-o sa inteleaga ca eu nu sunt asa cum ma credea la inceput. A inceput sa vorbeasca cu mine. Vine mai des in camera mea, imi cere parerea. Ciudat. Diseara la ora 7 se va citi testamentul. Vor veni toate rudele la noi. Damon mi-a spus de dimineata sa nu scot un cuvant si sa stau pe langa el. Si cu el s-a intamplat ceva. L-am surprins de cateva ori privindu-ma si nu si-a ferit privirea cand l-am vazut. Nu stiu de ce se uita asa la mine. Si ca tot vorbim de schimbari si eu am ceva. Si nu stiu ce. Ma simt mai bine cu ei, sunt bucuroasa ca Ema s-a schimbat cat de cat dar cand stau langa Damon, ceva se intampla. Si nu stiu ce simt. Nu cunosc prea bine sentimentul. Ma atrage. Si de ce tocmai el? De ce nu Stefan? Stefan s-a purtat frumos cu mine de cand m-a vazut prima data. Dar Damon, mai tot timpul a glumit pe seama mea. Imi venea sa plang dupa fiecare conversatie avuta cu el si totusi ma atrage. E ceva normal?

DAMON  POV

Si asta este ultima zi cand il mai vad pe tata. M-a crescut de cand aveam 18 ani. Pana atunci am stat cu mama. Nu mai suportam sa o vad schimbandu-si iubitii. Imi era rusine cu ea asa ca am plecat la tata care m-a primit cu bratele deschise. Mai este o jumatate de ora si plecam la inmormantare. Bella este deja imbracata, Ema inca nu a coborat iar Stefan asteapta si el pregatit pe canapea. Ma uit la fata asta si-mi aduc aminte de ceea ce mi-a spus Sandra. Faptul ca am mai luat-o de mana, de brat sau ca i-am spus ca o protejez fata de ceilalti, a facut-o sa ma vada cu alti ochi? Eu nu sunt indragostit de ea. Nici nu m-am gandit la ea in felul asta. Vad ca este o fata sensibila si dupa felul cum vorbeste si cum se comporta, imi da totusi de gandit. Tata mi-a spus ca Bellei i s-a intamplat ceva rau, foarte rau. Nu mi-a spus ce anume. M-a pus sa-i promit ca o sa am grija de ea si ca o sa o protejez de tot ce e rau. Dar ce putea sa i se intample? Oricum, ceva i-a mers rau. Am vazut asta in ochii ei, ca si cum imi cerea ajutorul dar nu indraznea sa-mi spuna. Mi-e mila de ea.

– Mergem? ma intrerupse Ema.

– In sfarsit ai coborat. Faceam bataturi la talpi daca mai asteptam mult.

– Ha ha, se stramba ea.

– Femeile astea.

Am plecat cu totii si ne-am dus la mama. Acolo era parca si mai multa lume. Pai da, diseara se citeste testamentul. M-am uitat la Bella si am vazut-o parca pierduta in alta lume. Privea pe toata lumea si nu intelegea ca cauta ea acolo. Parea un pui zgribulit. Si atunci am vrut sa incerc ceva. M-am dus langa ea si m-am asezat in asa fel incat mana mea o atingea pe a ei. Am auzit ca si-a oprit respiratia. M-am uitat cu coada ochiului la ea si am vazut o pata de roseata pe obrajii ei. Cu siguranta nu este de la machiaj. Deci Sandra avea dreptate. Dar nu m-am oprit aici. Tipic Damon. Mi-am desfacut degetele si i-am cuprins mana. Era atat de calda si mica. S-a fastacit si si-a ascuns fata ca sa nu o vad. Mi-am retras mana.

– Scuze, nu mi-am dat seama, i-am spus eu.

A ridicat privirea si am vazut doi ochi mari ciocolatii accentuati de genele ei mari si intoarse. Si totusi era frumoasa. Daca stii cum sa o privesti. S-a imbujorat si mai tare si si-a bagat mana in buzunarul paltonului.

– E in regula, mi-a spus ea.

Ce naiba? Ma dau la fata lu’ tata? Chiar atat de idiot sunt?

– E vremea sa mergem, spuse mama care ma privi incruntata.

Sandra era langa ea si ma privea furioasa. M-am intors catre Bella care statea in spatele meu.

– Am nevoie sa faci ceva pentru mine, i-am spus eu.

– Ce anume? m-a intrebat ea.

– Vreau sa ma iei de brat, i-am spus eu soptit la ureche.

– Poftim? Nu-i venea sa creada ca ii cer eu asta.

– Sssstt! Mai incet. Iti explic acasa de ce. Doar ia-ma de brat si stai asa cat tine inmormantarea. Si nu mai pune intrebari.

– Fa cum iti spune Damon, spuse Ema. Surioara mea isi dadu-se seama. Zambea cand m-am uitat la ea.

Bella nu a mai spus nimic si m-a luat de brat. M-am uitat la mama care fierbea iar Sandra arata si mai rau. Doar le-am avertizat.

Inmormantarea tinu vreo 2 ore. Toata lumea plangea, parca se intreceau sa vada cine plange mai tare. Doar cateva persoane plangeau cu lacrimi pure. Noi patru. Ema il tinea pe Stefan de brat si aproape se ineca de plans. Stefan doar inghitea in sec si din cand in cand isi stergea ochii. Incerca sa fie puternic pentru Ema. Eu ma straduiam sa nu plang, dar lacrimile nu vroiau sa asculte si cadeau pe obrajii mei. Iar Bella, isi ascunse fata pe bratul meu. Cu o mana ma tinea de brat iar cu cealalta in care avea o batista, isi ascunse gura, ca sa nu se vada  cat de mult plange. Dar ochii o tradau. M-am inmuiat de tot. Mi-am ridicat bratul si am tras-o langa mine. Am lipit-o de mine si mi-am pus mana pe mijlocul ei. Si-a ascuns fata la pieptul meu iar eu mi-am pus barbia pe fruntea ei. Parea atat de firava.

BELLA  POV

Damon m-a luat in brate. Mi-am ascuns fata ca sa nu ma vada. Stia ca sufar si eu. Si nu minteam. Iar el stia asta sau macar si-a dat seama. Si-a pus barbia pe fruntea mea si m-a tinut asa langa el. Cu siguranta o gramada de ochi ne priveau. Si ce? Nu ai voie sa plangi un mort? Oh Mikael. Cat de mult o sa-mi lipsesti. Dupa ce m-am linistit, m-am retras din imbratisarea lui Damon. Nu vroiam sa creada ca si asta face parte din jocul propus de el mai devreme. Oare de ce mi-a spus sa-l tin de brat? M-am uitat la Damon si am observat ca si el ma privea.

– Esti bine? ma intreba el.

– Da, cat se poate.

Ma lua de mana si ma tinu strans. Avea mana calda. Ceva nu este in regula cu mine. Si fluturii astia fac prapad in stomacul meu.

DAMON  POV

Am privit-o pe Bella tot timpul. Stiam ca nu se preface. Si totusi ceva ma roade. Ce cauta ea cu tata? Daca intr-adevar nu au fost impreuna, ce cauta aici? Care este povestea ei? Am luat-o de mana si am tinut-o strans langa mine. Nu mai aveam nici un dubiu ca nu-i sunt indiferent. Dar trebuie sa vorbesc cu ea, sa nu-si faca sperante in sensul asta. Nu simt pentru ea decat mila si deodata m-a cuprins un sentiment de protectie. Trebuie sa o protejez. Asta mi-a spus tata? Dar de ce?

Dupa inmormantare am plecat cu totii acasa. Cand am spus cu totii, ma refer si la multele rude aparute din senin. Ema s-a dus in bucatarie sa aduca prajituri si ceva de baut. Stefan aranja niste scaune si trase o masa. M-am dus langa Bella.

– Te rog sa te duci in camera ta, i-am spus eu incet.

– Am facut ceva rau? m-a intrebat ea.

– Nu ai facut nimic rau. Dar este multa lume aici care se intreaba cine esti. De asta vreau sa te duci in camera ta. Sa incui si usa. O sa te anunt eu cand  trebuie sa cobori. Nu dai drumul la nimeni, nu raspunzi la nimeni daca ciocane. Ca si cum nu ai fi in camera. Da?

– Bine.

– Este spre binele tau. Nu as vrea sa cazi in ghearele lor. Sunt ca vulturii. Hai, te conduc pana la usa, sa fiu sigur.

Am urcat impreuna scarile si am condus-o. Era palida si plansa. Am ridicat mana si cu un deget i-am sters o lacrima. Nu s-a asteptat la asta si s-a retras repede. Nici eu nu mi-am dat seama ca tocmai facusem asta.

– Damon, nu ne vede nimeni aici, nu are rost sa continuam jocul.

Asta credea ca am facut?

– Asta crezi ca am facut acum? Jocul l-am incheiat de cum am intrat in casa. Ceea ce am facut acum, a fost… asa mi-a venit.

Nu a spus nimic, a intrat in camera si a incuiat usa. Mai erau vreo 4 ore pana la ora 7.

BELLA  POV

Damon cu jocul lui tampit. Ce crede? Ca ma poate manevra cum vrea el? Trebuie sa ma potolesc. Trebuie sa-mi impun sa nu mai simt nimic atunci cand este langa mine. Nu trebuie sa-l mai las sa se joace cu mine. Nu sunt jucaria nimanui.  Sa-si gaseasca alta, nu pe mine. Sunt destul de batuta de soarta. Nu mai vreau si altele. Mai sunt 4 ore pana la citirea testamentului. Eu de ce trebuie sa fiu prezenta? Nu vreau nimic din partea lor. Vreau doar sa fiu lasata in pace. M-am dezbracat, am facut un dus, m-am cam speriat cand m-am privit in oglinda. Mi-am luat o alta rochita neagra si am asteptat.

DAMON  POV

– Ma duc sus sa o iau pe Bella. Vulturii astia nu scapa nici o miscare.

– Stau de paza, spuse Stefan zambind. Sa nu te atace vreun vultur. Sau mai bine o vulturita.

Stiam prea bine ca se refera la Sandra. Apropo, ea ce cauta aici? Trebuia sa stea doar familia, rudele. Am urcat la etaj si am batut la usa.

– Damon sunt. E timpul sa cobori.

Bella deschise incet usa. Arata atat de obosita.

– Dormeai? am intrebat-o eu.

– Nu. Damon, eu chiar trebuie sa fiu prezenta?

– Da. Faci parte din familie acum. Hai sa mergem. Nu mai pune intrebari. Stai langa mine. Se va citi testamentul si multi vulturi isi vor arata ghearele. Nu trebuie sa intri in panica.

– Fata aia mai este aici?

– Da, cu toate ca nu stiu ce cauta aici. Nu face parte din familie.

Nu am mai luat-o de mana sau de brat. Am mers in urma ei iar pe scari, cand lumea ne-a vazut, am coborat inaintea ei si i-am facut semn cu capul sa ma urmeze. A pasit tacuta in urma mea si ne-am asezat pe canapea. La nga ea veni Ema, apoi Stefan. Mai erau 5 minute.

– Nu te-am chemat mai devreme, ca sa nu stai mult timp in ochii lor. Mai sunt 5 minute, se va citi testamentul, apoi te poti duce in camera ta, i-am spus .

– Multumesc!

Intre timp, avocatii si-au luat locurile, au pus pe o masa un plic sigilat. Lumea incepuse sa susoteasca. Mama zambea. Sandra era langa ea si ma privea. I-am zambit rautacios si si-a intors privirea.

Erau persoane care nu ar trebui sa fie aici. A doua sotie a tatalui meu isi adusese cu ea si cei doi copii, un baiat si o fata, facuti cu sotul actual. Credea ca daca ii aduce, poate sa mai suga niste bani in plus? Credea ca tata le-o fi lasat si lor ceva? Nu erau fratii mei, decat prin alianta. Ma rog, poate le-o fi lasat. Nu ma bag in asta. Vreau sa se termine odata si sa plece toti.

– Buna seara, spuse unul din avocati.

Lumea a murmurat un buna seara.

– Sunt prezente toate partile? intreba el si cei din jur dadura din capete. Trebuie sa identific pe toata lumea, abia apoi voi incepe sa citesc. Scoase o foaie de hartie dintr-un alt plic si incepu sa citeasca numele tuturor. Au fost toti strigati, in afara de cei doi copii, caterva rude de-a sotiilor si Sandra. Avocatul le-a spus ca nu au voie aici.

– Sunt cu mine copiii, sunt ai mei, spuse mama lor.

– In regula atunci. Dumneavoastra domnisoara?

– Eu sunt o foarte buna prietena de-a domnului Mikael si sunt iubita unuia dintre copiii lui, spuse Sandra.

Mi-am dat ochii peste cap si am tras aer in piept.

– Nu sunteti trecuta pe lista, asa ca nu puteti sta aici.

– Va rog, lasati-ma sa stau, il implora ea.

– Nu. Asteptati afara. La revedere.

Sandra pufni si iesi nervoasa. Imi arunca o privire destul de urata. Vorba aia, daca privirea ar putea ucide. M-a pufnit rasul, Bella s-a uitat la mine si eu am incercat sa ma controlez.

Bun, ramaseseram doar noi, sase mostenitori, adica noi patru si cele doua sotii.

Avocatul, scoase din plic o singura foaie, destul de incet ca sa o vada toti, o despaturi cu grija si o studie o clipa.

– Ce naiba e aia? am auzit-o pe mama intreband.

M-a pufnit din nou rasul, era o singura foaie, doar cu cateva cuvinte. Deci tata, a taiat si a spanzurat prin testamentul ala.

– Damon, nu mai rade, imi spuse Bella.

– Ok, scuze. Stau linistit.

– Tin in mana un document alcatuit dintr-o singura pagina care este un testament scris de mana de catre Mikael House. Ii voi da citire in intregime: Ultimul testament al lui Mikael House. Eu, Mikael House, fiind in deplinatatea facultatilor mintale, anulez prin prezentul toate testamentele precedente intocmite de mine si imi impart averea dupa cum urmeaza: Sotiilor mele, le las cate o suma necesara achitarii tuturor datoriilor pe care le au la data de astazi. Nici o alta datorie facuta de azi incolo nu va fi acoperita de aceasta suma. Daca vreuna dintre sotii va incerca sa atace prezentul testament, darul respectivului va fi anulat.

Mama si cealalta sotie au inceput sa planga usor. Mama se apleca in fata, cu coatele sprijinite pe masa, cu fata ascunsa in maini si cu mintea amortita.

– Ticalosul, spuse ea incet.

Am scrasnit din dinti si in momentul acela am simtit o mana mica si calda pe mana mea. Am inchis ochii sa ma linistesc.

– In afara de acesti bani, nu le mai las nimic fostelor sotii, deoarece am avut grija de ele la divorturi, continua avocatul.

Mama si cealalta femeie au inceput din nou sa planga.

– Restul averii mele, il impart dupa cum urmeaza: Cele unsprezece miliarde, vor fi impartite in parti egale intre copiii mei Damon Salvatore, Ema House si Stefan House si protejata mea Isabella Marie Swan. In afara de acesti bani, voi numi pe fiecare administrator al bunurilor mele, dupa cum urmeaza: Stefan, Ema si Damon, vor administra Companiile mele care produc energie electrica si Compania de calculatoare si alte produse IT. Isabella va conduce Editura si va avea actiuni la aceasta, atunci cand va implini 20 de ani. Damon va administra banii Emei pana cand aceasta va implini 20 de ani. Fiecare cuvant a fost scris de mana mea si, prin urmare il semnez.

Avocatul termina de citit si puse hartia pe masa. Bella incepuse sa tremure. Nu se astepta sa primeasca ceva din partea tatalui meu. A primit o multime de bani, iar la varsta de 20 de ani, va conduce alaturi de noi, Editura.

– Nu-i adevarat, nu-i adevarat, visez, sopti ea.

– Nu visezi Bella, este adevarat.

A inghitit in sec, s-a ridicat de pe canapea si a fugit pe scari. Ema a vrut sa se duca dupa ea dar eu am oprit-o.

– Las-o. E un soc pentru ea.

– Numai pentru ea?

Am mai ramas cu totii cam 15 minute. Mama incerca din nou sa vorbeasca cu mine, ma intreba daca poate sa stea cu noi pentru ca se simte singura. I-am spus un NU scurt si a plecat. A doua sotie si-a luat copiii si a plecat. Dupa ce au plecat si avocatii, ne-am asezat pe canapea.

– Nu pot sa cred, spuse Ema.

– Mie-mi spui? Mama l-a injurat cand a auzit ca nu primeste nimic.

– Am observat ca Bella te-a luat de mana sa te linistesti, spuse Stefan razand.

– Te dai la Bella, ha? ma intreba Ema amuzata.

– Nu ma dau la nimeni. A facut ce a simtit. Si m-am calmat. Ma duc sa vorbesc cu ea.

– Saraca fata, s-a trezit cu o avere imensa. Nici nu stie ce sa faca cu ea, spuse Ema.

– Esti ciudata Ema. Cand a venit pentru prima data in casa asta, te-ai luat de ea ca a venit sa-i fure averea tatei, iar acum o aperi? am intrebat-o eu.

– Damon, stiu ca am vorbit asa. Dar tata mi-a spus niste lucruri care m-au facut sa gandesc altfel si sa nu o judec.

– Ema, m-ai urat vreodata cat am locuit in casa asta cu tine?

– Damon, sigur ca nu. De ce intrebi asta?

– Pentru ca sunt fratele tau vitreg, de asta.

– Nu Damon. Esti fratele meu si te iubesc. Asa cum il iubesc si pe Stefan. Noi acum trebuie sa fim mai uniti ca niciodata. Suntem o familie.

– Multumesc draga mea. Si eu te iubesc, i-am spus eu si am imbratisat-o. Stefan ni s-a alaturat.

– Si pe tine te iubim Stefan, a spus Ema.

Stefan a zambit si am vazut cum ii luceau ochii. O lacrima cazuse pe obrazul lui. I-am dat un pumn usor in umar si apoi m-am ridicat. Am urcat la etaj si am batut la usa.

– Eu sunt.

A deschis usa incet si iesi pe hol. Plangea.

– De ce plangi?

– Ma urasti acum nu?  Ma urati toti.

– Nu este adevarat, Bella.

– De la inceput a fost asa. Ema m-a urat, tu la fel…

– Ema nu te uraste. Nu ai observat ca s-a schimbat?

– Ba da.

– Si nici eu nu te urasc. Nimeni nu te uraste. Crezi ca daca te uram, te mai protejam in fata lumii? Bella, nu fi prostuta.

– Nu stiu ce simt Damon. Tatal tau mi-a lasat o gramada de bani, nu pentru asta am venit aici. Cand voi avea 20 de ani voi conduce Editura alaturi de voi. Nu mi-am propus asta, jur.

– Te cred. Odihneste-te. Mai vorbim maine. O sa te ajutam toti.

– Damon?

– Da?

– De ce v-ati schimbat atitudinea fata de mine?

– Prea multe intrebari pui. O sa primesti raspuns la ele, dar mai tarziu. Am avut o zi destul de grea. Dormi acum.

M-am intors si cand am ajuns la jumatatea scarilor m-a strigat din nou.

– Damon?

M-am intors spre ea.

– Fara intrebari Bella.

– Vroiam sa spun doar…. multumesc.

Am dat din cap si am coborat.

– Ce face Bella? ma intreba Ema.

– Nu stie pe ce lume traieste. Trebuie sa o ajutam. Poate, curand vom afla povestea ei si sunt sigur ca nu va fi o poveste frumoasa.

– Eu sunt de acord sa o ajutam, spuse Stefan.

– Ema? am intrebat-o eu.

– Bine. Nu sunt sigura de ea 100%, dar o sa o ajut.

– Multumesc. Sa mergem la culcare. Suntem destul de obositi, am spus eu.

Le-am urat noapte buna tuturor si am urcat in camera mea. Am facut un dus si m-am bagat in pat. De fiecare data cand inchideam ochii, o vedeam pe ea, ochii ei mari, trupul firav, mainile micute, roseata din obraji. M-am gandit la ea pana am adormit.

CAPITOLUL 26 – TESTAMENTUL

– Buna Bella, imi spuse Ema cand ma intalni la etaj.

Faza cu catelul a fost destul de amuzanta dar am plecat inainte ca Damon sau altcineva sa ma vada.

– Buna Ema, am spus eu si am inghiti in sec.

Stiam ce ma asteapta. O reuniune de familie.

– Te rog ca in 10 minute sa fii jos, vreau sa vorbim, spuse ea si cobori.

Am intrat repede in camera si m-am dus la baie. M-am uitat in oglinda si mi-am vazut fata. Era rosie iar obrajii mi s-au infierbantat. Am dat cu apa pe fata si era atat de fierbinte ca puteai praji un ou. Am tras aer in piept de cateva ori, am asteptat sa treaca 10 minute si am coborat. Toti erau in living. Ema butona telecomanda schimband rapid canalele, Stefan si Damon se uitau pe niste hartii. Cand am aparut, toti si-au indreptat privirea spre mine. Am inghitit din nou in sec si nu am mai facut nici un pas. Damon se uita din nou in hartii cu Stefan care ma saluta iar Ema imi facuse semn sa ma asez pe canapea. Ea se muta langa Damon. Steau unul langa altul, uitandu-se la mine, de parca s-ar uita la televizor. Am inceput sa-mi framant mainile in poala.

– Bella, eu o sa fiu foarte directa, spuse Ema intr-un final. Nu stiu mare lucru despre tine, doar ce mi-a spus tata cate ceva. Banuiesc ca sunt mai multe de spus si asta va trebui sa aflu de la tine. Eu nu o sa stau cu ochii pe tine, o sa-ti accept prezenta in casa si daca nu ne intersectam va fi mult mai bine. Tata mi-a spus sa ma port frumos cu tine si sa am grija sa te intorci la scoala, sa te invat anumite lucruri .. despre femei. Nu stiu daca o sa fac asta pentru ca nu am chef sa devin dadaca nimanui. Te descurci. Nu stiu exact de ce ai venit in casa asta si nu vreau sa ma gandesc la ce e mai rau. Stii la ce ma gandesc nu? Ca ai stiut ca tata este bolnav si te-ai bagat in familia noastra ca o intrusa, poate ramai si cu ceva avere de pe urma lui.

– Nu-i adevarat..

– Taci, lasa-ma sa termin, ma intrerupse ea.

– Ema, lasa fata sa se apere. Are dreptul asta.

– Taci Damon, inca nu ti-a venit randul sa vorbesti.

Damon rase scurt dar nu ma privi. Toata situatia asta care mie mi se parea penibila, lui i se parea amuzanta.

– Deci, cum spuneam. Nu ma intereseaza ce faci pe viitor. Si apropo? De ce nu ne-ai spus nimic despre sarcina?

Nu stiam ce sa spun. Mikael a cam avut limbarnita… cine stie ce le-a mai spus.

– Ema, potoleste-te.

– Stefan, tu nu ai fi curios? Cum sa ascunzi asa ceva?!

– Ema, este treaba ei. Nu este obligata sa-ti spuna tie daca este insarcinata sau nu.

– Cine este tatal copilului? Tata? Sper ca nu!!!!

– Nu este Mikael, Ema. Tatal tau nici macar nu m-a atins.

– Sigur ca da. Ai stat cu el o saptamana in vacanta si vrei sa cred asta.

Damon arunca cu zgomot hartiile pe masa si eu am tresarit.

– Ema, nu ai vrea sa o intrebi si daca batranu’ saruta bine? Ce e asta? Interogatoriu? Controleaza-ti intrebarile.

– Damon, atunci spune tu ceva, na! Iti dau cuvantul.

– Eu nu am nimic de spus.

– Chiar nimic? Tata nu ti-a spus nimic?

– Ba da, cate ceva. Dar asta o voi discuta doar cu ea. Ema, nu eu am cerut intrunire familiala. Ai terminat?

– Da, am terminat. Bella, vrei sa fac un rezumat la tot ce am spus? ma intreba ea serioasa.

– Nu trebuie Ema, am priceput.

– Bine. Stefan, tu nimic? intreba Ema.

– Ce as spune eu, nu ti-ar conveni.

– Adica, intreba ea mirata.

– Eu nu am nimic cu fata si nu ma deranjeaza ca sta cu noi, spuse el.

– Mai bine taceai, spuse ea.

– Tu m-ai intrebat, asa ca am raspuns.

– Bun atunci. Sper ca m-am facut inteleasa.

Se ridica de pe canapea si-l pocni pe Damon cand l-a vazut razand neridicandu-si ochii din hartiile lui. Trecu pe langa mine fara sa-mi adreseze nici un cuvant, de parca as mai fi vrut si se duse in camera ei. Ma simteam ca ultimul om de pe pamant. Stefan se ridica si ma batu usor pe umar, apoi se retrase in camera lui. Damon nici macar nu-si ridicase privirea din hartii. Imi venea sa plang si sa fug cat mai departe. Cred ca asta este singura solutie. Chiar daca i-am promis lui Mikael ca raman aici, nu pot. Ma simt destul de rau. Mai bine plec.

– Damon…

– Hmm??

Nici de data asta nu-si ridica ochii din hartii. Ma enerva lucrul asta. Nici nu mai stiam cum sa spun. Isi ridica privirea in final si ma privi. De data asta nu mai zambea.

– Da?

– Cred ca mai bine plec. Nu-mi place situatia asta deloc. Nu ma simt bine. Imi pare foarte rau pentru ceea ce am facut. Eu nu sunt asa. Nu vreau sa va certati din cauza mea. Nu o sa iau nimic cu mine. Plec asa cum am venit. Nimic de aici nu-mi apartine si nici nu vreau.

Ma privi cateva secunde bune, dar mie mi s-a parut timpul foarte lung. Ochii lui albastri imi analizau chipul. Ma luase cu ameteala si am privit in jos.

– Cred ca cel mai bine este sa te duci in camera ta, spuse el.

– Dar..

– Bella, nu am timp sa ma joc. Am alte lucruri de facut si tu ma tii din treaba. Asa ca te poti retrage in camera ta. Vorbim alta data.

Se intoarse la hartiile lui iar eu am plecat nervoasa, frustrata si cu lacrimi in ochi. De ce se comporta asa cu mine? De ce nu  vorbeste cu mine? Macar ceilalti si-au spus punctul de vedere, dar el nimic. Am urcat in camera mea, am incuiat-o si m-am bagat in pat.

MIKAEL  POV

Am ajuns la ultima zi, poate la ultima ora chiar. Sunt un batran singur, bolnav, suferind si satul de viata. Sunt pregatit pentru viata de dincolo, trebuie sa fie mai buna decat asta. Sunt proprietarul cladirii inalte din sticla, unde este Editura, sunt proprietarul companiilor de electricitate. Averea mea depaseste unsprezece miliarde de euro. Compania mea detine companii care produc electricitate, fac computere, tiparesc carti si reviste. Am filiale si in alte tari. Am mai multe case, iahturi. Banii constituie sursa necazurilor mele.

Am avut trei familii. Trei foste sotii care au dat nastere la cate un copil. M-am indepartat de toate sotiile, in afara de ultima, care a murit. Deja au inceput sa ma sune rudele, ca vor sa vina in vizita. Ema si Stefan au fost conceputi cu ultima mea sotie. Damon a fost conceput cu prima sotie. I-am recunoscut pe cei trei ca fiind copiii mei, dar Damon a fost singurul care nu si-a schimbat numele de familie dupa mine. A pastrat numele din partea mamei, Salvatore. Damon Salvatore. Copilul cu a doua sotie, a murit cand avea 10 ani, de pneumonie. L-a ingropat mama’sa, eu nefiind in tara. Si acum, rudele tuturor sotiilor mele, au inceput sa se intereseze de soarta mea. Pai da. Pentru ca sunt pe moarte si a venit vremea impartirii banilor si a celorlalte bunuri.

Am planuit demult aceasta zi. Cladirea mea cu paisprezece etaje are in spate o curte umbrita, unde mai organizam dejunuri in aer liber. Fiecare banut din averea mea l-am castigat cu sudoare, inteligenta si noroc, deci cheltuiala ei este dreptul meu exclusiv. Si impartirea ei ar trebui sa fie alegerea mea, dar sunt haituit.

De ce ar trebui sa-mi pese cine primeste banii? Nu ma intereseaza cine primeste banii, ci cine nu-i primeste. Prima mea sotie cu siguranta va veni cand se va citi testamentul. Sau poate nu? Precis inca mai joaca rolul primei sotii, indurerate si abandonate, care a fost schimbata pe un trofeu. Eram tineri, eu aveam 24 de ani si ea 18 cand ne-am casatorit.  Nu am stat cu ea decat doi ani. Am prins-o cu unul. Dupa ce s-a scuzat ca nu mai face, m-a prins ea cu una. Apoi ne-am separat, dar am avut mereu grija de copil, de Damon. Dupa cateva luni, m-am casatorit cu cea cu care m-a prins. Dupa noua luni, a nascut tot un baiat, care a murit la 10 ani. Apoi m-am casatorit cu Hellen cu care am facut doi copii, pe Ema si Stefan. Diferenta de ani dintre ei doi si Damon este de vreo 11 ani pentru Ema si 4 ani pentru Stefan. Damon are 29 de ani, Ema are 18 ani si Stefan are 25 de ani.

Rudele sotiilor mele sunt ca niste vulturi cu gheare la picioare, dinti ascutiti si ochi lacomi care se rotesc ametiti in asteptarea unor sume de bani nelimitate. Imi vine si acum sa rad cand imi aduc aminte cum spuneau ca eu o sa mor de dementa. Au vrut sa ma interneze la un spital de nebuni, pentru evaluare si tratament. Dar am si eu o gramada de avocati, pe care ii platesc destul de mult si uite asa… nu am mai fost internat.

Un testament este un document personal ce trebuie aratat numai dupa moarte. Sotiile si rudele acestora, in afara de copii, au fost facute sa creada ca grosul averii mele se va indrepta catre ele si mai putin pentru copiii mei.  Cred ca de saptamani intregi se tot roaga sa mor mai repede. E o chestiune de viata si de moarte pentru ei, fiidca toti au datorii. Testamentul care se afla in fata mea ar trebui sa-i faca bogati si sa puna capat certurilor. Oricum, la divortul de cele doua sotii, au primit destui bani din partea mea. Dar acest lucru s-a uitat, cu siguranta. Soacrele mele sunt cele mai rele. Si-au sfatuit fiicele ce sa faca, cum sa faca. Am terminat de scris testamentul in prezenta celor trei avocati dintre cei mai buni pe care ii am. Am semnat si am dat hartia mai departe. Avocatii si-au tinut rasuflarea in timp ce citeau. S-au uitat la mine si apoi pe rand, au semnat si ei. Au pus hartia intr-un plic si l-au sigilat.

Copiii au venit din nou la mine, dragii de ei. M-au iubit si eu ii iubesc la fel. Au fost singurii mei sustinatori. M-au ascultat si fiecare a ajuns cineva. Damon detectiv, Ema pictorita iar Stefan un mare fotbalist. Iar Bella, draga de ea, aceasta fiinta sensibila dar puternica in acelasi timp, sunt sigur ca va face ceva bun in viata. Ei patru formeaza familia mea. Nu mai am mult si simt asta. Viata mi se scurge usor din trup. Bella plange usor intr-un colt, Ema sta cu fratii ei in alt colt si sunt atat de tristi, ca mi se rupe sufletul in doua. Dar toate astea se vor termina, ei isi vor trai viata in continuare si ma vor uita. Eu sper sa nu, macar pentru faptul cat i-am ajutat. Dupa ce copiii au plecat, am mai vorbit putin cu avocatii mei si apoi am adormit.

CAPITOLUL 25 – UN NOU MEMBRU AL FAMILIEI

BELLA POV

Nu am avut o noapte deloc usoara. M-am trezit in repetate randuri, am avut franturi de vise urate si imi era si teama de ceea ce voi discuta astazi cu ceilalti din casa. Nu mai aveam stare, asa ca m-am spalat, m-am imbracat si am ieit din camera, mergand tiptil ca sa nu trezesc pe nimeni. Am coborat scarile si deodata am auzit pe cineva vorbind. M-am apropiat usor si l-am vazut pe Damon in living, vorbind cu un catel, incercand sa-l scoata afara din casa. M-am dat mai deoparte si l-am urmarit.

DAMON  POV

– Haide dulceata. Vino dulceata.

Am deschis usa de la intrare si am incercat sa chem animalul sa iasa afara. M-am cam plictisit sa ma trezesc in fiecare dimineata sa o  scot la pisare. Uff.

– Haide dulceata, du-te la o mica plimbare. Haide, du-te. Vino la usa, unde te duci?

Catelul s-a dus langa canapea si si-a ridicat piciorul.

– Stop, nu. Stai. Lasa piciorul jos. Piciorul jos am zis. Asa, haide. Nu, maimutoi tampit.

Am alergat si l-am apucat de coada.

– Te-ai pisat pentru ultima oara aici, ai inteles?

L-am intors cu fata spre mine si-l tineam departe de haine. Nu mi-am dat seama ca nu apucase sa faca de tot, asa ca ce a mai ramas in el, a dat pe mine.

– Oh, maimutoi cu urechi de caine.

Am deschis usa si l-am dat afara.

– Nesimtitule.

– Neata Damon.

– Stefan!

– Unde e cainele?

– Care? Cum arata? Ala cu fata adorabila? am intrebat eu amuzat. Sper sa il gasesti. Il iubesc pe cainele ala.

– Damon, tu nu iubesti nimic.

Stefan iesi afara sa-si ia odorul.

– Pocitanie de caine.

Dupa cateva minute, Stefan intra nervos cu javra lui in brate. Mirosea ingrozitor.

– Hei, uite-ti catelul. Unde l-ai gasit? am intrebat eu amuzat.

– La casa vecina, intr-o cutie de gunoi. Manca cacat dintr-un scutec.

– Ups.

– Homalau fatalau nenorocit.

– Cu mine vorbesti? l-am intrebat eu.

– Cu tine idiotule. Daca nu stii sa ai grija de animale, de ce te mai bagi?

– Asculta fratior mai mic. In primul rand, javra ta s-a pisat langa canapea si in al doilea rand, nu am de gand sa-ti suport tie toate tampeniile. Asa ca i-ati javra la tine in camera. Sa nu mai vina dimineata la mine sa ma linga pe gura. Bleah, ptiu!

– Cainele asta ramane aici, Damon si incearca sa-l accepti.

– Ma mai gandesc.

– Nu fi rau. Uite, imi retrag toate cuvintele urate pe care ti le-am spus mai devreme.

– Mmm… bine. Daca vrei sa te iert complet, atunci curata mizeria facuta de el.

– Esti incredibil Damon.

– Stiu fratioare si te iubesc asa cum iubesc telecomanda.

Trecu pe langa mine si isi duse catelul in camera. Ce amuzant a fost. Am plecat in camera sa ma pregatesc pentru o noua zi.

 

CAPITOLUL 24 – FERICIREA NU ESTE PENTRU MINE

BELLA POV

– Mikael, mai avem mult pana acasa?

– In 20 de minute ajungem. O luam pe alt drum, de aceea nu-l cunosti. Esti emotionata?

– Da. Ce o sa spuna copiii tai cand o sa ma cunoasca? Ema nu ma place si ..

– Stai linistita. Am vorbit cu ei la telefon si le-am spus sa se poarte frumos….

Nici nu a apucat sa termine propozitia, ca se apuca de camasa, in dreptul inimii si se stramba.

– Esti bine? Mikael?

– John, du-ma la spital. Repede.

Mi-am tinut rasuflarea. Ceva se intampla. Deci el nu lua pastilele pentru stomac ci pentru .. inima. E bolnav.

– Bella, linisteste-te. O sa fiu bine.

– De ce mai mintit? De ce nu mi-ai spus? am soptit eu privindu-l in ochi.

– Nu am vrut sa-ti faci griji. Sa nu-ti fie teama. O sa am grija de tine in continuare.

– Nu-mi pasa de asta. Imi pasa de tine. Nu vreau sa patesti ceva. Mikael?

– John, mai repede. Ma simt rau.

Mikael se intoarse cu spatele la mine si se apleca, luand pozitia de ghemuit si se stranse tare de camasa. Am inceput sa plang de frica. Se rezema de bancheta si privi in fata. Lacrimile curgeau si m-am sters cu mana ca un copil mic. Ma privi trist si ma lua de mana, tinandu-ma strans.

– Sunt bolnav Bella. Dar asta nu ma impiedica sa am grija de tine in continuare.

– Taci, te rog. Nu vreau sa ai grija de mine. De tine cine are grija? Vreau sa te faci bine Mikael. Nu ma lasa singura.

– Micuto!

– Am ajuns domnule, spuse John, soferul personal al lui Mikael.

– Te rog du-o pe Bella acasa, spuse Mikael.

– Nu, merg cu tine, am spus eu.

– Bella..

– Merg cu tine si gata.

Am coborat repede din masina si impreuna cu John, l-am ajutat sa coboare. Am urcat treptele iar in fata usii spitalului, cazu gramada pe ciment. Am tipat si am deschis usa spitalului strigand dupa ajutor. Mai multi medici au venit repede, iar o asistenta striga dupa cineva sa aduca o targa. M-am lasat in genunchi si nu stiam ce sa fac mai intai. El se stramba de durere si incepu sa gafaie. Isi stranse ochii si cu mana cauta mana mea. I-am strans mana ca sa ma simta aproape. Am ridicat privirea si l-am vazut pe John vorbind la telefon. Am aflat mai tarziu ca vorbea cu copiii lui Mikael.

– Oh Doamne, Mikael. Rezista.

– Dati-va la o parte, spuse un medic.

M-am ridicat si le-am facut loc medicilor. Mikael a fost asezat pe targa si dus intr-o sala. Mi-au inchis usa in nas cand am vrut sa intru, apoi am vazut pe usa o placuta cu scris mare: Acces Interzis! John ma trase de acolo si ma duse pe hol. M-am asezat pe o banca si am inceput sa plang. Dupa 15 minute m-am ridicat si am inceput sa ma plimb neavand stare.

– John, cum e tata?

Am tresarit cand am auzit vocea Emei. Nici nu se uita la mine. Sau poate ca nu m-a vazut. In spatele ei erau doi baieti, la fel de speriati ca si ea. Am presupus ca sunt copiii lui, Stefan si Damon. Amandoi erau inalti, cu corp atletic, unul cu parul saten deschis iar celalalt brunet cu ochii verzi-albastri. Nu-i stiam dupa nume. Niciunul dintre ei nu s-a uitat spre mine.

– Nu stiu domnisoara, raspunse John, soferul.

– Dar ce s-a intamplat? intreba unul din baieti.

– Nu stiu sigur, dar cred ca a facut un atac de cord ceva.

– Unde este fata? intreba Ema.

John arata spre mine iar Ema se incrunta. Am incurcat-o. Veni spre mine furioasa.

– Stiai despre asta nu? Stiai ca este bolnav si ai vrut sa profiti de el pentru ca este bogat nu?  ma intreba ea furioasa.

– Nu este adevarat Ema.

– Taci. Esti o intrusa. Te bucuri ca este pe moarte nu? Ca sa ai acces la banii lui. Esti o tarfa.

– Ema, linisteste-te, spuse unul din baieti care veni spre noi.

– Damon, este o profitoare. Uite, ea este faimoasa Bella, care i-a sucit mintile tatei. Mai bine pleci de unde ai venit Bella. Nu avem nevoie de tine aici. Sper sa nu te mai vedem niciodata. Pleaca! striga ea la mine.

Am lasat privirea in jos speriata si am inceput sa plang. Incepuse sa ma doara burta. Saracutul bebe, prin cate trebuie sa treaca. Dar plec. Asa este cel mai bine. Nu am luat decizia corecta venind cu Mikael. Am crezut ca ceva se va schimba in bine, dar m-am inselat. Mai bine plec. Nu vreau sa se certe o familie din cauza mea.

– O sa plec. Vreau intai sa vad cum se simte Mikael si apoi plec. Nu vreau sa va certati din cauza mea. Eu nu am facut nimic.

– Da sigur.

Intre timp veni un medic si intreba daca noi suntem familia lui Mikael. Toti s-au adunat, numai eu m-am retras intr-un colt. Nu faceam parte din familia lui.

– L-am stabilizat, dar va anunt ca nu va fi pentru mult timp asa. Este grav bolnav. Cred ca stiti asta. Imi pare rau, dar in zilele urmatoare asteptati-va pentru ce este mai rau. Acum vrea sa va vada, pe toti. Va rog sa intrati cate unul si sa nu-l lasati sa vorbeasca prea mult. Are nevoie de odihna.

Ema se duse prima. Imi era mila de ea. Chiar eram o profitoare. Am profitat de bunatatea lui Mikael, de a ma ajuta. Intre timp, celalalt baiat cu parul deschis la culoare se apropie de mine si ma fixa cu privirea.

– Buna, eu sunt Stefan. Imi pare bine de cunostinta.

– Buna, sunt Bella, am spus eu intinzand mana.

– Nu te supara pe Ema, asa este ea.

– Are dreptate, nu trebuia sa vin. Mai bine plec.

– Nu, tata vrea sa vorbeasca cu toti.

– Eu nu fac parte din familie Stefan, deci nu cred ca vrea sa vorbeasca cu mine.

– Nu pleci pana nu vorbesti cu el, spuse celalalt baiat venind spre noi.

– Stefan, tu urmezi, spuse Ema.

– Cum se simte, ce ti-a spus? intreba Stefan.

– Intra si vorbeste cu el, spuse Ema. Va vorbi cu fiecare, spuse ea uitandu-se la mine.

Am inteles. Deci nu puteam pleca asa cum planuisem. Ma simt de parca as fi o fugara. Il priveam pe Damon care se asezase pe banca, tinandu-si capul in maini. El a fost singurul care nu prea a vorbit. I-am multumit in gand ca nu s-a luat de mine. Ema se asezase langa Damon si puse capul pe umarul lui. Plangea. Ma uitam la ei doi, frate si sora, cat de mult tineau unul cu celalalt si cat de mult tineau la fimila lor. Ma simteam atat de prost. Dupa ce Stefan aparu, Damon intra la tatal lui. Stefan se aseza langa Ema si o lua in brate. Pareau ganditori amandoi. Nu si-au vorbit unul altuia. Ei comunicau si cand taceau.Din cand in cand Ema imi arunca cate o privire iar Stefan la fel. Cred ca Mikael le-a spus ceva de mine. Nu mi-au vorbit. Dupa ce Damon iesi, trecu pe langa mine fara sa ma priveasca.

– Intra, imi spuse el.

Vocea lui era moale si m-a surprins ca nu a fost rautacios. El a stat cel mai mult, cred ca aproape jumatate de ora. Am tras aer in piept si am intrat. Mikael era intins in pat, cu ochii inchisi. Am inchis usa usor si am ramas rezemata de ea.

– Intra Bella, apropie-te, spuse el cu o voce pe care nu o recunosteam. Chiar atat de rau era boala lui?

M-am asezat pe pat si am asteptat. Nu puteam sa scot nici un cuvant. Ii analizam fiecare particica a fetei. S-a schimbat atat de mult intr-un timp atat de scurt. Era atat de palid. Cand a deschis ochii, m-am speriat si el a zambit. Mi-a luat mana intr-a lui. Era calda, chiar foarte calda, de parca avea febra.

– Te doare? am intrebat eu.

– Nu ma mai doare nimic. Sunt sedat, spuse el incet.

– De ce nu mi-ai spus nimic? De ce ai tacut? l-am intrebat eu.

– Nu am vrut sa stii niciodata. Nu vroiam sa-ti stric vacanta.

– Nici macar nu mi-am dat seama ca esti bolnav. Ai spus ca pastilele sunt pentru altceva si eu chiar te-am crezut. Ma simt atat de prost.

– Nu ai pentru ce Bella. Eu ma bucur ca am putut sa-ti ofer o vacanta asa cum meritai. Ma bucur ca am putut sa-ti ofer putina liniste. Bella, eu am ajuns la sfarsit. Sunt bolnav de mult timp. Vroiam sa fiu fericit atat timp cat mai aveam de trait.

– Deci m-ai folosit? Nu ti-a pasat de mine deloc? Nu ti-a pasat ca eu incepusem sa am incredere in tine? Asta este? Mai luat din Forks ca sa te distrezi cu mine?

– Nu. nu, nu! Nu gandi asa. Tot ce am spus ca vreau pentru tine este adevarat. Cand ti-am spus ca vreau sa-ti ofer ajutorul meu, ti-am spus adevaraul. Nu m-am gandit niciodata sa te folosesc. Imi pare rau daca gandesti asa. Te inseli Bella.

– Si acum? Ce o sa se intample cu mine? Am ramas din nou singura, am spus eu si am inceput sa plang.

– Nu plange draguto. Ii face rau bebelusului. Chiar daca eu nu o sa mai fiu, vei primi ajutor in continuare. Trebuie sa te tii si tu de promisiunea facuta. Adica sa te intorci la scoala, sa dai la facultate, sa te angajezi. Apropo, locul de munca de care ti-am zis, la compania mea, este liber si te asteapta. Vreau sa-ti ofer o viata mai buna, ca tu sa ai ce sa-i oferi copilului tau.

– Multumesc Mikael pentru toate astea, dar copiii tai? Ei ma urasc.

– Nu o sa mai fie asa. Am vorbit cu ei, le-am spus cate ceva despre tine si vei primi sprijin si din partea lor.

– Ce le-ai spus despre mine?

– Nu multe. Generalitati doar. Nu am intrat in amanunte.

– Bine. Nu vreau ca ei sa stie prin ce am trecut. Dar Mikael, nu pot accepta tot ce imi propui. Ma simt ca o intrusa in casa ta, in familia ta…

– Nu trebuie sa gandesti asa. Te rog, fa-mi pe plac si o sa vezi ca o sa-ti fie mai bine. Vreau doar sa ma asculti. Si te poti apropia de copiii mei. Sa stii ca ei nu sunt rai. Ema nu este asa cum o cunosti. Este o fata buna, doar ca a fost luata prin surprindere. Iar baietii, sunt foarte de treaba. O sa ai de furca cu Damon, este un tip mai dur, mai cinic dar nu trebuie sa-ti fie teama de el. O sa ajungeti sa va intelegeti bine. Bella, am o rugaminte la tine.

– Daca pot?!

– Sa stii ca Damon, ete detectiv particular. Atunci cand vei fi pregatita, vreau sa-i spui despre ceea ce ti s-a intamplat. Ii poate gasi pe nemernicii aia.

Mi s-a strans inima cat un purice cand mi-am amintit de ei.

– Nu cred ca pot Mikael. Este rusinos sa-i spun lui Damon ce mi s-a intamplat.

– Nu-ti cer sa-i dai detalii. Doar spune-i ce crezi tu, dar da-i amanunte despre ei. Hai ca esti fata descurcareata si puternica. Poti sa-i faci fata. Promite-mi.

– O sa ma gandesc.

– Nu te mai gandi. Promite-mi ca-i vei spune. Promite-mi acum.

– Bine, iti promit ca-i voi spune lui Damon, atunci cand voi fi pregatita.

– Multumesc.

– Pot sa te mai vizitez?

– Oricand, atat timp cat mai sunt in viata.

– Te rog, nu mai vorbi asa.

– Asta este adevarul si stiu ca doare. Te poti duce acasa cu ceilalti, vei locui in casa mea si vei face tot ce ti-am spus. In privinta banilor, sa nu-ti faci probleme, vei avea destui ca sa te pui pe picioare. Ii vei folosi cum crezi tu de cuviinta, dar cu cap.

– Nu vreau sa vorbim despre bani Mikael.

– Lasa-ma sa fac lucrurile cum vreau eu Bella.

– Eu nu am nici un cuvant de spus?

– Nu. Pana mor, nu ai nici un cuvant de spus.

M-am ridicat de pe pat si am vrut sa plec. Dar m-am oprit, m-am intors si l-am pupat pe frunte. I-am multumit pentru tot si am iesit. Toti stateau pe banca si ma priveau. Am inghitit in sec si am lasat privirea in jos. Damon s-a ridicat primul.

– Acum sa mergem acasa, spuse el si-mi facu semn sa-l urmez.

Am oftat si am plecat toti. Nimeni nu a scos nici un cuvant. Damon mi-a facut semn sa urc in masina lui, mi-a deschis portiera din fata fara sa ma priveasca. Eram si jenata de felul cum eram imbracata. Cu rochita alba, scurta pana la genunchi, cu sandalute.. parca mergeam in club. Imi era rusine ca mi se vedeau picioarele in halul asta. Am incercat sa trag de rochie, peste genunchi.

– Lasa rochia aia, am vazut destule picioare, nu trebuie sa-ti fie rusine, spuse Damon zambind.

Am rosit si mi-am intors privirea spre geamul din partea mea. Stefan si Ema nu au scos un cuvant tot drumul. Damon conducea repede si aveam senzatia ca o sa vomit. A dat drumul la muzica si am inceput sa ma mai relaxez. M-am lasat pe spate si cred ca am adormit.

– Trezeste-te porumbita. Ai ajuns la cuib.

O voce soptita imi rasuna usor in urechi. Era atat de aproape de mine, incat ii simteam respiratia calda, care ma gadila in urechi. Am deschis ochii speriata si de buimaca ce eram, am dat cu capul de portiera. Mi-am dat seama pe urma ca era Damon. M-am strambat si m-am frecat cu degetele in locul in care ma lovisem. Am auzit un raset usor. Cobori din masina si-mi deschise portiera. Ema si Stefan intrasera deja in casa. Mi-am luat poseta si am ramas neclintita langa masina. Nu vroiam sa intru. Mi se parea ca inauntru, in casa, era un cuib de viespi. John era in spatele nostru, scotea bagajele mele si le ducea in casa. Damon veni langa mine.

– Vrei sa innoptezi aici? Stiu ca este frumos sa dormi sub cerul liber, visand la stele, luna sau mai stiu eu ce… dar nu-i nimic mai bun decat un pat.

Am vrut sa deschis gura sa spun ceva, dar nu stiam ce. Asa ca am inchis-o la loc. L-am privit. Era atat de aproape de mine… si mare prostie ca l-am privit direct in ochii lui verzi-albastri, pentru ca m-am pierdut in ei. El s-a incruntat.

– Am ceva pe fata? Au ceva ochii mei?

Am inceput sa rad infundat si mi-am lasat privirea in jos.

– Esti draguta cand rosesti. Dar hai in casa, acolo ma poti privi ore intregi. Promit ca stau locului, spuse el amuzat.

– Damon…

– Da, da, stiu. Te simti prost, bla, bla, bla. Hai sa intram.

Ma lua de brat cand a vazut ca eu nu am facut nici un pas. Nu m-am impotrivit. Ce-o fi o fi. Am intrat in casa, iar Ema si Stefan ne asteptau in salon.

– Bella, te poti duce in camera ta. Maine dimineata ne intalnim cu totii jos si vom sta de vorba. Noapte buna, spuse Ema si trecu pe langa mine.

– Noapte buna, am spus eu celorlalti.

– Somn usor, imi spuse Stefan.

– Idem, spuse Damon.

Deja era frustrant felul cum se comporta cu mine. A spus bine Mikael ca voi avea de furca cu Damon. Dar daca il evit, poate ma lasa in pace. Am ajuns in camera mea, am facut dus, m-am schimbat si m-am bagat in pat. Of. Ce viata. Trec prin perioade atat de grele. Poate voi gasi o cale sa fie mai bine. Sunt o straina printre straini. Sunt singura cu puiul meu. Mi-am dat seama ca fericirea nu este pentru mine.

CAPITOLUL 23 – DETECTIV PARTICULAR

DAMON  POV

 

In drum spre casa, am primit un telefon in care eram anuntat ca am de lucru. Trebuia sa aflu cateva informatii despre o fata disparuta. Am 1 an de cand mi-am deschis o firma de detectivi particulari si sunt destul de solicitat. Lucrez mai mult noaptea, exact ca liliecii. Asa ca nu o voi vedea pe Bella in seara asta. Nu-i nimic. Asta poate sa mai astepte. Primisem indicii care ma duceau la cineva care o cunostea pe fata disparuta. Am intrat repede in curte, mi-am luat masina si am plecat. Tata inca nu se intorsese acasa.

M-am dus spre strada care mi-a fost mentionata la telefon, cautand casa unde puteam gasi raspunsurile. Si am gasit-o. Era o casă maronie, veştejită, ce avea în faţă un gazon maroniu, veştejit. Iarba dispăruse pe o porţiune mare în jurul unui palmier nemilos. Pe prispă se afla un balansoar singuratic, iar adierea de seara făcea ca ramurile unui copac  să lovească ritmic în pereţii  plini de crăpături. Un rând de haine gălbuie, doar pe jumătate spălate, dansau pe o sârmă ruginită din curtea vecină.

Am mai condus vreo cincizeci de metri, mi-am parcat maşina pe trotuarul de vis-a-vis şi m-am întors pe jos.

Casa avea o uşă dublă, cea exterioară fiind de fapt, o plasă contra ţânţarilor. Soneria nu funcţiona, aşa că am bătut în cadrul de lemn al primei uşi. S-a auzit târşiitul unor paşi înceţi, uşa interioară s-a deschis şi am văzut în camera prost luminată o femeie firavă care şi-a suflat nasul când a deschis uşa. Avea o faţă cenuşie şi buhăită, păr lăţos, care nu era nici şaten, nici blond, era prea potolit pentru a fi roşu şi prea murdar pentru a fi gri.

Corpul era înfăşurat într-un halat de baie diform, care nu mai avea de multă vreme culoare sau croială. Nu era decât ceva care o acoperea. I se vedeau foarte clar degetele de la picioare prin papucii bărbăteşti, de piele maron, tocită.

― Doamna Florian? Doamna Jessie Florian?

― Îhî, s-a auzit un sunet părăsind gâtul, ca un bolnav care se dă jos din pat.

― Sunteţi doamna Florian, cea al cărei soţ a fost mai demult patronul unui local numit Florian’s Dream? Mike Florian?

Folosind degetul mare, şi-a aşezat o şuviţă de păr peste una din urechile ei mari. Apoi a zis cu o voce grea, înfundată:

― Ce? Cum? Mike s-a dus de cinci ani. Cine ziceai că eşti?

Paravanul contra ţânţarilor era încă închis cu un cârlig.

― Sunt detectiv, am spus. Aş dori câteva informaţii.

S-a uitat fix la mine timp de un minut, minut lung şi deprimant. Pe urmă, cu efort, a scos cârligul şi s-a întors cu spatele la uşă.

― Intră, atunci. N-am avut mult timp să fac curat, a scâncit. De la poliţie, a?

Am păşit înăuntru şi am pus cârligul la loc. Un radio mare zumzăia în stânga uşii, într-un colţ al camerei. Era singurul obiect de valoare vizibil. Părea nou-nouţ. În rest, numai gunoaie: mobilă murdară, aşezată în dezordine, un balansoar de lemn, copie a celui de pe prispă, o masă pătată în cealaltă cameră, amprente uleioase pe uşa batantă de la bucătărie. Câteva lampadare uzate, cu abajururi care odinioară fuseseră înzorzonate, dar care acum erau la fel de vesele ca rablele care mai circulă încă pe străzi.

Femeia s-a aşezat în balansoar, şi-a legănat papucii şi m-a privit. M-am aşezat la capătul canapelei şi m-am uitat la radio. M-a văzut. O falsă veselie, la fel de slabă ca ceaiul chinezesc, i s-a arătat pe faţă şi în voce:

― E singurul meu amic, a zis, apoi a chicotit. Mike a călcat strâmb? Pe mine nu mă prea vizitează poliţia.

Chicotul necontrolat avea substrat alcoolic. M-am lăsat pe spate şi am dat de ceva tare, mi-am răsucit mâna şi am descoperit că era o sticlă de gin goală. Femeia a chicotit din nou.

― A fost o glumă, a spus, dar sper din suflet că sunt o grămadă de târfe blonde acolo unde se află el acum. Cât timp a fost aici nu s-a săturat niciodată de ele.

― Eu mă gândesc mai mult la o roşcată, am zis.

― Cred că şi din astea i-ar prinde bine. Ochii ei nu mi se mai păreau la fel de tulburi acum. Nu-mi amintesc. Te gândeşti la o roşcată anume?

― Da. O cheamă Cornelia. Nu ştiu ce nume de familie folosea, dar nu era, oricum, cel adevărat. M-au angajat bătrânii ei să o găsesc. Localul dumneavoastră e acum un restaurant plin de alcoolici, şi, bineînţeles, cei de acolo n-au auzit de ea. Aşa că m-am gândit la dumneavoastră.

― Bătrânii ei nu s-au prea grăbit s-o caute, a spus femeia, gânditoare.

― Ies şi ceva bani din treaba asta. Cred că va fi nevoie s-o găsesc ca să pun mâna pe ei. Banii fac bine memoriei.

― La fel ca şi băutura. E cam cald, nu? Da’ ai spus că eşti copoi.

Ochii vicleni, faţa atentă, neclintită. Picioarele din papucii bărbăteşti nu se mai mişcau.

Am ridicat sticla moartă şi am scuturat-o. Apoi am aruncat-o într-o parte şi am scos din buzunarul de la spate sticla de whisky pe care o luasem din masina. Mi-am pus-o pe genunchi. Ochii ei s-au blocat într-o privire neîncrezătoare. Apoi o bănuială a început să i se furişeze în suflet ca o pisică, dar cu mai mult zgomot.

― Nu eşti poliţai, a şoptit. Nici un poliţai nu cumpără aşa ceva. Care-i poanta, dom’le?

Şi-a suflat din nou nasul, folosind una dintre cele mai murdare batiste pe care mi-a fost dat să le văd vreodată. Ochii i-au rămas aţintiţi asupra sticlei. Bănuiala s-a luptat cu setea, iar setea a câştigat. Ca-ntotdeauna.

― Cornelia era dansatoare şi cântăreaţă. Nu cumva o cunoaşteţi? Deşi nu cred că mergeaţi prea des la local.

Ochii de culoarea algelor priveau sticla. O limbă încărcată i-a umezit buzele.

― Doamne, asta da băutură, a oftat ea. Nu-mi pasă cine eşti. Dar ţine-o bine, meştere. Nu e momentul să-ţi cadă ceva din mână.

S-a ridicat şi, legănăndu-se ca o raţă, a ieşit din cameră şi s-a întors cu două pahare groase, murdare.

― Fără combinaţii. Bem doar ce-ai adus. I-am turnat o porţie care pe mine m-ar fi dat gata.

A apucat-o privind pofticioasă, a înghiţit-o ca pe o aspirină şi s-a uitat la sticlă, i-am mai turnat o porţie şi mi-am pus şi mie puţin. Şi-a luat paharul şi s-a aşezat în balansoar. Ochii ei erau deja cu două nuanţe mai închişi la culoare.

― Dom’le, chestia asta dispare repede la mine, a zis. N-apucă să facă valuri în pahar. Despre ce vorbeam?

― Despre o roşcată pe nume Cornelia, care lucra la localul vostru.

― Mda.

A biruit şi a doua porţie. M-am deplasat şi am pus sticla la capătul dinspre ea al canapelei.

A înşfăcat-o.

― Mda. Cine ziceai că eşti?

Am scos o carte de vizită şi i-am dat-o. A citit-o cu limba-ntre dinţi, a aşezat-o pe masa de alături şi a pus paharul gol peste ea.

― Mda, un particular. N-ai zis aşa, meştere. M-a atenţionat cu degetul, un reproş glumeţ. Da` băutura spune că eşti totuşi un băiat bun. În cinstea crimei!

Şi-a umplut paharul pentru a treia oară şi l-a golit. M-am aşezat, am început să învârt o ţigară între degete şi am aşteptat. Sau ştia ceva sau nu. Dacă ştia ceva, atunci putea să-mi spună sau nu. Simplu.

― Era o roşcată drăguţă, a zis încet, cu vocea îngroşată de alcool. Mda, îmi aduc aminte de ea. Cânta şi dansa. Avea picioare frumoase şi nu şi le ascundea. S-a cărat undeva. De unde să ştiu eu ce fac târfele astea?

― Păi, nu prea mi-am închipuit că o să ştiţi, i-am zis. Dar era normal să vin să vă întreb, doamnă Florian. Mai serviţi nişte whisky, pot să dau fuga să mai aduc dacă se termină.

― Tu nu prea bei, a zis brusc.

Am pus mâna în jurul paharului şi am înghiţit conţinutul suficient de încet, încât să pară mai mult decât era.

― Unde sunt babacii ei?

― Ce importanţă are?

― Bine, a rostit dispreţuitoare. Toţi copoii e la fel. Bine, frumosule. Orice tip care-mi dă de băut, îmi e prieten. S-a întins după sticlă şi şi-a pregătit a patra tură. N-ar trebui să mă trag de şireturi cu tine. Dar când îmi place de cineva, fac orice pentru el, dacă îmi convine. S-a hlizit. Era drăguţă ca o cadă de baie. Ţine-te bine de scaun şi ai grijă să nu cazi în gropi, mi-a zis. Am o idee.

S-a ridicat din balansoar, a strănutat, cât pe-aci să-i cadă halatul, l-a prins repede în jurul burţii şi m-a privit cu răceală.

― Nu trage cu ochiul, a spus şi a ieşit din nou din cameră, lovind tocul uşii cu umărul.

Am auzit paşii împleticiţi îndreptându-se către partea din spate a casei.

Crengile unui copac loveau monoton în peretele din faţă. Dintr-o parte se auzea vag fâşâitul hainelor înşirate pe sârmă.  În colţ, radioul mare, nou şi frumos şoptea despre dans şi dragoste pe un ton dulce şi dureros ca cel al unui bocet.

Apoi, din spatele casei s-au auzit diverse zgomote. Un scaun răsturnat, un sertar tras prea mult care s-a vărsat pe jos, cotrobăieli, izbituri şi blesteme. Apoi, sunetul unei chei întoarse în broască şi scârţâitul unui capac de ladă ridicat. Noi căutări şi bufnituri. O tavă a aterizat pe jos. M-am ridicat de pe canapea, m-am strecurat în sufragerie şi de acolo într-un hol scurt. Am privit de după o uşă deschisă.

Se afla înăuntru, legănându-se în faţa lăzii, încercând să apuce ceva din ea, apoi aruncându-şi nervoasă părul pe spate. Era mai beată decât credea. S-a aplecat şi s-a proptit de ladă, tuşind şi oftând. Apoi s-a lăsat pe genunchii noduroşi şi a vârât ambele mâini în ladă.

Când le-a scos, ţinea ceva în mâinile tremurânde. Era un pachet gros, decolorat de trecerea vremii, legat cu bandă adezivă roz. Încet, cu gesturi neîndemânatice, a desfăcut banda. S-a aplecat din nou pentru a ascunde un plic în partea dreaptă a lăzii. A lipit banda la loc, cu mişcări nesigure.

M-am furişat înapoi şi m-am aşezat pe canapea. Respirând zgomotos, femeia a revenit în cameră şi a rămas în uşă, clătinându-se, cu pachetul în mână. Mi-a rânjit triumfătoare şi a aruncat pachetul, care a aterizat la picioarele mele. Legănându-se, s-a întors la balansoar, s-a aşezat şi s-a întins după băutură. Am ridicat pachetul de pe podea şi am desfăcut banda roz.

― Uită-te la ele, a zis icnind. Poze din ziare. Nu că ar fi ajuns vreuna din târfe în ziar dacă n-ar fi trecut mai întâi pe la poliţie. Toţi ăştia sunt de la local. Asta-i tot ce mi-a lăsat ticălosul ― astea şi hainele lui vechi.

Am răsfoit prin teancul de poze strălucitoare ce înfăţişau bărbaţi şi femei prinşi în timpul dansului. Bărbaţii aveau trăsături ascuţite, de nevăstuică, şi erau îmbrăcaţi în tricouri şi pantaloni scurţi sau în costume extravagante, de clovn. Artişti ocazionali, lipsiţi de talent. Femeile aveau picioare frumoase şi îşi arătau pulpele cam prea mult. Dar feţele lor erau la fel de lipsite de trăsături, ca haina unui funcţionar de stat. Blonde, brunete, cu ochi mari, de vacă, cu privire prostească, ţărănească. Ochi mici şi neastâmpăraţi, în care se citea lăcomia vagabondului din stradă. Câteva erau evident vicioase. Una sau două ar fi putut avea păr roşcat. Nu-ţi puteai da seama din poze. Le-am privit degajat, fără interes, şi am lipit banda la foc.

― N-am de unde să le ştiu pe-astea, am zis. De ce să mă uit la ele?

Mi-a rânjit de deasupra sticlei pe care mâna ei dreaptă o strângea tremurând.

― Păi n-o cauţi pe Cornelia?

― E printre ele?

O umbră de viclenie i s-a aşternut pe faţă, dar nu s-a simţit prea bine acolo, aşa că a fugit în altă parte.

― N-ai o poză de-a ei, de la bătrâni?

― Nu.

Asta a deranjat-o. Orice fetiţă are pe undeva o fotografie, fie şi numai una în care e îmbrăcată cu o rochiţă scurtă şi are o fundă în păr. Ar fi trebuit să o am.

― Iar a început să nu-mi mai placă de tine, a zis femeia, aproape în şoaptă.

M-am ridicat cu paharul în mână şi l-am pus lângă al ei, pe marginea mesei.

― Toarnă-mi şi mie un gât înainte de a goli sticla.

A întins mâna după pahar, iar eu m-am întors, am mers repede prin sufragerie şi hol până la dormitorul bramburit în care se aflau lada deschisă şi tava trântită pe jos. O voce a strigat ceva în urma mea. Am vârât mâinile în dreapta lăzii, am simţit un plic şi l-am scos rapid.

Când m-am întors în cameră, am văzut că se ridicase de pe scaun, dar nu făcuse decât doi-trei paşi. Avea în ochi o licărire ciudată. O licărire ucigaşă.

― Stai jos, am lătrat la ea.

A clipit de două ori şi a încercat să-şi ridice nasul cu buza de sus, ocazie cu care mi-a arătat câţiva dinţi murdari într-un rânjet iepuresc.

O bătrânică minunată. Îmi plăcea să stau cu ea. Îmi plăcea s-o îmbăt ca să-mi ating scopurile sordide. Eram un tip straşnic. Eram bucuros că sunt aşa cum sunt. În meseria mea te loveşti de tot soiul de porcării, dar mie cam începuse să mi se facă greaţă.

Am deschis plicul pe care îl ţineam în mână şi am scos o fotografie lucioasă. Era la fel ca celelalte şi totuşi diferită, mult mai drăguţă. De la brâu în sus, fata purta un costum de arlechin. Sub coiful alb cu moţ negru în vârf, zulufii aveau o nuanţă închisă care ar fi putut fi roşie. Era fotografiată din profil, iar ochiul care se vedea părea vesel. N-aş putea spune că era o fată minunată şi inocentă; de altfel, nu mă pricep prea bine la asta. Dar era drăguţă. Oamenii se purtaseră frumos cu ea, cel puţin pentru mediul în care se învârtea. Totuşi, avea o figură foarte comună, iar frumuseţea ei era de duzină. Puteai vedea o grămadă ca ea pe orice stradă, la ora prânzului.

De la brâu în jos, poza arăta în principal picioare, picioare foarte frumoase, că veni vorba. În colţul din dreapta jos, scria:. „A ta, pentru totdeauna ― Cornelia”.

I-am arătat-o femeii, de la distanţă. S-a întins după ea, dar n-a ajuns.

― De ce ai ascuns-o?, am întrebat.

N-a emis nici un sunet, în afara respiraţiei greoaie. Am pus fotografia înapoi în plic şi plicul în buzunar.

― De ce ai ascuns-o?, am întrebat iar. Ce o face deosebită faţă de celelalte? Unde e fata?

― E moartă. Era o fată bună, dar a murit, copoiule. Cară-te.

Sprâncenele ei pătate şi groase s-au mişcat în sus şi în jos. Mâna s-a deschis, sticla de whisky a alunecat pe podea şi a început să se verse. M-am aplecat ca să o ridic. A încercat să-mi tragă un şut în faţă. M-am ferit.

― Asta tot nu explică de ce ai ascuns-o, am zis. Când a murit? Cum?

― Sunt o biată bătrână bolnavă, a mormăit ea. Cară-te, ticălosule.

Am rămas uitându-mă la ea, fără să zic nimic, fără să mă gândesc la ce anume aş putea spune. Am făcut un pas şi am pus sticla, acum aproape goală, pe masa de alături.

Ea se uita fix la covor. În colţ, radioul murmura plăcut. Afară a trecut o maşină. O muscă a intrat bâzâind pe una din ferestre. După un timp, femeia şi-a mişcat buzele şi a început să vorbească podelei, o înşiruire fără sens de cuvinte. Apoi, a râs şi şi-a dat capul pe spate; din gură îi curgea saliva. Mâna dreaptă s-a întins după sticla pe care a golit-o, lovindu-şi dinţii. După ce s-a golit de tot a ridicat-o, a scuturat-o şi a aruncat-o spre mine. Sticla s-a dus într-un colţ, s-a rostogolit pe covor şi s-a oprit lovind pragul cu un zgomot înfundat.

Mi-a rânjit încă o dată, apoi ochii s-au închis şi a început să sforăie.

Poate că se prefăcea, dar nu-mi mai păsa. Mă simţeam brusc obosit, foarte obosit. M-am dus la uşă, am deschis-o şi am ieşit. Radioul încă mai murmura în colţul lui şi femeia încă mai sforăia în scaunul ei. M-am uitat repede la ea, peste umăr, înainte de a închide uşa.

Avea ochii tot închişi, dar ceva îi lucea sub pleoape. Am coborât scările şi am mers pe drumul crăpat ce ducea în stradă.

Una din perdelele casei vecine era trasă şi o faţă îngustă şi concentrată era lipită de geam, privind afară; era faţa unei bătrâne cu păr alb şi nas ascuţit.

„Bătrâna Spioană” îşi controla vecinii. Pretutindeni se află una ca ea. I-am făcut cu mâna. Perdeaua s-a tras la loc.

M-am întors la maşină, m-am urcat în ea, am condus până la secţia de poliţie şi am urcat la etajul doi, intrând în mica vizuină urât mirositoare a altui detectiv cu care colaboram, pentru ai da informatiile capatate, apoi voi merge acasa, voi bea poate o sticla de coniac, o voi vedea pe Bella, imi voi face poate o laba-doua, voi face dus si apoi nani-nani.